In valtoare - Partea 3

In valtoare - Partea 3

de Alexandru Vlahuta


"Sa cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta..."


Si fiindca-mi tremura glasul, ma oprii, ca si cum as fi uitat versurile urmatoare.
Era o noapte calda si seina de pe la sfarsitul lui august. Luna plina poleia nisipul de pe alee. Clara ma tinea de brat; ea-mi sopti rugator:
-Ma supar daca nu mi-o spui...
Ce limpede mi se infatiseaza acum toata scena aceea infioratoare, stranie, pe care niciodata n-am s-o uit!
I-am recitat incet, aproape soptind, Despartirea lui Emienscu. Cand am sfarsit, a ridicat capul si m-a privit in ochi lung, lung. Apoi m-a intrebat linistit, cu un aer distras, ca si cum ar fi vorbit prin somn:
-Te-ai arunca in "Valtoare" daca ti-as zice eu sa te-arunci?
M-asteptam asa de putin la o astfel de-ntrebare, ca desi, in starea sufleteasca in care ma gaseam atunci, i-as fi dovedit bucuros ca nu fac nici un caz de viata mea, totusi avui un moment de zitare inainte de a-i raspunde, foarte serios, da!
-Ce copil esti!
In glasul ei era o tanguire s-o dojana dulce, de o profunda, misterioasa melancoloe. Si, deodata, ca si cum s-ar fi desteptat dintr-o reverie, ma lua de mana si, cu o hotarare care, nu stiu de ce, ma infiora,  imi spuse tare:
-Vino, vino de vezi cat ii e adanc si de ... ingrozitor!
Nu, nu tremuram. Remezati de rampa, priveam amandoi in jos -un clocot asurzitor de valuri, prabusite ca-ntr-o cascada, ne dadea impresia ca malul se misca sub noi. Acolo-n fund era intuneric. Mai departe, luna taia o muche de argint pe apa potolita a Siretului.
-Vezi ce prapastie? ... Aici s-a aruncat mama ... Saraca mama! ... Alfred ... Nu ti-a spus?
-Nu.
-Haidem de-aici, ca-mi face rau... O, e o nenorocire grozava in familia noastra ... S-un mister mare, care ma tulbura de ani, de ani, si nu stiu, nu stiu ce sa cred ... Nau auzit-o niciodata tipand?
-Pe cine?
-Pe sora-mea ... Nu stiai? Noi avem o sora mai mare, care-i nebuna, si sta inchisa singura, intr-o odaie unde noi n-avem voie sa intram ... Uite, colo sus, in capat ... vezi lumina ceea? ... Acolo-i sora noastra. E curios cum n-ai auzit-o tipand ... s-aude uneori ... cand se deschide usa ... si ce tipat sinistru ... O, e o istorie grozava, da sa nu cumva sa-i spui lui Alfred ca ti-am spus. Iaca, sant patru ani acum. Mi-aduc aminte, era o seara urata si batea un vant de zgaltaia ferestrele. Sedeam la masa. Bunica nu era aici. Eu stam langa tata, in fata noastra era mama, cu Alfred. Ce frumoasa era mama, si sa fi auzit glasul ei ... nu mai era glas omenesc - da' niciodata nu canta cand era tata acasa. Noi in vara asta am aflat ca mama noastra a fost artista s-a cantat pe scena. Ea nu ne-a spus niciodata, si nu stiam de ce plangea uneori cand ramanea numai cu noi ... Tarziu am inteles ca tatii nu-i placea s-o auda cantand, si ca sora noastra era un vecinic subiect de mustrari si de tortura pentru biata mama. Tarziu am aflat ca mama traia ca o prizoniera in casa asta afurisita, din care n-avea voie sa faca un pas, nicaieri. Si desigur ca si sora asta a noastra e o taina grozava, pe care numai tata o stie ... Dumneata ai avut vreodata presimtiri? ... Cum iti explici asta, ca eu in sara aceea parca simteam c-are sa se-ntample o nenorocire? ... Stiu eu? Poate si vantul ma enerva .... urla asa de sinistru ... Eram tocmai la sfarsitul mesei; adusese cafeaua, cand deodata se auzi tipetul acela groaznic din odaia sora-mei, dar asa de tare si de sfasietor, c-am tresarit cu totii. Mama se facu alba ca servetul si, nu stiu de ce, se uita ingrijorata la mine. "Ai auzit?" intreba tata misterios, ridicand degetul spre locul de unde venea tipetul. Atunci s-a petrecut ceva ingrozitor. Si de multe ori mi s-a repetat in vis exact scena aceea, pe care n-o mai pot uita ... Eu si Alfred am inlemnit. Mama s-a sculat repede, si, palida, s-a uitat tinta la tata, cu o privire infioratoare ...
"De ce nu m-ai omorat si pe mine? ... Esti nebuna?" "Hm! as avea dreptate sa fiu" - si dupa ce clatina de cateva ori din cap, se indrepta spre usa. "Stii unde ma duc..." "Stiu, du-te, du-te". Tata parea linistit; facea buburuzi de pane si-i insira regulat langa ceasca. Mama s-a intors din usa, a sarutat intai pe Alfred, pe urma pe mine, ne-a zis "bonsoir" s-a plecat. Noi, fara sa stim de ce, am inceput sa plangem. "Da' unde se duce mama?" a intrebat Alfred cu spaima. Tata n-a auzit; si-a strans binisor servetul, a mai sorbit o data din cafea si ne-a spus bland, uitandu-se aiurit la noi: "Hai, copii, duceti-va si voi la culcare..."
Intrasem in umbra castelului. Clara se opri un moment, atentiva. Ceilalti ne ajungeau din urma:
-Noi n-am vazut cand a adus-o moarta pe biata mama ... Si stii? ... cand a iesit a doua zi tata din odaie ... era alb de tot .... Ia! nici acu n-ai auzit?
-Da, am auzit.
Era tipatul nebunei. Il auzisem adesea, dar eram incredintat ca e un paun care face-asa.
-Asta-i cobea casei, zise Clara incet, sa vezi ca toti o sa ne prapadim curand, curand.
N-am inchis ochii toata noaptea. A doua zi am plecat.




In valtoare - Partea I
In valtoare - Partea 2
In valtoare - Partea 3


Aceasta pagina a fost accesata de 611 ori.
{literal} {/literal}