In valtoare - Partea I

In valtoare - Partea I

de Alexandru Vlahuta


Soarele asfintea. Era o seara frumoasa, de pe la inceputul lui iuliu. Venise tata de la arie, si ne pregateam sa ne-asezam la masa, cand o trasura eleganta cu patru cai inaintasi se opri la poarta.
-Banta!
Si ma repezii sa-l intampin, nebun de bucurie. Ai mei nu-l vazusera niciodata, dar il cunosteau din cate le spusesem.
Alfred Banta, cel mai iubt camarad de scoala, prietenul la care am petrecut asa de bine vacanta de-acum un a, baaitul cel mai frumos, cel mai destept, cel mai bogat si cel mai bun din lume, Alfred, care ajunsese un personaj mitic, o legenda in casa la noi, de mult ce vorbisem despre el, iata-l acum aici, cu feciorul lui, care-i dezbraca mantaua plina de praf, in pragul casutei noastre ... Si mama, si tata, si fratii mei se uita la el bucurosi, extaziati. Ce mandru ma simt, si cum il admir prin ochii lor! E nalt, e ruman la fata, cu ochii mari, albastri, de-abia-i mijesc tuleiele unei mustacioare blonde; si-i bland, si-i rusinos a o fata mare. Ma uit la el, rad, si nu stiu ce sa-i spun, si parca nu ma-ncred ca-l vad.
-Am venit sa vi-l iau ... Ca si noua ni-i drag ...
-Da o' sa mai stati cateva zile la noi ...
-O zi numai, sa odihnim caii.
La masa, ca sa nu vorbesc u de el, Alfred povesteste ispravile mele din liceu, ma ridica-n slavi, spune cat sunt eu de grozav la limba latina si la compozitii, si ce cuminte sunt, si cum ma iubesc profesorii...
Mama-l asculta cu nesat, se uita si la mine, si i se umplu ochii de lacrimi.
Eu plutesc intr-o fericire curata, ca din basme, cum numai visul si copilaria pot s-o dea.
A treia zi plecam. O, cum ma imrpesionau toate in dimineata aceea! Mirosul campului, sunetul trasurii, zuruitul cadentat al zurgalailor, pledul care ne-nvalea picioarele, goana cailor, aerul proaspat, racoros, toate ma faceau fericit, in toate era un farmec neobicinuit; satul, copacii, dealurile se micau intr-o lumina fantastica.
-Spune ceva, ce-ai cazut pe ganduri?
-Sunt fericit, Alfred.
Aveam doua zile de drum pana la mosia lui Banta. Acum mi se zugraveau din ce in ce mai deslusit in minte vechiul castel, ascund dupa o perdea de plopi uriasi, si parcul imens din spatele castelului, si volbura furioasa pe care-o facea apa plumburie a Siretului, zugrumata intre doua maluri inalte la marginea dreapta a parcului, si cainii de vanatpare, si caii de calarie ... De ce era oare atata tristeta in interiorul sever al acelui castel cu odai spatioase si bogat mobilate? De ce nu radea nimeni in casa aceea, si pentru ce mai ales in timpul mesei erau toti asa de posomorati?! ... Batrana, bunica lui Alfred, era asa de buna ... Cu ce dragoste m-a sarutat cand m-a vazut intai, si cu ce glas duios si emotionat mi-a spus: "Cum trebuie sa te iubeasca mama d-tale!". Dar de ce i-a venit sa plang-atunci, si, ducandu-si batista la ochi, a plecat de langa mine?
Niic ea nu spunea o vorba la masa. Conu Sandu, tatal lui Alfred, era asa de trist, ca-mi facea mila. Numai Clara, sora lui Alfred, parea ceva mai vesela, avea vecinic un zambet luminos in ochii ei albastri, cei mai blanzi si mai frumosi ochi pe cari i-am vazut vrodata; dar si ea, la masa, sta serioasa ca o sfanta. Era un doliu in casa? Mama lor murise de curand? Alfred nu mi-a spus niciodata nimic.  Si eu m-am sfiit sa-ntreb.
Tot drumul am facut planuri - eram acum "absolventi de liceu" - am cucerit lumea, cum o cuceresc toti la varsta de 18 ani, s-am cantat, s-am ras, s-am spus prostii, pana ne-am trezit la poarta castelului. Soarele asfintea. Un vant usor legana crengile plopilor; freamatul frunzelor, suietul Siretului imi reaminteau muzica somnoroasa a serilor din vara trecuta.




In valtoare - Partea I
In valtoare - Partea 2
In valtoare - Partea 3


Aceasta pagina a fost accesata de 989 ori.
{literal} {/literal}