In valtoare - Partea 2

In valtoare - Partea 2

de Alexandru Vlahuta


Odaia mea are ferestrele spre parc. Sunt singur si, desi ostenit de drum, nu pot sa adorm. Sonia, vara lui Alfred, pare-a fi adus o nota de veselie in casa; ce frumos canta! Dar cum a slabit de tare conu Sandu! Si Clara parc-a mai slabit ... De ce s-a uitat asa de ciudat la mine cand i-am spus ca, de cate ori ma gandeam la parc, imi urla-n urechi "Valtoarea Siretului"? Pentru prima oara am vazut o privire aspra in ochii ei frumosi ... a putut da un inteles gresit vorbelor mele nevinovate? Cum fasie frunzele; s-a starnit vant ... Oare nu-s stafii in casa asta asa mare si veche? Portretele din partee incep sa se miste. Suflu-n lumanare si-mi trag plapoma peste cap. Intr-un tarziu am adormit cu gandul la soarta fericita a lui Alfred.
A doua zi de dimineata geamurile erau asudate; plouase peste noapte. Cerul era de un albastru umed. La fereastra mea, un stol de vrabii ciripeau in bataia primelor raze de soare. Si nu stiu de ce, in ceasul acela toate mi se infatisau ca-ntr-o lume vrajita, ca-n vis.
Acum, cand mi-aduc aminte de locurile acelea frumoase, de oamenii pe cari i-am cunoscut acolo, de petrecerile si de imrpesiile mele de-atunci, mi se pare ca acelea au fost cele mai fericite zile din viata mea.
Toata ziua hoinaream calari pe la conacele mosiei. Seara veneam osteniti acasa. Cand ploua, ne strangeam cu totii in salon. Eu citeam poezii. Sonia canta - stia toate cantecele populare din Ucraina, unde-si petrecuse cei dintai ani ai copilariei. Uneori mama ei se aseza la piano si ne canta de joc. Cu mare greutate invatasem si eu cadrilul, afara de figura a sasea, la care, din pricina neindemanarii mele, trebuia intotdeauna sa trec d-rei Clara rolul meu de cavaler. Conu Sandu nu sta niciodata la petrecerile noastre. Pe el nu-l vedeam decat la dejun si la pranz, s-atunci ne strica dispozitia cu tacerea si vecinica lui melancolie.
Ciudata faptura, Doamne, mai era si Clara! Odata, dupa dejun, ne primbam prin parc. Alfred era cu Sonia inainte. Cand am ajuns la valtoare, eu m-am oprit, involuntar, si-am dat sa ma uit in jos, sub malul mancat de apa/
-Ce vrei sa vezi? imi striga ea, smancindu-ma de brat.
Am ramas inlemnit. Era atata autoritate, s-atata asprime in glasul ei alterat, in privirea ei intunecata de-o neexplicabila manie, c-am crezut-o un moment nebuna.
-Iarta-ma, d-soara, nu vreau nimic ...
S-am plecat, cu frica, de-acolo. O jumatate de ceas a mers tiindu-se de bratul meu, fara sa spuna un cuvant. Pe urm-a vorbit lucruri indiferente, m-a intrebat dac-o sa poata trece frate-sau bacalaureatul la septembre ... Eu eram distras.
-De ce v-ati speriat asa, adineoarea?
-Nu fi indiscret!
Tonul rastit, aproape dispretuitor, cu care-mi arunca acest raspuns, imi ridica sangele-n obraz ... Cateva minute am fost zapacit. Cand mi-am venit in simtire, eram singur in gradina, s-am inceput sa plang.




In valtoare - Partea I
In valtoare - Partea 2
In valtoare - Partea 3


Aceasta pagina a fost accesata de 665 ori.
{literal} {/literal}