Note - Partea 2
de Alexandru Vlahuta
La noua ani, primele zile de sanatate. O, nespusa fericire de a fi sanatos, de a te putea bucura de aer, de soare, de flori, de toate incantatoarele furmuseti ale naturei! Ca un caine scapat din lant alerg, ma tavalesc prin iarba, hoinaresc cat ii ziua de mare pe dealuri, pe dragele mele dealuri, ce atata timp au fost ispititoarele vedenii, fantasticele tablouri ale ochilor mei aprinsi de friguri.
Ciudat! Eram asa de sigur c-am s-ajung la cer cand m-oi urca in zarea Paltinisului. Vezi, cum ma-nselam! E dincolo, pe cealalta culme de deal, sprijinita marginea frumoasei bolti albastre. Sau putin la chibzuire, ma uit inapoi spre casa, apoi la soare, si-mi zic hotarat: tot facui eu drumu pan-aici, hai s-oi vedea o data de aproape cum se impreuna cerul cu pamantul. S-o iau repegior pe curaturi, ma las singurel in valea pstie, larga, luminoasa, cu totul noua pentru mine, trec un paraias, si iar incep sa urc; sus, inainte, vad o padure si nu pricep de unde-a rasarit. In urma mea soarele se lasa tot mai jos, valea se racoreste, o liniste ca de vis ma impresoara, nu zaresc o pasare zburand. Acum bag eu de seama ce neclintire-i in aer, si ce tacere, si cat de singur ma aflu in toata intinderea asta de lucruri neumblate ... or fi vrajite, o fi taramul zmeilor, sau al zanelo ... poate-i un mare pacat ce fac eu, poate nu-i iertat sa calce picior de om pe aici. Incep sa pasesc ma incet, din cand in cand, ma opresc, ascult, aud cum imi bate sangele in urechi, ma uit cu inima-ngrijata la padure, cuget la mama ei cat ii de rea ... pentur copii mai ales. Dar cum sa intru eu in intunericul acesta de codru! Ia! ... Un zgomot de vreascuri rupt, un fosnet in frunzisul din apropiere, si inlemnesc pe loc ... In fata mea sta un mosneag c-o traista-n spate. Se uita si el mirat la mine, ca la o aratare. Ma-ntreaba apoi bland:
-Da' ce cauti pe-aicea singur?
Dau sa raspund, si nu pot scoate-o vorba, si nici sa tip nu pot, si nici sa fac un pas. S-o ata ma podideste plansul, si plang cu lacrimi mari, tremurand ca varga. S-apropie batranul si ma mangaie cu vorbe bune, pe cari eu de-abia le aud, asa, ca printr-o vijelie.
-Nu-ti fie frica, dragu mosului. Ce, nu ma cunosti pe mine? Eu sunt Gavrila Paduraru. Hai, ca la d-voastra veneam, cu traista asta de bureti ... Acusi suntem acasa ...
In fata noastra soarele apune,valea se umple de umbra. Pe drum ma descoase batranul, si-i spun cum am vrut sa vad dealul unde s-ajunge cerul cu pamantul si locul de unde rasare soarele.
-Apoi, ii tare departe, zice mosul zambind si clatinand din cap si puteai sa umbli mata mult si bine, ani intregi puteai sa te duci asa, si nu mai ajungeai acolo, ca de ce mergi, de ce se departeaza. Te amageste ... ai crede ca-i colea, da-i numai asa, o parere ....
Cum ma-ntristau vorbele batranului!
Am intrat in sat pe la aprinsul lumanarilor. Toti acasa erau ingrijiti. Mama pusese sa ma caute prin fantani. Alerga turburata de colo-colo, intreband, framantandu-si mainile si rostind vorbe fara sir. Cand m-a vazutr, a inceput sa planga de bucurie. Si ce frumos m-a dojenit si, cum ma saruta si ma strangea de duios la pieptul ei, parca-i era teama sa nu vie cineva sa ma ia. Cadeam de oboseala. Am adormit in bratele ei. Si toata noaptea am visat numai prapastii si coclauri. Rataceam parca singur prin locuri necunoscute, si mi-era tare frica sa nu ma-ntalnesc cu "mama-padurii".
Note - Partea 1
Note - Partea 2
Note - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 1878 ori.
