Proletar
de Alexandru Vlahuta
Inalt, vinjos, brun, cu camasa rupta,
Cu umeri lati, puternici,
De lucrator liferar sau de soldat,
Incet deschise usa, cu sfiala -
Era un proletar.
"Cer sa muncesc, sunt sanatos, sunt vrednic
Si duc la osteneala.
Am doua mini de fier. Viu de departe,
Si-s doua luni de cind la orice usa
Bat si ma rog zadarnic".
Cine-i raspunse, nu-mi aduc aminte,
A fost un nu scurt, rece;
Ca de un junghi se-ntuneca la fata,
Si glasu-i stins de-abia putu sa-ngine,
Parca-necat de lacrimi:
"Te rog pe tot ce ai mai scump pe lume,
Nu ma lasa sa plec.
E-ngrozitor sa ti se-nchida usa
Cind esti flamind. Te rog, in scumpul nume
Al celor dusi din lume,
Indura-te. De crezi in Cel-de-Sus,
Nu ma lasa sa plec.
Si eu am dreptul sa muncesc. Cer munca.
E un pacat sa lasi pe-un om pierzari
Cind crezi in Cel-de-Sus!"
Cine-i raspunse, nu-mi aduc aminte.
A fost un nu incet spus.
Se clatina o clipa pe picioare,
Apoi pleca, tacut, catind in jos,
De-abia pasind, in sila.
Induiasata-l urmarii cu ochii.
Se departa sarmanul
Cu pasi inceti, in calea-i aspra, trista,
Flamind , pierdut, sub raza-nfierbintata
A soarelui de iuniu.
El disparu, dar ca prin vis urmindu-l,
Vazui cum pribegeste,
Pierduta forta, brat despretuit:
Si inainte, inainte, palid,
Pribeag rod al durerii,
Prin sate, prin orase, pe la fabrici,
Cersindu-si loc de munca,
Purtindu-si forta, foamea pretutindeni,
Pururi gonit, apoi cazind de truda,
Invins, chemindu-si moartea!
Plingind. Imi ingropai in palme fata,
Si-ncet soptind: iertare!
Simtii a veacurilor ratacire,
Si remuscarea lumii si rusinea,
Greu apasindu-mi pieptul.
Gazeta sateanului, 20 octombrie 1898
Proletar
Aceasta pagina a fost accesata de 2138 ori.
