Copil
de Alexandru Vlahuta
Nelinistit, pipernicit si palid,
Nascut dintr-un fierar s-o tesatoare
Lastar de nevoiesi, crescut la umbra
unei locomobile.
Descult, cu gitul gol, cu bluza rupta,
Era frumos cuochii lui salbatici,
Nici nu-i pasa de suierul viclenei
Cu roti stralucitoare:
Copil pierdut intr-un infern, micutul
Fugea printre masini si cangi, zburdalnic;
Orice curea parca voia sa-l prinda,
Ca gura unui sarpe;
S-orice cirlig parca voia s-apuce
Trupsoru-i fraged, in bucati sa-l rupa.
S-orice burghiu parea ca vrea sa-i sparga
Minuta-i delicata.
Si el - prin intuneric si primejdii -
Trecea zimbind biruitor si teafar;
Printre ocari murdare si blesteme
Trecea curat si vesel.
Cind seara toropea ca o sfirsala
Pe lucratorii ametiti de munca,
S-o greutate se lasa pe pieptul
Femeilor trudite,
Cind tesatorii, palizi, trasi la fata
Tacuti si tristi, lasau din mina lucrul,
Printre masini se auzea in triluri]
O voce dulce, clara.
Cinta copilul. Micul nebunatic
Al locului de munca si durere,
Cu minele la spate - un imn pe buze,
Si-n piept - cruda ftizie.
Putin cite putin slabi. Cumplit e
Pentru copii zaduful greu, si praful,
Si aerul stricat ce-nvenineaza
Si gura si plaminii.
Putin cite putin se stinse. Cruda-i
Pentru copii corvoada - ea usuca
Gingasult rup, si singele i-l suge
Mereu si fara mila!
Ling-o masina, ce mugea turbata,
Cazu-ntr-o zi micutul lesinase,
Indata doua brate-l ridicara,
Asa de slab si palid!
Masina isi urma cu nepasare
Ingrozitoru-i urlet, ca un monstru:
Trmurator se auzea in umbra
Suspinul unei mame.
*
In fundul salii - un pat alb. Acolo
Sta palid-o figur-asa de blinda!...
Copilul nebunatic al uzinei
Se stinge, saracutul.
Se stinge de ftizie. I se rupe
De tuse pieptul. Trupul lui i-o umbra.
Crescu in inchisoarea unei fabrici,
Ca-ntr-un spital sa moara.
Aduceti soare, dati un pic de soare,
Acestui biet copil trait in umbra,
Ce n-a gustat o clipa de placere
In scurta lui viata!
Vrea libertate: scumpa, sanatoasa,
Nebuna libertate a padurii,
Acest copil ce n-a stiut pe lume
Nici joc, nici sarbatoare.
Dati aer, aer dati-i sa respire...
Acesti plamini uscati si slabi cer aer,
Cine-i rapi lumina, cimpul verde,
Comorile de visuri,
Copacii infloriti, si veselia,
Si sfintul farmec al copilariei?
Cine-a ucis in acest prunc pe omul
Chemat la marea lupta?
Tacere ... Moartea-si poarta prin odaie
Fioru-i rece. In patcean, slabite,
Zac membrele subtiri, in neclintire,
Tacere. Ce trudit e!...
Tresare, geme. Poate ca viseaza
Ingrozitorul huiet al masinii,
Si rotile naprasnice, si zborul
Curelelor imense;
Si - speriate - oasele-i, pe moarte,
Isi amintesc robia stramoseasca...
Copile, nu te teme. Ti-e sfirsita
Durerea. Dormi in pace.
Gazeta sateanului, 20 aprilie 1898
Copil
Aceasta pagina a fost accesata de 1939 ori.
