Valea Prutului

Valea Prutului

de Alexandru Vlahuta


Din cel din urma arc al Carpatilor, de sub poalele Calimanului, se lasa pe coasta despre rasarit a tarii, un lung sir de coline, care marg - ridicandu-se si culcandu-se ca valurile unei mari - pana la catarile Dunarii. Pe la capataiul acestor dealuri, frumoasele si roditoarele dealuri ale Moldovei - se indoaie Prutul in serpuiri mari, asternut ca de pe intinsul unei stepe. Izvorat de departe, din Carpatii Galitiei, raul vine tulbure la hotarele noastre, sparge magurile Mamornitei si-si impinge apa-i galbuie, lina, fara nici o incretitura, in lunca larga, ce se desface de la Cotul Boianului de jos.

Tacut, posomorat, mancandu-si mereu malurile-i nisipoase, uneori parasindu-le si cautandu-si o albie noua pe lasaturile sesurilor, curgand, mai in toata lungimea lui, in camp deschis, intre maluri joase, rupte, pustii, arareori umbrite de cate-un zavoiu de salcii, de cate un petecut de dumbrava, -Prutul n-are nimic din frumusetea raurilor ce inveselesc pamantul tarii noastre. intotdeauna apele mari - drumuri care merg singure - au atras asezarile oamenilor pe tarmurile lor. Pe ele se insira toata stralucirea si toata istoria lumii. Prutul e raul pe-ale carui tarmuri n-a inflorit nici un oras si, din cate scalda pamantul romanesc, e singurul, pentru care blandele doine ale poporului n-au gasit nici o vorba de bine. ii trista si la vedere apa lui lata, molaie, vesnic intunecata, triste sunt si amintirile pe care ni le desteapta, triste sunt si vaile pe care le strabate, si putinele asezari ce-i cauta-n cale, retrase mai toate pe dalme, de frica revarsarilor. Pe-aici s-au rapezit pustiitoare puhoaiele de barbari asupra Europei, pe-aici au strabatut Hunii in campiile Panonei, spulberand vetrele din vaile Carpatilor, lasand silistile albite de oase, ca un potop naprasnic gonind din calea lor sfarmaturile noroadelor, si imprastiindu-le pe varfurile cele mai inalte ale muntilor. De sute de ori au navalit prin vadurile Prutului oardele Tatarilor flamande de prazi... in suierul crivatului ce culca in valuri padurea de papura crescuta pe rau, granicerul nostru asculta noaptea zanganit de arme si vaiete de moarte. stie el bine, ca dincolo e o bucata rasluita din trupul Moldovei, stie ca cei care traiesc si plang acolo sunt fratii lui, si cu toate astea - privind uitit pe apa Prutului
- isi nabuse dorul si-un cantec amar si plin de blesteme ii scapa de pe buze:

    Prutule, rau blestemat, :Face-te-ai adanc si lat, :Mal cu mal nu se zareasca, :Glas cu glas nu se loveasca, :Ochi cu ochi nu se-ntalneasca. :Dusmanii tarii, de-or trece, :La cel mal sa mi se-nece, :Iar tu-n valurile tale :Sa-i tot duci, sa-i duci la vale

Lasam in urma noastra Herta, unde s-a nascut nemuritorul Asachi, Darabaii, Radautii, targusoare ridicate pe dealuri, de-a lungul raului, si-ajungem pe innoptate, in Stefanesti, cea mai veche si mai de frunte asezare de pe Prut, intemeiata de stefan cel Mare, ca sa stea straja ostilor ce se purtau mereu pe valea asta, intre Dunare si Hotin. Oraselul e asternut pe poalele unui deal acoperit de vii si de livezi. O magura stancoasa isi impinge coastele-i vinete pana in marginea raului, care mai in jos scapa din albie, prin stufisul de salcii, si presara balti si viroage pe sesul intins si neted al Baseului. De la stefanesti drumul se-ndoaie peste frumoasele dealuri culcate intre valea Jijiei si valea Prutului. Paduri de stejar imbraca tapsanele, de jur imprejur se vad in departari, peste sclipitoarele oglinzi ale iazurilor, intinderi nemarginite de holde si de fanete, leganate in ondulatii dulci, largi, odihnitoare. La Tabara Manastirii, in apropiere de Bivolari, ramasitele vechilor tabii ale Eteristilor ne amintesc cele din urma zile de groaza si de durere, prin care-a fost sa mai treaca mult incercata noastra tara.

Ne lasam pe coama descoperita a unei coline. Din dreapta Jijia, imbucand apele Meletinului, scalda ogoarele ce se razoresc pe lunca. in stanga Prutul serpuieste in desisuri de trestie si de lozii. Catre apus, in fund, se rotunjesc pe poalele cerului ramurile raschirate ale dealului Catelina ce-si ridica trunchiul din mijlocul vestitelor podgorii ale Cotnarilor. Strabatem targusorul Sculeni, asternut pe malul plecat al Prutului, in fata Sculenilor din Basarabia, trecem pe sub zidurile castelului de la Stanca, asezat in mijlocul unui parc intunecos pe crestetul unei maguri, si pe la toaca sosim in Ungheni. Un pod de fier leaga cele doua tarmuri ale Prutului, si cele doua cai ferate: a Romaniei si-a Rusiei. De aici luam trenul - si peste un ceas suntem in Iasi. Frumosul oras, care-a fost, timp de trei veacuri, capitala Moldovii, se- ntinde pe coastele revarsate spre miazazi ale dealurilor Copoul si sorogarii. in spate, un arc de maguri acoperite de codru se inalta din lunca Prutului si-l apara de crivat. in fata, peste valea Bahluiului s-a Nicolinii, se ridica un alt sir de maguri, unele-mpodobite cu vii si cu gradini, altele dezvalite, odihnind vederea pe pajistea lor verde, intinsa, luminoasa. Pe costisele lor rasar vechile manastiri: Cetatuia, Galata, Frumoasa, Barnova, cu ruini de palate, sub zidurile carora dorm atatea amintiri de glorie si de suferinta din invaluitul si mult zbuciumatul trecut al Iasilor. Cuprins cu ochii de sus, de pe Rapedea, orasul iti infatiseaza una din cele mai frumoase privelisti. Biserici, case, strazi curg toate devale, nalbind, cu minunata lor cascada, revarsarea celor doua dealuri, din crestet pana-n poale. Ce pacat ca nu-i, in locul Bahluiului, o apa mai mare!... Sa treaca Bistrita peaici, n-ar fi pe lume-o asezare de oras mai mandra si mai fermecatoare. incep umbrele sa se lungeasca. Soarele-si imprastie cele din urma raze pe turlele bisericilor. Ma cobor incet pe strada larga, linistita, ce spinteca orasul din zarea Copoului pana in valea Socolii. Trec pe langa gradina publica, asternuta-n stanga pe podisul magurii, si pe langa maretul palat al universitatii, de-o parte si de alta, in mijlocul curtilor cu parcuri in fund, se-nalta case mari, batranesti, a caror vechime si stramosasca simplitate iti duc gandurile departe, in lumea care-a stralucit odinioara, la viata povestita prin cronici. Parca te astepti sa vezi iesind, pe balcoanele imbracate-n iedera, chipuri de voievozi cu barba alba, domnite palide, visatoare, in rochii lungi de matasa, si logofeti, si vornici, carmuitorii tarii de pe vremuri. in vale, langa mitropolie, se ridica, reinnoita de curand, biserica sfintilor Trei Ierarhi, durata de Vasile Lupu. Zidita toata-n piatra, cu zveltele-i turle, in minunata-i horbota de sculpturi, aminteste mandra podoaba a Curtii-de-Arges.

Ma opresc in fata statuii lui stefan cel Mare. Soarele-a asfintit. incep sa se aprinda felinarele. Treptat, zgomotele orasului se departeaza, se sting. in evlavia acestei linisti, falnicul voievod, calare, cu coroana pe cap si sceptrul intins, cum trage fraul cu stanga s-apasa picioru-n scara, desfacandu-si pieptul de sub manta-i de bronz, pare ca s-a oprit dinaintea palatului, in rastimpul a doua batalii, sa cuvanteze sfetnicilor tarii. in tinuta, pe chipul si-n gestul lui e mandria grava a domnului, care cumpaneste-n mana-i soarta unui neam, si seninatatea biruitorului, care-a stat in lupte mari s-a rapus vrajmasi ce ingrozeau lumea cu valva puterii lor. Privirea lui arata dusa, adancita departe, dincolo de hotarele Moldovii.

Din Iasi ne lasam iar in valea Prutului. E o dimineata rece, umeda, fara soare si fara cer. Drumul se incovoaie pe imbinarile colnicelor, ce iese, printre baltile Jijiei, la satul tutora, unde acum trei veacuri si jumatate boierii Moldoveni, rasvratiti impotriva lui stefan al VII, domn crud si asupritor, au navalit intr-o noapte asupra lui si l-au ucis in cort. Pe atunci era aici pod statator peste Prut, si vad de osti, si cea mai deschisa trecatoare intre Moldova de jos si Basarabia. - intr-amurg sosim la Stanilesti, satul istoric, care a vazut sfaramandu-se in cateva ceasuri uriasul plan al lui Petru cel Mare, visatorul unei imparatii impanzite din pustietatile Volgei pana in fermecatoarele maluri ale Bosforului. inca doua zile de intinsoare pe lunca scrijalata de vigoare a Prutului, si iesim in larg, in fata Bratesului, unul din cele mai mari si mai frumoase lacuri ale Romaniei. Prutul face un tancus adanc in pamantul nostru, apoi se-ndoaie la stanga, inconjura lacul, si se descarca in Dunare sub dumbrava de salcii de langa targusorul Reni. incet se desfac in ceata cosuri de fabrici, turnuri de biserici, catarguri de corabii, - puternic si stralucitor orasul Galati rasare, se inalta din valurile fluviului rege.




Valea Prutului


Aceasta pagina a fost accesata de 1313 ori.
{literal} {/literal}