Tulcea
de Alexandru Vlahuta
Varda! Maja - aici: plasa (prin apropiere de mreaja). - si puntile se trag cu zgomot. Roata izbeste puternic in valuri, incepe malul sa fuga dinaintea noastra - casele parca se-nvartesc. Tot mai in fund, tot mai departe, se vad pe cheiul plin de lume fluturand batistele, ca niste aripi de porumbei. in stanga ne desparte de nemarginita oglinda a lacului Brates un val de pamant clisos si fara vegetatie, de-a lungul caruia se asterne alba vechea sosea a Prutului spre Reni. in dreapta invalesc malul desisuri de lozii si de trestie. De dupa muntii Dobrogiei soarele s-arata, in ceata diminetii, ca o ghiulea de foc. Dunarea s-abate din drum, ca si cum ar vrea sa mai arunce-o privire - cea din urma - inspre campiile Moldovii, si-n larga indoitura pe care-o face-n tarmul Dobrogiei, ne pomenim din nou trecand prin fata Galatilor. De asta data vedem pe deal tot orasul ca intr-o panorama. Un vant rece sufla dinspre miazanoapte - e crivatul Rusiei. Dintre maluri umbrite de salcii iese Prutul, tulbure si malos, cea din urma solie pe care-o mai primeste Dunarea de la Carpati. De-aici pana in furca Ciatalului tarmul stang nu mai e al nostru. Neapropiem de muntii Isaccei. Varfurile lor vinete, plesuve trag linii colturoase pe albastrul cerului, braiele sunt imbracate-n codru, iar jos, pe poale, se-ntind semanaturi, imasuri si livezi. Un brat mic se rupe din Dunare. Pe malu-i traganat se vede oraselul Isaccea, vechiul Noviodunum, incunjurat de lanuri de grau, si mai in jos, fortareata Eschi-cale, in preajma careia au avut turcii, pe vremuri, multe razboaie cu rusii, care navaleau aici usor prin vadul Isaccea. Tot prin vadul acesta a fost venit si Dariu impotriva scitilor, cu cinci sute de ani inainte de Cristos; dar cum a venit, asa s-a intors, caci scitii s-au retras departe spre munti, si Dariu si-a ostenit oastea zadarnic cautandu-i.
Ceva mai la vale, la furca Ciatalului, Dunarea se desface-n doua mari brate, cari, incovoindu-se pe dupa o rariste de salcii, se departeaza, pentru a nu se mai intalni niciodata. Bratul Chilia, rapos si salbatec, fuge la stanga si spala hotarul nostru dinspre Rusia pana la mare, unde-si descarca apele prin sapte guri. Noi apucam la dreapta pe bratul Sulina, si peste-o jumatate de ceas suntem in fata portului Tulcea. Aici Dunarea face o curba larga spre miazazi si-mpinge orasul intre doua dealuri uscate, pietroase, pe spinarea carora morile de vant, puse la rand, se arata in zarea albastra a cerului ca niste cersetori garboviti, cu bratele-ntinse. E o caldura nabusitoare. Pe cheiul incins de soare, oamenii, caii de la trasuri au o infatisare trista, obosita si de-abia se misca. in tot orasul e o tacere, o liniste de noapte. Casele dorm cu perdelele lasate. Negustorii se-ntind si casca in fundul pravaliilor fara musterii. Ma primblu pe ulicioarele inguste ce se ridica din piata si nu vad decat zaplazuri inalte, si porti inchise, innegrite de ploi si de vechime. Mi se pare ca ma aflu intr-o manastire. Pe deasupra coperisurilor de sindrila rasar mari si rotunde turlele verzi ale bisericilor. Si-n aerul acesta cald, incropit, ma urmareste pretutindeni un miros de musetel si de piele ruseasca. Lungi, nespus de lungi imi par cele trei ceasuri pe cari le petrec aici.
Tulcea
Aceasta pagina a fost accesata de 2182 ori.
