Targu-Jiu

Targu-Jiu

de Alexandru Vlahuta


Pe la toaca plecam spre Targu-Jiu. Cativa nori fumurii calatoresc īncet pe bolta albastra a cerului. soseaua dreapta, batuta ca-n palma, taie īntinsa campie ce se desfasura īnaintea noastra. La rasarit se vad peste sirul de dealuri verzi īnaltimile Vulcanului cari, īmpreunandu-se pe la cheia Jiului cu magurile cenusii ale Parangului, alcatuiesc cununa muntoasa a judetului Gorj si granita Romaniei dinspre Transilvania. Dupa un ceas de drum pe ses deschis, intram īntr-o padure mare si frumoasa de stejari seculari. Ne adancim īn ea ca-ntr-o lume tainuita, plina de vraji. Din desisul ramurilor se cerne īntuneric. Treptat, aerul se racoreste. Crengile īncep sa se miste, frunzele fosnesc de vant. Fulgere dese, orbitoare, spinteca cerul din ce īn ce mai posomorat, si tunete prelungi se aud bubuind īn departare. Cand iesim īn limpezis, vedem ploaia, ca o perdea de suliti, dreapta si īntunecoasa, viind dinspre munti si cotropind campiile c-un ropot de ostire īngrozitoare, naprasnica. Tunetele se-ntetesc, si peste cateva minute un adevarat potop s-abate vijelios asupra noastra. Nu mai vedem nimic. Caii alearga īndemnati de tipetele vizitiului, speriati de rapaitul stropilor cari cad, repezi si grei, ca o grindina de gloante. Īntr-un sfert de ceas toata campia e o mare. Cu chiu, cu vai ajungem la Bradiceni, unde ne adapostim subt umbrarul unei carciume. taranii desculti, cu itarii sumesi pana deasupra genunchilor, cu bratele goale īncrucisate pe piept, stau īn picioare, neclintiti, si privesc cu jale la ogoarelenecate, la capitele risipite, la snopii desfacuti si luati de puhoaie, la munca si sperantele lor nimicite īntr-o clipala. si nimeni nu scoate-o vorba, nimeni nu se tanguie. E īn linistea aceasta a lor o maretie de eroi de prin carti, o īntelepciune antica, īnaltatoare, care ma umple de respect. Pe chipurile lor uscate e īntiparita rabdarea sfanta a romanului, taria legendara a neamului acestuia otelit īn dureri, care-a vazut s-a īndurat atatea, ca nimic nu-l mai poate īngrozi. Īncerc sa ma dau īn vorba cu ei. Dusi pe ganduri, cu privirea pierduta-n vazduh, īmi raspund scurt si silnic. De obicei taranul nostru vorbeste putin; noua, mai ales, celor de la orase, foarte cu greu īsi deschide inima lui larga si rabdatoare...

Pornim. Ploaia a mai contenit. Satul e pe jumatate īn apa. Femei cu pruncii īn brate alearga, tipand, de-a lungul santului prefacut īn garla, pe care plutesc īmprastiate copai, toale si perine luate de sivoi.

La asfintitul soarelui intram īn Targu-Jiu. Orasul este asezat īntr-o valcea pe marginea Jiului. Un zavoi mare de plopi si de anini seculari umbreste malurile frumosului rau. Strazile sunt largi si drepte. E liniste ca la tara; si ce aer de batrani ganditori au unele case vechi, boieresti, tupilate-n fundul curtii, īn desisul lor de arbori!

Se-nsereaza. Singur ma primblu prin aleile tacute ale parcului. Unde si unde, cate un felinar clipeste-n frunzisul umed. Spre miazanoapte, Muntii Gorjului īsi cresteaza, pe albastrul-īnchis al cerului, varfurile lor īnalte, negre, neregulate. si-n tacerea acestei nopti de vara, freamatul plopilor, suietul Jiului par glasuri omenesti ce-mi povestesc īntamplari, amintiri dureroase din vremile de demult... Aici, īn orasul acesta retras, īsi cautau scaparea la 1802 boierii Craiovii, goniti de groaza lui Pasvantoglu, pasa Vidinului; s-au navalit atunci peste ei carjalaii lui Manaf Ibraim, dupa ce-au spart balciul Clanovului s-au pradat case, s-au dat foc bisericilor, s-au taiat batrani si femei, si prunci nevinovati. Pe asa cumplite vremi s-a nascut aici, īn casa logofatului Brosteanu, George Bibescu, care peste patruzeci de ani avea sa fie ales domn de boierii pamanteni din Obsteasca Adunare, moment īnsemnat īn istoria noastra: de-un veac si jumatate nu se mai rostise glasul tarii pentru alegerea domnului ei.

Aici amintirile istorice sunt vii, stranse cu priceputa grija si pastrate cu sfintenie. Nicairi n-am gasit atata iubire de tara, atata respect pentru trecutul neamului nostru ca-n orasul acesta linistit, unde toate parca te īndeamna la ganduri frumoase si la fapte bune. Statuia lui Tudor Vladimirescu - asa de potrivit asezata īn fata gimnaziului - aceasta nepieritoare īntrupare a vitejiei si a jertfei, este si va fi pururea cea mai minunata lectie de patriotism pentru fragedele generatii ce se vor perinda pe dinaintea ei.




Targu-Jiu


Aceasta pagina a fost accesata de 1227 ori.
{literal} {/literal}