Sulina

Sulina

de Alexandru Vlahuta


Pe la toaca ne urcam pe un vapor mai mic si plecam inainte. De-abia am pierdut din ochi morile de vant de pe dealurile Tulcii, si iata ca din ramul Sulinii se desparte un al treilea brat - Sfantul Gheorghe - a carui linie alba se-ndoaie spre dreapta si se-nfunda-n stufaris. in aceasta rupere si imprastiere de valuri peste delta Dobrogiei, Dunarea pare c-ar incerca sa s-ascunda, sa fuga de puterea covarsitoare a marii, care o atrage, o cheama de departe cu strigatul talazurilor ei. De jur imprejur, cat bate ochiul, e o lunca mlastinoasa, acoperita de papura si de salcii. Bratul Sulina, in mare parte canalizat, cu malurile pierdute, s-asterne drept si alb ca o tramba peste netezisul acesta verde, pustiu, nemarginit. Unde si unde vezi pe mal cate-un conac de pescari, o hruba lunga invalita cu malduri de stuh. Cate o barca, cu panzele-ntinse, se iveste, ca o pasare din alte lumi, in dunga argintie a apei. Cai slobozi, cu coame lungi, ies din desisuri, scutura din cap si se uita tinta la noi cu un aer mirat, intrebator. Pustietatea, salbatacia acestor locuri neumblate, intinsele paduri de trestii cari-si leagana in vant varfurile aramii, tacerea aceasta adanca, stapanitoare pe-ntregul cuprins, toate fac sa te crezi departe de pamant, intr-o planeta nelocuita.

Catra seara zarim inaintea noastra, mai intai, cateva suluri de fum risipindu-se molatic in albastrul limpede, straveziu, al cerului, apoi catarguri ascutite, din ce in ce mai multe, din varful carora atarna retele de franghii ca niste panze de paiajin, apoi cosuri inalte, turnuri de biserici, coperisuri de case, - un oras care iese din apa si se ridica-ncet, incet, atras in vaza ca de puterea unei vraji. Este Sulina, limanul fericit in fata caruia trag corabiile marii si ale Dunarii - poarta larga prin care trec bogatiile tuturor continentelor, purtate de la un capat la altul al lumii pe drumul neted si fara pulbere al apelor.

De-a lungul cheului sunt insirate, cu privirea spre mare, otelurile, agentiile, palatul Comisiunei dunarene si toate cladirile mai de frunte ale orasului. Doua diguri largi de piatra calauzesc valurile canalului inlauntrul marii. Aici se sfarseste lunga si glorioasa calatorie a batranului Istru. Aici mandria si puterea fluviului-rege se farma de talazurile grele ale marii, invalmasind in vuietul acestei izbiri undele si strigatele intregului popor de rauri pe cari le-a smuls din coapsele muntilor. si in sfada aceasta de ape nelinistite, deasupra volburei acestia ingrozitoare, se leagana pururea un clopot, a carui bataie da de stire marinarilor, pe vreme de ceata, sa fie cu luare-aminte.

E noapte. Sub cerul negru, fara stele, orasul doarme. Ascult plescaitul somnoros al valurilor - vecinica si desarta framantare a marii. Departe, cele doua faruri de la capetele digurilor licaresc in intuneric ca doua candele-ntr-un cimitir. Din cand in cand mi se pare ca aud glasuri tanguitoare bocindu-se pe valuri. Dangatul clopotului rasuna rar, induiosat, in fioroasa imparatie-a noptii.




Sulina


Aceasta pagina a fost accesata de 1039 ori.
{literal} {/literal}