Silistioara
de Alexandru Vlahuta
Zavoaie de salcii prind iarasi sa imbrace malurile, pan-aci dezvalite. in stanga, pe-o terasa verde, se vad liniile drumului-de-fier. Mai departe, o biserica isi ridica peste copaci turlele-i nalte si stralucitoare. Iata-ne-n dreptul oraselului Corabia, sentinela dunareana asezata-ntre maguri, port insemnat, legat de inima tarii printr-o linie ferata. Ceva mai la vale e satul Silistioara, in fata caruia s-a asternut peste Dunare podul de vase pe care-a trecut armata romana in campiile Bulgariei in ziua de 20 august 1877. Mare, de-a pururea vrednic de aducere-aminte va ramanea momentul acela in viata neamului nostru. Solemne si pline de barbateasca hotarare erau chipurile parlite de soare ale ostasilor insirati drept, umar la umar, pe sesul Silistioarei. Ei simteau ca asupra lor, in clipa aceea, stau atintite privirile duioase si increzatoare ale unui popor. Ei stiau ca in cutele drapelului lor duc mandria, si grijile, si sperantele unei tari. Norod mult din toate partile, si preoti de prin sate, si fruntasi din Bucuresti venisera sa-i vada si sa-i binecuvanteze. Domnitorul Carol, calare strabatand randurile, imbratiseaza cu privirile-i de vultur iubita lui ostire:
Incepem astazi luptele glorioase ale strabunilor, graieste armatei Domnul si Capitanul ei, ridicand spre rasarit spada vechilor si legendarilor Voievozi.
Faceti dar sa falfaie din nou cu glorie drapelul romanesc pe campul de bataie, unde stramosii vostri au fost secoli intregi aparatorii legii si ai libertatii. inainte dar, ostasi romani, inainte cu barbatie, si in curand va veti intoarce in familiile voastre, in tara voastra, libera prin voi insiva, acoperiti de aplauzele intregii natiuni.
Un ura puternic, clocotitor, zbucneste din mii de guri. si podul se intuneca de sirurile voiosilor ostasi, care - cu Domnul lor in frunte - cantand se duc in campiile mortii, se duc s-arate inca o data lumii nepieritoare virtuti ale Romaniei si sfintele ei drepturi la viata si la neatarnare.
De mult Dunarea nu mai vazuse fluturand peste valurile ei steagurile acestei tari. Ea tresare la cantecele soldatilor ca o mama duioasa la glasul celui mai ales si mai iubit copil al ei. Multimea se uita cu drag pe urma lor, pana cand nu se mai vede decat un nor de praf - simbol al nelinistii care-n clipele acelea invaluia destinele tarii.
Silistioara
Aceasta pagina a fost accesata de 2410 ori.
