Ramnicu-Valcii. Valea Oltului

Ramnicu-Valcii. Valea Oltului

de Alexandru Vlahuta


De la obarsia Bistritei, de sub curmatura Valeanului, mergi mai bine de trei ceasuri spre rasarit, pe sub codrii ce se lasa din culmea Parangului, si dai de cheia Recei, in pragul careia se deschide fantastica pestera Stogu. Te sui anevoie pe-o lunga scara de grohotis pana la intrarea ei larga, triunghiulara, din varful careia atarna o stalactita de marimea unui om aproape, podoaba uimitoare, ce pare ca inadins sta spanzurata acolo ca sa te vesteasca de ce minunatii ai sa vezi mai departe. intr-adevar, de-abia faci vro douazeci de pasi in garliciul pesterei, si te gasesti inlauntrul unei bolti uriase, din tavanul si de pe peretii careia atarna mii de stalactite lucii si stravezii, candelabre, potire acoperite cu naframe de piatra, ciucuri mari si perdele horbotate, din incretiturile carora se preling si cad picaturi de apa (lapte de piatra) pe crestetele stalagmitelor de jos, ce cresc in felurite forme, inaltandu-se spre podoabele de sus. Mai in fund gasesti tidve de ursi, oase risipite de cine stie cate mii de ani; pe sub paretele din dreapta, un izvor luneca incet, cu sclipiri argintii, rasfirandu-si apa limpede ca o panza de lumina pe lespezi netede de alabastru; hrube inguste se deschid pe de laturi, tainiti incalcite se scoboara in adancimile intunecoase ale muntelui, in cari inaintezi orbecaind, si de la o vreme pasesti tot mai incet, tot mai cu grija - temeri nedeslusite te navalesc, incepi s-asculti tacerea pustiului, ca un copil lasat singur in intuneric -dorul de lumina soarelui te cheama indarat.

Pe sub seara scoboram in satul Olanesti, vestit prin baile lui de ape minerale si prin marmura care se gaseste in munte. A doua zi dimineata suntem in Ramnicu-Valcii. Orasul se urca pe un tapsan traganat pe malul drept al Oltului. Biserici multe isi inalta turnurile stralucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperisuri mari, innegrite de ploi, par adancite in amintirea bunelor vremuri de demult. in fund, dealul Capela ingradeste vederea spre munti; in partea dinspre miazanoapte-i Episcopia, asezata aici de pe la jumatatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazazi, se-ntinde zavoiul - gradina publica a orasului. Cum iesi din Ramnic pe soseaua ce suie spre Raul-Vadului, vezi in stanga Cetatuia, un schitulet infipt in varful unui deal inalt si tuguiet, loc de straja si de aparare in zilele de viforoase-nvaluiri. Aici a fost prins Radu de la Afumati si ucis, impreuna cu fiul sau, Vlad, de boierii tarii rasculati sub Neagoe Vornicul si Dragan Postelnicul la 1529. in fata Cetatuiei, de partea cealalta a orasului, se ridica, tot asa in forma de stog, dealul Troian, pe varful caruia generalul Magheru isi asezase tabara de panduri gata de lupta in miscarea de la 1848. Toata Valea Oltului, aceasta mare cetate ocrotitoare a romanilor in zile de primejdie, este plina de amintiri istorice. Nu e zidire veche, ruina, movila de pamant de care sa nu fie legat un cantec, o legenda, un nume de viteaz. Pe aici au strabatut romanii in inima Daciei, lasand lagare intarite la Pons Aluti, la Buridava si la Praetorium. Sfinte ni-s vaile si magurile acestea, - ele au vazut aievea chipul maret al lui Traian, codrii lor au rasunat de tropotul cailor cari duceau la biruinta pe cei mai mari si mai indrazneti cuceritori ai lumei; sfant ni-i raul acesta, cu apa involburata si cu nisip de aur, in undele lui s-au oglindit lucitoarele scuturi cu cei doi prunci care sug la lupoaica - ostasii seceratori de pe columna lui Traian sunt legionarii care acum optsprezece veacuri, in drumul lor spre Sarmisegetuza, s-au oprit in holdele parasite de pe Valea Oltului s-au secerat un lan de grau ca sa-si faca provizie.

Drumul larg si neted serpuieste pe malul drept al Oltului. Lungi s-astern peste lunca umbrele plopilor insirati pe marginea soselii; sclipesc in soare ca niste banuti de argint frunzele salciilor aplecate pe apa, si e liniste, n-auzi decat suietul Oltului, in aer e un miros de fan si de padure, peste dealurile verzi ce se insira inaintea noastra se ridica urias muntele Cozia, cu crestetul plesuv in soare. Dupa un ceas si jumatate de drum sosim in Calimanesti, sat cuprins si frumos asezat pe malul drept al Oltului. in marginea de sus sunt baile si marele otel, in care vara e atata lume, si zarva, si miscare, ca te crezi in mijlocul unui oras. Ceva mai incolo, la zece minute cu piciorul, sunt binefacatoarele izvoare - vestitele ape minerale de la Caciulata. in fata otelului e un ostrov cu faneata si drumuri printre copaci, in mijlocul ostrovului e o bisericuta veche, zidita de Neagoe-voievod pe la inceputul veacului al saisprezecelea. Sus, pe malul celalalt, e satul Jiblea; pe acolo trece noua cale ferata, care desfunda muntii si razbate prin strunga de la Turnu-Rosu in Transilvania. intre Jiblea si Calimanesti e un pod umblator. De-aici valea incepe sa se mai stramteze, codrii se lasa din inaltimi pana-n matca Oltului, soseaua pe une locuri e scobita-n stanci. Putin mai in sus de izvoarele Caciulatei rasar din Olt sfintele ziduri ale manastirii Cozia. Cladita de Mircea-voievod aici, in spintecatura Carpatilor, aceasta manastire istorica a fost nu numai un loc de retragere si de rugaciune pentru cei cuviosi, ci si o cetate de paza si de ocrotire in zile de primejdie. Vechile incaperi s-au schimbat, s-au refacut, un turn intreg din aripa stanga s-a desprins si s-a prabusit in apa, numai zidul deafara, in care bat valurile Oltului de mai bine de cinci sute de ani, si biserica din mijlocul curtii au infruntat puterea stricatoare a vremii. inlauntrul acestei biserici, cu frumoasa-i catapeteazma ce pare o horbota de marmura, cu paretii afumati, cu jilturi de piatra lustruite de vechime, la putina lumina ce strabate prin ferestrele-i inguste, nespus de triste ti-apar chipurile sfintilor, ciopartite de sulitile paganesti, -din ochii lor zgariati pare ca vezi lacrimi curgand. Aici, subt o lespede cu slove sterse, odihnesc oasele marelui voievod Mircea, si tot aici e ingropata familia lui Mihai Viteazu: maica Teofana, doamna Florica si Nicolae-voda. Un calugar batran ne spune ca de langa strana din stanga altarului se face-o hruba-n jos care merge pe subt albia Oltului si raspunde dincolo pe celalalt mal: pe-aici a scapat Mircea-ntr-o dimineata, cand au navalit turcii pe neasteptate, de-au spart zidurile manastirii, au jafuit-o si i-au dat foc, iar stanca pe care-a stat si-a ospatat batranul voievod in ziua aceea, o stanca singuratica sub care urla valtorile Oltului, se cheama si azi Masa lui Mircea. in dreptul manastirii, pe malul stang, e locul numit Bivolari, unde s-au descoperit ruini de bai romane, un izvor cald si urmele unui drum vechi, ce se pierde printre stanci. Sus, pe braul muntelui, ascuns in codru, e un metoh al Coziei, schitul Turnu; in apropiere, pe-o stanca inalta se vad paraginile unei zidiri indraznete - vro straja romana pe Olt - calugarii ii zic Turnu lui Traian.

De la Cozia-n sus soseaua urca serpuind prin spintecatura din ce in ce mai stramta si mai prapastioasa a muntilor. Izvoare limpezi, cu sclipiri de otel, s-azvarl printre stanci in valurile grele, tulburi, galbui ale maretului Olt. Freamata codrii de vuietul apelor. Departe, pe zarile-nalte, vezi, peste padurile posomorate, cate-o poiana verde, batuta de soare. Drumul se da dupa indoiturile Oltului schimband privelistile ca intr-o panorama, asa ca nici nu bagi de seama cum trec cele cinci ore pe cari le faci cu trasura de la Ramnic pana la granita. Cam pe la jumatatea acestui drum, cum scapeti de dupa un morman de stanci naruite, deodata muntii se dau la o parte, o lunca vesela, luminoasa se deschide jos la poalele codrilor, vezi inainte un pod alb, mai departe drumul urca iar si, cotind pe dupa o coasta, se pierde ca o dunga de fum. in stanga se desface o vale larga, cu livezi si ogoare de porumb asternute la soare. Din fundul acestei vai s-aude viind un vuiet, ca un ropot de ploaie - e Lotrul, vijeliosul Lotru, care, izvorand din departatele steiuri ale Parangului, taie de-a curmezisul partea de miazanoapte a Valcii, deschide plaiuri frumoase, holde neasteptate si vetre de gospodari in ascunzisurile muntilor, misca mori, pive si hierastraie, si vine mandru sa-si verse in Olt undele-i limpezi, ce parc-aduc cu ele coloarea pajistilor, racoarea si freamatul codrilor prin cari-au trecut. De pe podul inalt, asternut pe gura Lotrului, ne uitam cum undele verzui ale acestui rau invarsteaza panza lata a Oltului, intinzand pe langa malul din dreapta o fasie luminoasa, ca si cum apele celor doua rauri impreunate n-ar vrea sa se amestece.

La cateva minute de-aici, pe valea Lotrului, intr-un adevarat colt de rai, e asezat satul Brezoiu. Multi oraseni iubitori de natura, de liniste si de aer curat vin sa-si petreaca vara aici. in fata satului, dincolo de Lotru, se inalta ca un foisor turtudanul, de pe al carui crestet plesuv si ascutit se deschid privelisti marete in departarea zarilor, peste spinarile vinete ale muntilor si pe vaile innoptate de codri, pe fermecatoarele vai, prin cari serpuiesc, luminoase, cele doua rauri. in spatele turtudanului se vad la rand trei munti golasi, trei namile de stanci ce se rotunjesc in sus ca niste turle uriase: oamenii de pe-aici le-au dat numele sfintilor Mihai, Gavril si Vasile. Tot pe Lotru, dar in fund detot, dincolo de meterezele Parangului, e Voineasa, sat mare si bogat, tainuit in mijlocul codrilor silhui, intr-un luminis adapostit, unde iernile sunt dulci si verile racoroase, si unde viata retrasa si tihnita a acelui cuib de romani ne aminteste asa de bine veacurile petrecute de stramosii nostri in ascunzatorile Carpatilor, pe cand curgeau pe sesurile Dunarii puhoaiele de barbari.

De la gura Lotrului in sus soseaua se indoaie in urcusuri traganate prin adanca deschizatura a Oltului, al carui torent, rupand stavilarele muntilor, aci, strans intre ziduri de stanci, goneste devale cu zgomot de vijelie, aci, intins la poalele unui codru, se odihneste molcom si srtaveziu pe largi asternuturi de nisip. Drumul nostru pe Valea Oltului se incheie la granita tarii, din sus de Raul-Vadului, la strunga de la Turnu-Rosu, care, in vechime, intarita de romani, purta maretul nume de Poarta lui Traian. Aici Oltul desfunda muntii, spintecandu-i din crestet pana-n temelie, si-si deschide drum larg in vaile noastre. Pe undele lui ne vin cantece duioase din Ardeal, glasuri de dor din tara Barsei, tanguitoare doine din campiile Fagarasului, pe undele lui ne vin amintiri sfinte din Avrig, din satul care ne-a dat pe cel dintai dascal roman, pe nemuritorul Gheorghe Lazar. De-aici ne uitam si cu drag, si cu durere in sus, pe albia Oltului... Dincolo de muntii acestia sunt frati de-ai nostri, s-acolo e o parte insemnata din istoria noastra. Cate steaguri n-au fluturat pe-aici, cate osti n-au curs prin strunga aceasta in muntele si sangeroasele razboaie pe cari au avut a le purta stramosii nostri cu neamurile megiese!






Ramnicu-Valcii. Valea Oltului


Aceasta pagina a fost accesata de 1863 ori.
{literal} {/literal}