Pe Valea Jiului
de Alexandru Vlahuta
De dimineata o luam in sus pe soseaua care duce, prin Bumbesti, la granita. Drumul s-asterne drept, intre doua randuri de arbori, pe malul stang al Jiului, taind valea-mbelsugata ce pleaca de sub poalele muntilor si se-mpanzeste spre miazazi, neteda ca o apa. Trecem prin Vadeni, sat vechi, harnic si coprins, care-si insira gospodariile frumoase de o parte si de alta a soselei. In spatele caselor vesele se-ntind livezi mari de pomi roditori; de-a lungul prispelor atarna pe culmi velinti vargate, camasi inflorite, scurteici si zavelci cusute cu fluturi. in picioare, la umbra duzilor, femei inalte, rumene la fata, curat imbracate, intind pe raschitor firele galbene de borangic. Fetele nalbesc panze mai devale intre salcii. De departe s-aude in rastimpuri tipetul ascutit si rasunator al unui hierastrau. Soarele, de-abia rasarit, cerne peste codrii muntilor ca o pulbere fina, albastrie. Drumul, cararile, casele, copacii, toate par mai vesele si mai frumoase, gatite ca de sarbatoare, in lumina dulce a acestei dimineti senine de vara.
Dupa doua ceasuri de drum in camp deschis printre ogoarele si fanetele spalate de ploaia de ieri, sosim in Bumbesti, asezare de mosneni muncitori si cu dare de mana, sat intins si bogat, care-si desfasura livezile si viile aproape pe-ntreg plaiul Jiului si-si poarta vitele si turmele in imasuri pana pe sub codrii Sadului. Aici, in coasta dinspre Jiu a Bumbestilor, s-au descoperit, adancite in pamant, ramasitile unei cetati darapanate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. Ceva mai sus, dincolo de schitul Lainici, se vad urmele unor bai romane s-ale unui drum de piatra tot de pe vremile acelea.
Cum iesim din vatra satului, cotim la stanga si intram, pe spintecatura Jiului, in stramtoarea muntilor. E de o frumusete negraita drumul acesta pana sus, la Polatistea. Nicairi n-am vazut desfasurate cu atata maiestrie, in acelasi cadru, cele trei mari podoabe ale pamantului - muntii, padurile si apa - ca in trecatoarea aceasta spre Petrosani. soseaua, o prispa neteda scobita-n braul stancos al muntelui, larga de doua care si lunga de 29 de kilometri, merge serpuind pe marginea Jiului, care-si taie voiniceste albia-n piatra. Codrul rasuna de vuietul undelor calatoare. De o parte si de alta se desfac, in felurite indoituri, inaltimile salbatice ale Carpatilor, unele goale, colturoase - prabusituri deschise ca niste rani in mijlocul desisurilor verzi -, altele rotunde, acoperite de paduri mari, intunecoase, nestrabatute inca de pas omenesc. Pe une locuri ne uitam cu frica-n sus la stancile iesite din zid, gata sa se rupa si sa se pravale peste noi. Privelisti neasteptate, uimitoare, pururea altele, se dezvalesc la fiecare cotitura a drumului... Dar ce zgomot se aude-naintea noastra? Par urletele unei vijelii naprasnice, s-amestec de glasuri, si bubuituri de tunuri. Ai crede ca-i pieirea lumii. Este Jiul, puternicul Jiu, care se zbate si striga, zugrumat intre doua stanci uriase, ce vor sa-i atie calea. Undele lui colcota, sfarmate de bolovani, s-azvarl in aer clabuci albi, bulgari de zapada; curcubeie subtiri tremura in pulberea stravezie a stropilor batuti de soare. Voinicul, frumosul rau se smulge din bratele monstrilor si pleaca haulind devale. Iata-l tolanit intr-un larg boschet de plute. Apa lui, limpede si potolita, pare-o oglinda culcata-n rama de verdeata. si-n tacerea adanca a codrului, biruitorul doarme - o atipire de-o clipa - sub grija bataliilor viitoare. Din cand in cand ii vin ajutoare; paraie repezi, desfundate din vagauni intunecoase, gonesc curmaturile muntilor, si-l cauta, il striga de departe, si Jiul le-aude, le cheama si le soarbe lacom in undele lui.
Uneori, paretii nalti de pe de laturi se desfac, deschizand deodata ca o spartura larga in orizont. Toata valea se umple de lumina. Privirile noastre se pierd, uimite, peste mormanele departate, cari se urca mereu, fac scara la cer, incalecanduse unele pe altele. Apoi iar se lasa perdeaua, si umbra nenvaluie subt ingusta fasie de cer intinsa pe grebenii muntilor.
Dupa un ceas de drum vedem deschizandu-se in dreapta noastra o poiana frumoasa, in mijlocul careia e asezat schitul Lainici - o bisericuta si cateva chilii imprejmuite cu leaturi de brad, unde-si fac matania opt calugari batrani.
- Aici, la noi, e bine - imi spune staritul - mai trece-o trasura, mai vezi un om, mai afli ce-i pe lume; dar e un schitulet incolo, departe, pe munte, - unde-i zice la Racoarele
- mergi patru ceasuri de-aici, si tot prin locuri rele. Acolo in salbatacia si pustietatea aceea, traiesc patru schimnici in adevarata pusnicie, ca pe vremea sfintilor. De cu toamna isi iau de la noi faina pentru toata iarna, ca, de cum se lasa zapada, nu mai e chip de razbatut la ei. Stau, saracii, s-asculta, noaptea, cum le urla lupii la fereastra.
E soarele-amiazi. Codrii aburesc ca dupa ploaie. Nesfarsite se desfasoara-n zarea inalta incovaierile muntilor, cu coamele-n lumina, cu braie de umbra pe la incheieturi. inaintea noastra, dunga vanata a drumului, usor traganata in suis sencolaceste pe grumajii maretelor stanci, spargand desisurile de fagi, si merge una cu Jiul, nedespartit, ca si cum ar vrea sa-i arate ca mintea, si staruinta, si bratele omenesti sunt tot asa de puternice si de strabatatoare ca si undele lui nebiruite. Nici nu stii unde sa te mai uiti. Din toate partile te cheama privelisti cari de cari mai fantastice. Ar fi de-ajuns frumusetile si minunatiile acestei vai sa le poti disterne in larg pestentreg cuprinsul unei tari pentru ca sa faci din ea una din cele mai mandre si mai fermecatoare podoabe ale pamantului.
De la cotul stancos ce-i zice Carligul Caprii, mergem o bucata pe jos. Pe lespezile calde de pe marginea soselei, soparle aurii, culcate la soare, clipesc somnoros din ochi, ascultand suietul adormitor al apei si cantecul privighetorilor. Deodata valea se ingusteaza si se-ntuneca. Doi munti inalti de piatra isi apropie deasupra noastra varfurile lor colturoase. intre ei se deschide ca o poarta uriasa, pe subt arcadele careia Jiul trece maiestos, sunandu-si nahlapii de stanci c-un zgomot de fanfara ce auie prelung prin boltile acestui castel din basme.
Ne oprim la Paius, la vama. Mai sunt sapte kilometri de-aici pana la granita. E asa de ingusta valea, ca pe toata distanta asta nu s-a putut gasi un loc asezat pe care sa se poata zidi o casa de vama mai aproape de hotar. Dupa pranz inaintam prin stramtoarea aceasta intunecoasa, pe fundul careia Jiul curge ca pe un jgheab scobit in stanci. Poduri frumoase, taiate ca-n marmura, arunca soseaua de pe-un mal pe altul.
La granita, Polatistea vine limpede si grabita dinspre rasarit, spintecand fagetul unei vai, si se azvarle-n Jiu, sub podul de piatra care leaga malurile a doua tari.
Seara vamesul ne ospateaza cu pastravi proaspeti si cu ierunci.
Dupa masa ne primblam pe sosea. in linistea noptii Jiul vuieste mai tare. Mii de licurici zburatori rasar din intunecimile codrului, stropesc aerul cu luminile lor albastrii si trec in roiuri de pe un mal pe altul, tesand peste luciul apei punti stravezii de jerbii fine si tremuratoare. De departe se vad printre ramuri liniile albe ale podului asternut intre doua stanci, deasupra unei prabusiri zgomotoase a Jiului. Apa lovita de muchiile stancilor se sfarma in bulgari sclipitori; din clocotul undelor pripite, fuioare de argint se desfac in bataia lunei. si toate-ti par vedenii dintr-o lume fermecata. in inaltimea zarilor muntii isi taie pe albastrul cerului coamele lor neregulate. Padurile dorm in suietul izvoarelor. Stelele clipesc, scuturand pe ape pulberea luminii lor.
Pe Valea Jiului
Aceasta pagina a fost accesata de 2512 ori.
