Pe Insula Serpilor
de Alexandru Vlahuta
Rasare soarele scanteietor din geana departata a marii. Razele astern braie verzui, galbene si rosii pe intinsul netezis al apei. Pamantul se retrage in urma noastra. incet Sulina se pleaca, se scufunda sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se sterg; albastra bolta a cerului se lasa ca un coviltir urias peste pustietatea lucie a marii.
Dupa doua ceasuri de plutire spre rasarit, zarim inaintea noastra o movila alba. Acolo-i insula serpilor. De departe par ruinele unei cetati fantastice infipte in valuri. La vreo suta de pasi vaporul se opreste. O barca ne ia, si peste cateva minute punem piciorul pe tarmul pietros al acestui singuratec ostrov. Un dorobant chipes, frumos, vine vesel inaintea noastra. El stie ca odata cu noi i-au sosit merindele de la Sulina.
- Nu ti-e urat aici, leat? - il intreb ca sa intru in vorba - pe cand ne urcam incet spre farul din varful insulei.
- Poi de ce sa ne fie urat? ca doar nu suntem pe pamant strain... e tot tara noastra.
si tanarul strajer imbratisa c-o privire mandra si fericita larga intindere a marii, ca si cum ar fi vrut sa spuie: A noastra-i toata.
Pasind printre bolovani, ii povestesc cum au stat aici de mult, de mult, acum trei mii de ani, Ahile, cel mai vestit viteaz al Grecilor, cum s-a insurat el aici cu Elena cea frumoasa, si la nunta lor au venit Neptun, zeul marilor, si Amfitrite, sotia lui Neptun, si zanele tuturor apelor care curg in mare; ii arat locul unde a fost templul lui Ahile, si-i spun cum pasarile insulei zburau in fiecare dimineata la mare de-si muiau penele, apoi veneau grabite de stropeau toata podeala de marmura a templului s-o maturau frumos cu aripele.
- Or fi astea, zise dorobantul, zburatuind un stol de lari albi care ciuguleau in petecul de secara de pe podisul ostrovului.
- Chiar ele... nu; dar stramosii lor de buna seama c-au cunoscut pe mandrul Ahile.
- Ale naibii dihanii, - sa le auzi cum tipa. Domnule, juri ca-s niste copii care rad.
Suntem pe varf, langa far. Nici un copac, nici o tufa nu se zareste pe scofalciturile varoase si crapate ale acestui ostrov. in jurul nostru valurile fosnesc. Ele vin mereu, de departe, popoare in veci nelinistite, si se sparg urland de coastele pietroase ale insulei, in care bat staruitor, ca si cum ar vrea s-o smulga din loc. Soarele imprastie raze tot mai fierbinti din limpezisul albastru al cerului. Curcubeie s-aprind pe talazuri. Privirile noastre se adancesc in zare, se pierd uitate pe desertul nemarginit si stralucitor al marii. Valurile parca ard. Niciodata n-am vazut atata lumina, atata spatiu. De-un sentiment de evlavie ni se umplu sufletele, si stam neclintiti, ca intr-o tainica rugaciune, sub farmecul acestei uimitoare privelisti. Timpul pare a se fi oprit din zbor. Gandurile noastre atipesc de leganarea si tanguirea neintrerupta a valurilor. Toti tacem, ca intr-o biserica.
Pe Insula Serpilor
Aceasta pagina a fost accesata de 4035 ori.
