Pe coama Mohorului

Pe coama Mohorului

de Alexandru Vlahuta


Se crapa de ziua. Bacii isi pregatesc galetile pentru mulsoare. Oile behaiesc, inghesuindu-se la strunga. Vaile sunt inecate de ceata. Padurile, varfurile muntilor parca plutesc in aer. Departe, dinspre curmatura Oltetului slomneste pe poalele cerului lumina alba a zorilor, si norii argintii prind a se rumeni pe margini. intr-acolo zarea se limpezeste, si magurile par dogorate ca de bataia unei flacari. O geana rosie se aprinde la ingemanarea pamantului cu cerul. incet se salta soarele, rotund si scanteietor. Negurile se risipesc. Plaiurile verzi, brobonite de roua, par batute cu diamante.

incalecam s-o luam inainte, pe coama Mohorului, spre Piatra Taiata. Ca-ntr-o minunata panorama ni se arata acum, de jur imprejur, indoiturile Carpatilor, cu crestele incununate de raze, cu vaile adanci si intunecoase, spintecate de izvoare repezi si umbrite de paduri seculare. Ma uit uimit la varfurile acestea stancoase ce se inalta-n cer ca niste falnice turnuri de cetati, si gandul ma duce cu sute de ani in urma, in trecutul viforos al neamului nostru. Din cate primejdii nu ne-au scapat pe vremuri muntii si codrii acestia! Aici, in intariturile acestea zidite de Dumnezeu, au stat adapostiti aproape o mie de ani stramosii nostri, cand, prin sesurile Dunarii, curgeau puhoaiele de barbari, cand noroadele salbatice ale Asiei se napusteau cu duiumul, impingandu-se unele pe altele asupra Europei, jafuind orasele si pustiind pamantul pe unde treceau. in muntii acestia s-a inchegat taria si unitatea neamului romanesc. Ei au fost ocrotirea si scaparea noastra in zilele de groaza, cetatea sfanta in care s-au pastrat asa de curate credintele, si limba, si datinile poporului nostru. in locurile acestea tainuite, pe veci ingradite de strajile Carpatilor, plutesc umbrele stramosilor nostri de-nainte de descalecatoare. Aici, in soptitul izvoarelor si in freamatul codrilor, a rasunat pentru intaia oara frumoasa noastra doina, si nu e parau, nici plai de care sa nu fie legata o amintire scumpa sufletului nostru, nu e varf de munte, in tot cuprinsul acesta, care sa nu-si aiba povestea si cantecul lui.

Mai tarziu, dupa ce-au contenit navalirile si s-au scoborat ai nostri iar la sesuri, de cate ori o primejdie mare ne-a amenintat, muntii ne-au chemat in adaposturile lor, si vai de dusmanul care ne-a urmarit in intariturile cetatii noastre! Cand Carol Robert, trufasul rege al Ungariei, si-a impins ostile in campiile Olteniei si, la sfatul de pace al blandului nostru voievod Alexandru Basarab, i-a raspuns semet ca el e pastorul oilor sale si-l va scoate de barba din vizuina lui, romanii il atrasera cu incetul intr-o vale stramta si intunecoasa din muntii Gorjului, si deodata, ca prin farmec, cu bubuiri asurzitoare, stancile incepura a se rostogoli din inaltimi, si toata falnica lui oaste, invalmasita si zdrobita sub grindina de bolovani, pieri in fundul acelei rapi. si-n sutele de ani cari-au mai curs de atunci, cate n-au vazut, Doamne, muntii acestia, de cate ori n-au rasunat codrii si vaile acestea de buciumul vitejilor nostri plaiesi!




Pe coama Mohorului


Aceasta pagina a fost accesata de 1402 ori.
{literal} {/literal}