Pe Arges. Curtea-de-Arges

Pe Arges. Curtea-de-Arges

de Alexandru Vlahuta


De manecate pornim calari din Caineni pe drumul neted ce se lasa, serpuind printre colinele plaiului Lovistea, in valea mandra si bogata a Topologului. Trecem prin sirul de sate ce-si astern livezile si holdele pe poalele traganate ale muntelui Cozia, si pe la amiaza scoboram in Salatruc, sat de cherestigii si draniceri, asezat intre paduri de brad pe apa Topologului, ce izvoraste de sub pripoarele Fagarasului, taie-n lung toata partea muntoasa a judetului Arges pana-n magurile Plesoiului si se varsa in Olt, putin mai sus de gura Luncavatului. Pe valea asta, in satul Balcesti, s-a nascut, acum optzeci de ani, Nicolae Balcescu, unul din cei mai mari scriitori ai nostri, inflacaratul patriot de la '48 si neintrecutul povestitor al celor mai glorioase zile din viata neamului nostru.

De la Salatruc lasam drumul mare s-o luam oblu, pe carari de codru si pe scursuri de puhoaie, peste culmea Comarnicului, care se desface din muntele Negoiu, cel mai inalt varf al Carpatilor nostri (2.547 m), si-si intinde spinarea ca un zid despartitor intre cele doua vai frumoase si rodnice ale acestui judet: valea Topologului si valea Argesului. Pe la toaca sosim in satul Capatineni. O dulce boare adie dinspre miazanoapte. Cativa nori albi isi luneca umbrele pe desisul verde al codrilor. Freamata valea de vuietul morilor si-al hierastraielor. in apropierea acestui sat, intre doi munti padurosi, pe varful unei stanci uriase deasupra raului Arges, sta singuratica, pustie si darapanata Cetatea lui Vlad Tepes, la zidurile careia se zice c-au muncit, ca salahori, boierii targovisteni, razvratiti impotriva cruntului domn. Tot pe valea asta, putin mai jos, in dreptul satului Poenarii, se vad daramaturile palatului domnesc zidit de tepes-voda cu aceiasi salahori. Pe vremile acelea de bantuire si de jaf, aici, in locurile acestea departate si salbatice, in ascunzatorile acestea pazite de intunecoasa desime a codrilor, isi inchidea vajnicul voievod sotia si averile, iar el se lasa cu oastea la camp si sta vitejeste in calea vrajmasilor ce ne calcau hotarele.

in amurgit sosim la Curtea-de-Arges. Cine-ar mai zice azi ca acest orasel retras, linistit, cu casutele lui joase, imprastiate pe coasta unui deal, a fost odinioara capitala tarii! Nimic -nici macar ruinele nu i-au mai ramas din vechea-i marime. in jurul Bisericii Domnesti, unde se odihnesc oasele primului nostru voievod, Radu Negru, de-abia se mai vad din balarii urmele vechiului palat al Basarabilor. si, totusi, calatorii din toate partile lumii se abat cu drag prin partile acestea. Ei vin sa vada minunata zidire care intrupeaza visul voievodului-artist de-acum patru sute de ani. in mijlocul unei lunci, ce se asterne putin mai in sus pe malul stang al Argesului, la poalele Carpatilor, ca din vrajirea unor basme, rasare uimitor de frumoasa, cu turlele ei zvelte aurite, incinsa de braie albe sculptate in piatra, stralucitoare ca un juvaier, mandra biserica a Curtii-de-Arges. Ridicata pe la inceputul veacului al saisprezecelea de inteleptul si cuviosul domn Neagoe Basarab, stricata apoi de vreme, de foc si de cutremure, ea a fost din nou intemeiata si impodobita dupa vechile-i izvoade in zilele gloriosului nostru rege Carol. Zidita toata in piatra, imbracata ca intr-o retea de sculpturi migalite cu o rara maiestrie, cladirea intreaga pare c-ar fi dintr-o singura bucata, si, ori din ce parte-o privesti, iti infatiseaza o desavarsita armonie de linii si de proportii. E fara indoiala una din cele mai frumoase biserici ale Rasaritului crestin. Vechea legenda spune ca mesterul Manole, pentru ca s-o poata ispravi, a trebuit sa-ngroape de vie in zidurile ei pe buna si scumpa lui sotie, vrand intelepciunea poporului sa ne arate cu aceasta cata jertfa si tarie de suflet se cere unui om ca sa poata duce pana la sfarsit o asa de grea, o asa de mareata si de minunata lucrare. in fata bisericii, pe partea cealalta a drumului, e vestita si binecuvantata cismea, numita Fantana lui Manole.

Putin mai la deal, in marginea luncii, e asezat palatul episcopiei de Arges, reinnoit o data cu biserica. De la una din ferestrele acestui palat imi las privirea-n jos, pe valea adormita sub farmecul lunei. Noaptea e limpede si racoroasa. Peste toate domneste o liniste care te-ndeamna la visuri. Numai Argesul, calator fara odihna, trece haulind pe spintecatura vailor, si undele lui vorbesc intruna, cand mai tare, cand mai incet. Vorbesc undele lui de maretia si frumsetile Negoiului, din coapsa caruia au izvorat, de codrii lui desi, adanci, nestrabatuti, unde fiarele sed fara frica tolanite-n luminisuri s-asculta ca omul cantecul privighetorilor, unde muschiul e moale ca perna de puf, si izvoarele, albe ca spuma laptelui, si brazii asa de-nalti, ca-ti cade caciula din cap cand stai sa te uiti in varful lor. Vorbesc undele Argesului de strasnicia stancilor de la Chei, pe care le-au biruit si le-au lasat in urma ca pe niste cetati darapanate, vorbesc de comorile pamantului acestuia ingrasat cu sangele atator viteji, de mandretea plaiurilor, de rodnicia pasunilor si holdelor pe cari le scalda, de turmele pe cari le-au adapat, de chiotele ciobanilor si de tanguirea dulce-a doinelor, pe cari le-au ascultat cu drag in lunga si zbuciumata lor calatorie. Trece batranul Arges devale, indoindu-si albia spre rasarit, pe langa orasul Pitesti, unde s-au nascut fratii Dumitru si Ion Bratianu - doua figuri mari, luminoase in istoria politica a patriei noastre, - deaici, din ce in ce mai potolit, se lasa in largul netezis al campiilor, si, dupa ce-si trage in matca-i nisipoasa din stanga Neajlovul si Glavaciocul, din dreapta Valsanul, Raul Doamnei, Sabarul si Dambovita, abate spre miazazi, taie sesul Ilfovului si merge de se toarna-n Dunare, in dreptul Oltenitii.





Pe Arges. Curtea-de-Arges


Aceasta pagina a fost accesata de 4846 ori.
{literal} {/literal}