Muntele Penteleu. Manastirea Gavanu

Muntele Penteleu. Manastirea Gavanu

de Alexandru Vlahuta


Soarele e de trei suliti pe cer, spune mos Gheorghe, la noi sunt zece ore, si cand am plecat, nu se zarea varf de sulita. Departe a ramas in urma noastra valea Meledicului, cu baile ei, cu mandru-i castel si stralucitoarele-i lacuri, vechea manastire si posomoratele ruine ale Cetatii lui Vintila-voda de pe malul Slanicului. Numai legendele, minunatele legende ale Meledicului, merg cu noi pe plaiuri. Le poarta mos Gheorghe in tolba. si cum le spune!...

- De unde le stii asa, mos Gheorghe, ca d-ta nu esti de pe-aici?...

- Ei, apoi au mai venit ele pe la noi... Vorbeste rar si asezat. Din cand in cand isi da putin capul pe spate, surade pe sub mustata, s-atunci toata fata i se lumineaza.

Un trup mijlociu, vanos, sprinten la miscari; piciorul strans bine in opinca, itari de dimie, o curelusa peste camasa de canepa, scurta-n poale, stramta in manici, - un chip uscativ, fara varsta, ars de soare, ochii vii, mustata roscovana, tunsa putin pe buze, chica retezata, si o caciula cat toate zilele, pe care o da mos Gheorghe - la anumite vorbe - cand pe ochi, cand pe ceafa, cand pe-o ureche. E pandar in Jitia si-i zice lumea mos de cand era mic, pentru ca vorbea in talcuri si tot cu oamenii mari ii placea sa stea. Are un frate in Bucuresti, invatat, insurat, procopsit acolo: de zece ani n-a mai venit in satul lui si nu mai vrea sa stie de cei care si-au luat mamaliga de la gura ca sa-l dea la carte.

- S-a facut boier... Saracu!
- De ce sarac, mos Gheorghe, ca zici c-a ajuns bine?
- Hm... bine sa-i dea Dumnezeu. Da eu stiu o vorba taraneasca de-a noastra, si mi-i draga, s-o spun si la copii acasa:

    Decat sa-nting in unt
    si sa ma uit in pamant,
    Mai bine sa-nting in sare
    si sa ma uit la soare!

Frumos si-a dat caciula pe ceafa si s-a uitat in sus, iar mie mi s-a parut ca vad in el - in scapararea acelei clipe - toata mandria neamului romanesc.

Taiem in lung inaltul dezvalis de pe Podul Calului. in jurul nostru, iesind din vai, codrii de brazi s-agata de stanci. Pe deasupra lor ochii scapara departe, in largul zarilor. Spre miazanoapte s-alunga sirul nesfarsit de maguri, ca valurile unei mari. Falnic si luminos se ridica-n fund blandul rege al atator inaltimi, vestitul Penteleu, cu cele mai grase pasuni, cu cele mai incantatoare si mai bogate plaiuri din tot cuprinsul Carpatilor nostri. Din podisuri moi, traganate, pare ca-l vezi cum creste, cum se desface-n sus, puternic si singur, lamurindu-si fruntea boltita pe albastrul cerului, impingandu-si spinarea rotunda, gigantica, spre muntii Ardealului. Din trunchiul lui pornesc, raschirate, ca degetele unei maini, cele cinci ramuri mari, descoperite: Cernatul, Miclausul, Piciorul Caprii, Vaforatul si Zanoaga. Pete de umbra se poarta pe codri si pe luminisuri. intunecat, in manta-i de brazi, se-nalta-n fata noastra muntele Ciresu.

Cararea intra-n desis. Rasuna sub picior pamantul uscat si vanat ca cenusa. Tufe marunte de afine se intind pe langa arborii doborati de batraneta.

- Mai avem mult, mos Gheorghe, pan la Gavan?
- Mai e nitel. Asa, ca o fuga de iapa... pana crapa. Urcam din greu tiharaiele umbrite ale Ciresului, maluri de siga sparte de puhoaie, brazi de inaltimi uimitoare, fagi stufosi cu ramurile incarcate de jir, pe damburi deschise mesteacani albi, cu frunza marunta, usoara - o ploaie de banuti in aer; jos, in vale, s-arunca vajaind undele zbuciumate ale Jgheabului. Un cerb speriat trece-n goana pe dinaintea noastra, cu botul inainte, cu coarnele lasate pe spate, ca o sageata spinteca desisul, lung freamata padurea in lungul lui. O luam pe hatase la stanga si coboram in Gavan. Descalecam in curtea verde, tacuta, trista a manastirii.

- Uf, ca greu a mai fost, zic eu, schiopatand putin de osteneala.

Da mos Gheorghe, care-a venit pe jos tot drumul, si cu merindele in spinare, clatina din cap, surade pe sub mustata si ma priveste lung.

- Asta-i curat vorba aia: in loc sa geama boii, scartie caru.

Manastirea este ascunsa intr-o poienita sub taietura dreapta, prapastioasa a muntelui Gavanu: o bisericuta de lemn in mijlocul curtii, pe de laturi cateva chilii vechi, unele-n ruina, in fund, un izvor, de la care pleaca in deal o cararuie ce duce printre stanci la o cocioaba, adevarata vizuina, unde traieste singur - de optzeci de ani singur in aceasta pustietate - schimnicul Sofronie. Ne-a intrebat cine mai domneste pe tara si ce mai e pe lume. Acum un veac a fost catana subt Ipsilante-voda pe vremea pasvangiilor. Ne-a spus ca, inainte de-a veni aici, a fost calugar la Poiana Marului. Ne-a vorbit cu dor de curtile si biserica de acolo, s-a dat sa planga, dar ochii lui nu mai aveau lacrami - a oftat adanc si cu multa jale-a zis: Canta cucu la Poiana Marului!




Muntele Penteleu. Manastirea Gavanu


Aceasta pagina a fost accesata de 1175 ori.
{literal} {/literal}