Islazul
de Alexandru Vlahuta
Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru stralucitor. Ostroavele - gradini plutitoare - isi rasfrang in valuri rachitele argintii. Din lunci rasuna talangi, fluiere s-aud doinind. in aerul caldicel e un miros dulce de faneata si de sulcina. Pe dealuri, departe, tarlalele-nguste par niste velinti intinse la soare. De-a lungul tarmului stang se-nsira satele in lant; case mici, tupilate, bordeie acoperite cu sovar, si-n toate - un aer de umilinta, de frica, parca stau gata s-o rupa de fuga. Nimic din maretia uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului. Pe-acolo veacuri de liniste si de siguranta au ingaduit omului sa-si lege temeinic viata lui s-a urmasilor lui de aceeasi vatra, de-acelasi colt de pamant. Aici, pe valea Dunarii, mereu au bantuit razboaiele si navalirile de barbari. Sute de ani au batut in partile acestea vijeliile noroadelor flamande si pustiitoare, in urma carora doar gramezile de cenusa mai aratau pe unde au stat gospodarii si sate. Cine sa cugete la cladiri nepieritoare pe-un pamant asa de nesigur! Abia acum incepe sa s-aseze o viata mai statornica de-a lungul acestui tarm al Dunarii, atat de des incercat cand de foc, cand de apa, cand de inecul talazurilor de nisip purtate de vanturi.
Trecem prin fata Islazului, sat mare, frumos, aproape un orasel, asezat la varsarea Oltului in Dunare. Aici s-au sfintit steagurile revolutiei de la 1848. Aici s-au strans intai s-au cuvantat in fata poporului conducatorii miscarii: Eliade, Magheru, Tel, Golestii. Afara, in Campia lui Traian, numita de atunci "Campia Regenerarii", pe pristolul incunjurat de faclii aprinse, straluceau crucea si evanghelia - simbol de jertfa si de mantuire. Norodul ingenuncheat, cantecele preotilor imbracati in odajdii, lumina tremuratoare a facliilor in razele soarelui, zornaitul cadelnitelor, fumul de tamaie ce se ridica in aer, toate dadeau clipelor acelora o maretie deosebit de sfanta si de miscatoare. Inimile bateau mai tare. Un sentiment nou, inaltator, de evlavie, de incredere, strabatea multimea. Se simteau toti mai buni, mai tari, gata de orice jertfa, infratiti intru acelasi cuget. Un alt soare rasarise pe cer in ziua aceea de 9 iuniu. Frumoase si de neuitat sunt cuvintele inspirate pe care le-a rostit atunci, in ascultarea cuvioasa a norodului, preotul sapca din Celei:
"Dumnezeule al puterei si al dreptatii, priveste pe poporul tau ingenuncheat inaintea evangheliei si crucii tale. El nu vrea alta decat dreptatea ta; asculta si binecuvanteaza rugaciunea sa. Da putere bratului sau, si dusmanii tai vor pieri. Varsa in sanul lui curajul, in inima sa increderea, si oranduiala in spiritul sau. Dumnezeule al lumilor, tu, ce ai pus odinioara stalpul de foc povatuitor lui Moise in pustiu, porunceste si acum ingerului tau sa se coboare in mijlocul nostru si sa ne povatuiasca intru caile tale. Binecuvanteaza din inaltul cerurilor stindardele noastre, incoronate de crucea mult iubitului tau fiu, fa-le a se desfasura pe drumul bunei oranduieli si al adevaratei glorii"...
Numele acestui preot mare la suflet si iubitor de neam a ramas legat de reinvietoarea miscare de la '48, si taranii din Islaz il pomenesc cu drag in cantecele lor:
Sa traiasca popa sapca,
C-a scapat tara de claca,
si Golestii cate trei,
Ca ne-au dat cate-un bordei.
Tot asa a ramas de-a pururea legat de biruintile lui Mihai Viteazu numele unui alt preot oltean, popa Stoica din Farcas, pe care iarasi il canta poporul:
Canta ciocarlia-n vie,
Eu credeam ca-mi canta mie.
Canta lui popa Farcas,
Care sare sapte pasi,
Ce iese din leturghie,
Taie la turci cate-o mie.
Si la toate cumpenele, in toate intamplarile mari, gasim statornic in istoria poporului nostru amestecul acesta al celor sfinte cu cele lumesti - adanca, nestramutata legatura dintre cruce si spada.
Islazul
Aceasta pagina a fost accesata de 2474 ori.
