Intre tarmurile noastre
de Alexandru Vlahuta
De la Giurgiu in jos trecem printr-o larga alee de rachiti. Dunarea-si croieste matca drept, pare c-ar fi canalizata. Pe langa mal se misca-ncet slepuri mari incarcate cu lemne. Nori albi, scamosi, plutesc in albastrul cerului. Amurgeste. Din stanga, in zidul de salcii, se deschide-o poarta prin care intra, linistit, Argesul. Aici, in unghiul acesta de ape, pe ruinile Constantiolei, veche cetate zidita de Constantin cel Mare, e targusorul Oltenita - schela de grane a judetului Ilfov. Malurile se tesesc. De-o parte si de alta pamantul se asterne pustiu si neted ca o apa. in departare, spre miazazi, se pierd intr-o lumina rosietica inaltimile Balcanilor. Ne oprim cateva minute la Silistra, port bulgaresc. De-aici, din fata vechiului fort Arab-Tabia, amandoua tarmurile ni-s deopotriva de scumpe. in dreapta incep sa se desfasure sesurile ondulate ale Dobrogei, - in stanga, nesfarsitul camp al Baraganului, care-a vazut pe Alexandru Machedon, gonindu-si falangele pe urmele getilor inspaimantati, si pe Mircea cel Mare, biruitorul de la Rovine, alungand de pe hotarele Romaniei oastea sfaramata a trufasului sultan Baiazid-Fulgerul. Deaici porneste marele brat al Dunarii - canalul Borcea - care trece prin fata orasului Calarasi si, batand spre miazanoapte, curge cale de cinci poste intre desertul pururea-nsetat al Baraganului si suhaturile mlastinoase ale ostrovului Balta.
Noaptea se lasa tacuta, vasta, solemna. Luceferi multi rasar din fundul apei si tremura pe valuri. Sub tainica mangaiere a lunei, Dunarea, culcata-ntre paduri, cari-i aduc aminte de izvoarele-i departate, pare ca viseaza.
Cate-a mai vazut, Doamne, si cate mai stie Dunarea asta a noastra, - cand ar sta ea sa le povesteasca pe toate!... inca din vremurile tulburi, de pe cand pamantul nu-si asezase inca neamurile-n graniti hotarate, roiau popoarele pe malurile ei atragatoare. si n-a fost imparat mare sa nu-si poarte peaici doru-i de cucerire. N-a fost colt de lume in care sa nu fi strabatut faima Frumosului Istros, fermecatoarele legende ale acestui minunat fluviu, la care se-nchinau atatea noroade s-a carui apa - scrie Sofocle - avea, in credintile celor vechi, darul de a spala de pacate. De-a lungul acestui torent, care spinteca Europa in doua, au curs puhoaiele de barbari, oardele salbatice ale pustietatilor de la miazanoapte si de la rasarit - popoare vechi s-au risipit, iar altele au odraslit si s-au ridicat pe sfarmaturile lor, si crai din toate partile lumii si-au napustit pe-aici ostile in razboaie, din strasnicia carora s-au dezlegat si lamurit cele mai mari evenimente in istoria omenirei. Ramai uimit cand stai sa cugeti ce de noroade s-au vanturat pe malurile Dunarii, si cate frunti incoronate s-au oglindit in undele ei, de la Dariu pana la domnitorul Carol.
Pe drumu-i lung, de trei mii de kilometri, Dunarea spala trei imparatii, sase regate si doua principate, da viata la 30 de orase, din cari trei sunt capitale, soarbe 120 de rauri, sparge doua siruri de munti, si in falnicu-i mers spre mare isi asculta gloria cantata-n sase limbi; dar doina, adanc miscatoarea doin-a Romaniei, o farmeca intr-atata, ca-si da acestei tari cea mai frumoasa si mai bogata jumatate din stapanirea valurilor ei. Nici nu se putea visa un dar mai pretios si mai binefacator pentru patria noastra, pururea ravnita de atatia megiesi puternici, tinta atator vise lacome, Ileana Cosanzeana pusa de soarta in calea zmeilor inviforati, rapiti de frumusetea ei! Dunarea e braul vrajit din basme, care-ncingand trupul mandru al acestei fecioare incremeneste pe loc bratele vrajmase intinse asupra ei.
Intre tarmurile noastre
Aceasta pagina a fost accesata de 4316 ori.
