In Vrancea

In Vrancea

de Alexandru Vlahuta


Ne lasam spre miazanoapte, pe plaiurile umbrite ale muntilor, in tara Vrancii. Departe-naintea noastra se vad printre munti serpuirile apelor, si-n lungul vailor albe, cu sclipiri de argint, se lamuresc satele ca-ntr-o panorama, presarate pe sub franturi de codru. Soarele scapata catra asfintit, fuioare de nori izvorasc din adancuri, un vultur pluteste, cu aripele-ntinse, in crestetul zarii - pe coaste rasuna talangi, si glasuri de ape, si doine din fluier. in tot cuprinsul e un farmec care ne spune c-am pasit pe pragul unei alte lumi. Descalecam si taiem pripoarele de-a dreptul; strabatem padurea de brazi ce acopere poalele muntelui si, pe la aprinsul stelelor, iesim in larg, pe valea Zabalii, la satul Nereju.

intr-adevar, Vrancea e o alta lume. De aici s-abat Carpatii, impingandu-si culmile spre miazanoapte. Din indoitura lor se rup lungi siruri de munti: Giurgiul, Alunisul, Laposul, Culmea Neagra, Soveja, Zabrautii, Lepsa, puternice brate ce se desfac si prind in arcurile lor mandrul plai al Vrancii, ingradindu-i codrii, satele si izvoarele ca-ntr-o cetate uriasa. O armata-n Vrancea s-ar bate c-o lume.

Era o baba vadana, s-avea sapte feciori... Asa-si incep vrancenii frumoasa lor legenda. si cum sta batrana pe prispa si torcea, catra un amurg de seara, iata ca tresare de-un tropot venit de pe deal, un calaret se opreste-n fata ei, trudit, cu calul in spume.

- Sunt stefan, turcii ne-au calcat tara, viu din razboi, oastea mi-i sparta... si-s singur.

- Dumnezeu te-a indreptat, stapane, la usa mea. Am sapte feciori, frumosi si voinici, si mi-s dragi ca lumina ochilor... ai tai sunt, doamne.

in zori sunau din corn, pe muntii Moldovii, cei sapte voinici. Curgeau plaiesii roiuri de pe sub poalele codrilor. Oaste noua iesi ca din pamant. s-a pornit domnul cu ea, intr-un ceas bun, si s-a lasat pe neasteptate asupra turcilor, cari se credeau stapani pe tara. Atunci a vazut stefan ce pot flacaii Vrancioaiei! Cadeau turbanele sub bratele lor ca spicele sub secere. De dimineata pana-n noapte a tinut lupta, s-atata macel a fost, s-atatia pagani au pierit, cat s-au cruntat apele de sangele lor. Iar cand s-a intors marele voievod, biruitor, in cuibul lui de vultur, la Cetatea Neamtului, a chemat cu drag pe cei sapte voinici si le-a zis:

- Voi sunteti sapte frati, in Vrancea sunt sapte munti, ai vostri sa fie de veci, si neam de neamul vostru sa-i stapaneasca-n pace!...

Si multa vreme razesii Vrancii bir n-au platit, podvada n-au facut, singuri si-au fost stapani.

Iar sus domnii fanarioti spuneau cu fala: Niciodata drosca unui Grec n-a ridicat colbul de pe drumurile noastre!

inchisi in munti, departe de zbuciumul oraselor, sanatosi, destepti si harnici, vrancenii sunt, cu adevarat, mandri -mandri de nobletea lor militareasca, de graiul si de portul lor romanesc, de doinele si de legendele lor, de sculele, scoartele si alesaturile ce fac podoaba casei si pe cari nu ti le-ar vinde pentru nimic in lume, mandri pana si de numele plaiului lor, voinicesc si sonor ca un strigat de trambita. si ce frumos s-au luptat vrancenii in razboiul de la '77! Cu pieptul deschis se duceau la moarte. Ei tineau sa arate lumii ca in dorobantii Domnitorului Carol sunt sufletele vechilor plaiesi ai lui stefan cel Mare.

De dimineata ne scoala morile si fierastraiele Nerejului. incalecam, s-o luam in jos, pe Zabala. Valea e-n ceata, muntii fumega. inaintam in pasul calului pe cotiturile apei, trecem prin satele Spulberul, Paltinul, imprastiate de o parte si de alta pe poalele muntilor, si pe-aproape de namiezi coboram in Naruja, cea mai cuprinsa asezare de pe valea asta, asternuta sub maguri de sare, la rascrucea apelor, unde s-arunca paraul Naruja in matca Zabalii. E soare si liniste. Vitele rumega pe prund. Gospodarii robotesc pe langa casa, in asteptarea mamaligii. Numai drastele si pivele toaca pe parau.

Rupte si prapastioase se-nalta-n zari spinarile muntilor. Pe unelocuri se vad ca niste rani urmele vechilor codri. Valea se pleaca. Apele spumega, din ce in ce mai zorite, sfaramanduse de stanci in bulgari de cristal. Sosim la gura Zabalii, in satul Prisaca. De-aici o luam la stanga, pe spintecatura noduroasa a Putnei. Alte privelisti incep, si toate parca-s mai marete. Acum urcam in susul apei. Din cand in cand muntii se dau la o parte, ca sa faca loc satelor. Ogoare si livezi s-astern pe podisuri intinse. Se-mbraca ponoarele-n paduri. Trecem prin Barsesti, prin Tulnici - sate vesele, primitoare, in larg raspandite pe prispe de verdeata - si ne oprim in prabusitura stancilor de la Saritoarea Putnei. Aici muntii s-apropie, se strang, sa zugrume raul in zidurile lor de piatra; si Putna se zbate, se smulge biruitoare din inclestarea lor; pe lespezi mari, culcate, coboara praguri-praguri, se toarna toata-n copci adanci, si fierbe de manie, si iar dau muntii s-o prinda, si iar ii rapune; lung freamata codrii de strigatele ei, - din cand in cand se lasa-n culcusuri largi, odihnitoare, si pare c-atipeste-o clipa pe capataiul stancilor invinse.

Urcam prin stramtoare, cararea-i tesoasa, caii truditi, si valea se-neaca de umbra. Dormim noaptea la un conac de hierastraie, pe Lepsa. A doua zi ne lasam, prin raristi de codru, pe albia susitii, si pe la amiaza sosim in Soveja, in dulcea Soveja, asternuta pe o luminoasa deschidere de plai, in mijlocul muntilor, intre paduri de brad, la portile Vrancii. Albe, curate, se salta casutele dintre livezi, si toate-ti surad si te cheama cu drag. Un tapsan acoperit cu molifti desparte cele doua catune: Rucarenii si Dragoslovenii. Pe-ncheieturile magurilor, de pretutindeni, izvoare limpezi vin sa s-arunce in matca susitii. Pe sus, carari ispititoare strataie poienile si s-adancesc in desisuri. in fund muntii isi rotunjesc gheburile tarcate de soare. Sub strasina Zboinii, deasupra paraului Dragomira, dorm ramasitele vechii manastiri Soveja, unde Matei Basarab, domnul Munteniei, a zidit acum doua veacuri si jumatate o biserica mare, afara de hotarele tarii lui, in locul moldovenesc al Vrancii, pe cand domnul Moldovii, Vasile Lupu, inalta in Targovistea biserica Stelea, voind astfel cei doi voievozi sa sfinteasca pacea incheiata-ntre ei dupa atata hainie si varsare de sange.

Insereaza. Valea rasuna de mugete. in aer e un miros racoritor de brad si de faneata. si parca n-ai mai intra-n casa, si parca n-ai mai pleca de-aici...




In Vrancea


Aceasta pagina a fost accesata de 2417 ori.
{literal} {/literal}