In Novaci
de Alexandru Vlahuta
Suntem la Piatra Taiata, la o inaltime de peste 2.200 de metri. in departare, muntii rotunzi se vad ca niste musuroaie, pe ei padurile de brazi par pete de cerneala. Un vant rece, cu lapovita, bate dinspre miazanoapte si culca pe jnepi palele albe de nori. si cum se schimba de rapede vremea! Aci e soare, aci se-ntuneca. Se razboiesc stihiile ca-n zilele babei. Tacerea si pustietatea in care ne aflam, vaile prapastioase prin cari am trecut, privelistile uimitoare s-atat de felurite ce ne-au lunecat pe dinaintea ochilor fac sa ni se para foarte departata lumea din care am plecat, s-un sentiment de neliniste, de grija, pare ca-nvaluie dorul si nerabdarea noastra de a ne vedea mai curand in Novaci.
Ne lasam devale pe fagasele puhoaielor, si dupa vro doua ceasuri de scoboras prin ponoare si desisuri, ce pareau ca nu mai au sfarsit, sosim la obarsia Gilortului, sub Coasta Pietroasa, s-o luam oblu printre stanci pe matca prapastioasa a raului.
Seara, tarziu, ajungem osteniti in Novaci. A doua zi, duminica, e hora mare la carciuma din mijlocul satului. Ce chipuri rumene si frumoase au novacenii, si ce curat se poarta, si cata cuviinta e in vorba, in privirea, in miscarile lor! Pe aici n-au putut razbate nici dresurile, nici stamburile oraselor. Camasile albe, cusute cu arnici si cu fluturi, maramele-nvarstate de borangic, scurteicile-nflorite si sumaiesele cu ciucuri, valnicele de lana negre, vargate cu rosu, betele-nguste, cusute cu margele, itarii de dimie alba
- toate sunt tesute si lucrate-n casa. si ce bine-l prinde pe roman portul acesta al lui, asa de curat, asa de simplu si de frumos!
Nevestele se piaptana cu conci si se-mbrobodesc cu stergare lungi. De obicei ele nu joaca, ci stau deoparte, in picioare, si privesc. Fetele-si impletesc in cozi panglicute si flori de camp, la gat poarta siraguri de margele colorate, si la brau busuioc - floarea dragostei.
in picioare, doi tarani tineri, novaceni, zic unul din scripca si altul din cobza. in jurul lor, in roata larga, se misca incet, in dulce leganare, stramosasca hora, joc potolit, tacticos, in care se prind si oamenii mai in varsta, uneori mosi cu barba alba, ca sa-si mai aduc-aminte de cand erau si ei tineri. La tara hora e temeiul jocului. Ea infatiseaza, in inchipuirea poporului, ca si in cantecele poetilor, impacarea, fratia, unirea tuturora intr-un singur cuget, - e veche, de la intemeierea neamului nostru, s-aceeasi a ramas in toate partile locuite de romani. Celelalte jocuri (braul, sarba, cazaceasca, taitura, joiana, batuta, invartita, ca la Breaza s. a.) se mai amesteca, se mai schimba dupa locuri. Unele sunt vijelioase, cu miscari repezi si smancite, cu inclestari de brate si-nvartejiri ametitoare, ce parc-ar da sa-nchipuie o lupta, o rapire, o rupere de fuga.
Un farmec deosebit au "chiotele" sau "strigatele" pe care le rostesc, in tactul jocului, cu glas traganat, jumatate vorba, jumatate cantec, flacaii cei mai destepti din sat.
Aici, la joc, isi spun tare dorul si pasul inimii lor, in versuri scurte, facute sau numai potrivite de ei, duioase si gingase, pentr-o logodnica iubita:
Suca-mi-te, suveicuta,
Daca stii ca-mi esti draguta;
Suca-mi-te, suveicea,
Daca stii ca esti a mea;
si te suca-ntr-un picior
Daca stii toarce fuior,
si te suca-ntr-amandoua
De stii tese panza noua!
glumete si pilduitoare in pofida fetelor cari n-au rost la treaba:
Fetele dintre Valcele
Spala iile-n ulcele,
si le-ntinde pe zabrele,
si latra cainii la ele.
Le ridica mai in sus -
Latra cainii ca la urs.
Intepatoare si fara indurare cu cele cari se tin numai de petreceri si nu-si vad de casa:
La argea nu stiu sa tes,
La hora ma-ndes, ma-ndes!
sau:
La draguta jucausa
Sta gunoiul dupa usa;
La draguta-n joc voinica
Spala oala tu, pisica!
In Novaci
Aceasta pagina a fost accesata de 2795 ori.
