In Muntii Sucevii

In Muntii Sucevii

de Alexandru Vlahuta


Pe la-nganarea zorilor iesim din cotlonul manastirii, pe poarta paraului Agapia, in largul luncii aburite de bruma, trecem prin Targu-Neamtului, printre dughenile ce-ncep a-si ridica obloanele, deschizand ochi somnorosi in ulita pustie, urcam dealul Oglinzilor, din zarea caruia vedem la stanga Baile Oglinzi, sub poalele codrului, si dam pe la satul Boroaia in frumoasa si imbelsugata vale a Moldovii. in dreapta noastra, legendarul rau, care-a chemat pe Dragos descalecatorul din poghiazurile Maramuresului sa-i urzeasc-o tara noua, se-ndoaie linistit pe sub dealul invarstat de lanuri, taindu-si printre fanete si huceaguri o albie cu mult mai lata decat ii trebuie. in stanga, pe marginile luncii, in falduri largi isi lasa Carpatii gateala lor de codri. Suntem in Suceava, in cel din urma tinut de munte al tarii. Cerul e de un albastru limpede, straveziu, cativa noruleti, prigoriti de razele soarelui, se frang incet in bulgari de rubin si se topesc. soseaua, neteda si alba, abate printr-o alee de salcii, trece podul Moldovii si urca traganat dealul Spatarestilor, de unde se lasa-n Falticeni; iar noi tinem inainte drumul Bogdanestilor, pe sub poalele muntilor, dam pe la Manastirea Rasca, pusa subt o sprinceana de braniste, la marginea sesului, intemeiata de episcopul Macarie al Romanului in zilele lui Petru Rares, care-a inzestrat-o c-o biserica si cu opt chilii. Ne oprim la Baia, sat harnic si bogat, oras de frunte pe vremea lui Dragos-voda, pamant framantat in sange: plugarii de azi rastoarna brazda peste mormintele a zece mii de unguri si povestesc lucruri inaltatoare, auzite din batrani. S-a sculat craiul Ungariei, Matei Corvin, care nu mai putea dormi de valva lui stefan cel Mare, si, ridicandu-si toata oastea, a razbatut
                                     *

incoace prin pasul Oituzului, pradand satele in cale; s-a oprit sapte zile la Roman, apoi i-a dat foc s-a purces spre Suceava. inserand pe valea asta si fiind vreme de iarna si vifor, s-a tras cu oastea la adapost s-a tabarat in Baia, sa stea pana s-o mai lumina de sus. Iar domnul nostru, care-l astepta la portile Sucevei, vazand zabava craiului, n-a mai stat la ganduri, ci iute si-a luat o mana de sprintenasi si, gonind dealurile, s-a lasat, in puterea noptii, ca o vijelie, in lagarul ungurilor, si-atata i-a izbit de naprasnic si fara de veste, incat toata falnica ostire a lui Mateias, invalmasita de spaima intunericului si de grindina sagetilor ce-o improscau de pretutindeni, a fost in mai putin de-un ceas sfaramata si pusa pe fuga. Cic-a fost asa macel, ca urla valea de vaiete, armele scaparau fulgere-n bezna, palcuri intregi se abateau stropsite-n picioarele cailor, si oriincotro fugeau bietii unguri, tot de stefan dadeau. Praful s-a ales pana-n ziua din oastea cea grozava. Iar trufasul rege, care venise sa cucereasca Moldova, de-abia a scapat, ranit de-o sageata si dus pe targa prin cararile muntilor. Pentru amintirea acelei biruinti, stefan a ridicat in Baia Biserica Alba - la ruinele ei, taranii cu dare de mana, pazitori unei sfinte datine stramosesti, duc in toti anii, in ziua de Sfantu Gheorghe, mancari, bauturi, in vase noua, impodobite cu flori, si fac praznice pentru saraci. Ce oameni alesi, si ce gospodarii frumoase sunt prin partile astea ale Sucevei! Pe lunca Moldovii si pe valcelele somuzului sparte de iazuri se-nsira ca o salba in jurul Falticenilor mandrete de sate, asezari de mosneni, care pastreaza cu sfintenie portul, legendele si bunele obiceiuri ale vremurilor de demult: Baia, Bogata, cu urmele vechilor mine de aur desfundate de romani, Sasca, Radasenii, cu vestitile-i livezi de meri, Bradatelul, cu minunata-i padure, in care doarme
                           *

un lac albastru, incunjurat de brazi, izvoare zgomotoase se prabusesc printre stanci - o bucatica de munte, rupta din Carpati si rasadita aici, ca de-o putere dumnezeiasca, sa stea podoaba satului... si pe toate vaile astea gasesti amintiri pretioase din trecutul neamului nostru, biserici vechi, durate de Alexandru cel Bun, de stefan cel Mare, de Petru Rares...

Suntem la Cornul-Luncii, in pragul tinutului Suceava - si al tarii. Neteda si alba ca marmura se intinde inaintea noastra soseaua care merge la Dorna... Frantura de rai, scumpa inimii noastre, cantata de poeti, tarana sfanta in care se odihnesc vasele celui mai glorios Voievod al Moldovei, nespus de duios freamata izvoarele tale - si ce dulce-i umbra codrilor tai!... tu esti intr-adevar una din cele mai frumoase tari de pe pamant, - dar numele tau ne doare sa-l rostim si -strabatandu-ti fermecatoarele drumuri - ochii nostri nu-ti pot privi podoabele decat printr-o perdea de lacrimi.

Pe pluta de la Dorna la Piatra - Da-i drumu! Comanda mos Vasile de la carma, si Toader, desprinzand ganjul din pociumb, sprinten s-arunca pe pluta, isi face cruce si-nfige si el lopata-n valuri. Un dulce fior ne strabate, codrii fug indarat, pe obraz simtim, ca o adiere de vant, suflarea racoroasa a miscarii. Nici nu stim cand s-a sters, in urma noastra, Dorna cea mandra, cu schela de la Gura-Arinului. Departe, inainte, rasar din neguri de bradet Pietrele Doamnei, turle de castele, scanteietoare in lumina rumana a diminetii; inalt si intunecat, malul din dreapta ne astupa vederea. Cu palaria data pe ceafa, cu bratele incordate pe coada lunga a lopetii, adus putin de spate sub cojocelu-i fara maneci, mos Vasile, carmaci vestit, pe care-l cunoaste Bistrita de patruzeci de ani, cumpaneste pluta in dunga nahlapilor, strigand lui Toader, dalcausul (care poarta carma dindarat): La padure! cand e s-abata la dreapta; La camp! cand e sa tie spre stanga. Iar la cotituri ne vesteste locurile pe unde trecem, si strigatul lui, rasunator in pustiul apei, pare ca porunceste schimbarea privelistilor.

- Coltu Ortoaia! Deodata perdeaua de codru se da la o parte: casute vesele se ivesc pe podisul din dreapta, zavoaie si ceiruri strabatute de carari; spumegand, cu vuiet spargandu-se de bolovani, undele Ortoaiei s-azvarl in Bistrita, pe mal vedem femei torcand, inalte, zvelte, cu fata luminoasa, ca intr-un tablou de Grigorescu, catrinte negre, stranse pe solduri, camasi cusute cu arnici, pe cap broboade albe.

Usor alunecam la stanga si scapatam in genunea de sub piatra Zmaculesei. Plutasii lasa condeiele din maini si privesc pe dealuri, nepasatori; apa e lina, adanca, tacuta; cateva minute inaintam incet, asa de incet, ca nici nu simtim ca mergem. Dar iata ca malul din dreapta purcede spre noi, raul se desteapta, carmaciul insfaca vasla s-o implanta pieptis in propta torentului...

- Osoiu! s-in fosnet de valuri trecem ca o sageata prin lunca de arini, fuge tapsanul cu satu-n spinare, fug ostile de arbori si stancile speriate - o goana nebuna, fantastica, ametitoare. Ca pe fus, muntii se invartesc, macina izvoare si le toarna in Bistrita. in vremea asta plutasii lupta: in miscarea bratelor
                                                                                                                                                                            *

lor, in toata voiniceasca si puternica incordare a picioarelor s-a trupului lor vanjos au ceva din maretia statuielor antice ale gladiatorilor romani. Apa se domoleste... Vaslasii isi dau bineturi cu oamenii de pe mal, se intreaba de-ale lor, iar boltile padurilor parca vorbesc si ele...

- Gura Sunatorii! Sunand din unde s-arunca paraul pe praguri de stanci, o clipa se vede deasupra-i satucul risipit pe poalele Palmesului, s-o noua priveliste ni se deschide inainte. Pietrosul inalt, cu gheburile-i de camila, pare ca sta in drum sa ne-astepte.

- De ce i-or fi tancurile asa roscate, mos Vasile?
- Acolo sus, in frig, sunt numa tarsi uscati de vanturi, si-i cetina lor asa.

in serpuiri largi se indoaie stralucitorul rau printre muntii intunecati de codru. a...i Din jos de Calinesti, o lunga dara de grohotis, naruit din coastele Pietrosului, impinge Bistrita, stramtand-o, inghesuind-o in malul din stanga. inaintea noastra, la cotul Capritii, apa se iuteste si se involbureaza, iar jocul valurilor albe, de departe, iti pare-un card de gaste care bat din aripi; peste clocotul lor repede aluneca pluta, hartuindu-se ca o sanie. Scapatam iar intr-o genune - oglinda-n care vezi copacii cu varful in jos. Mos Vasile bate cu muchea toporului in cuiele de la jug, apoi infige taiusul in grinda, isi leapada cojocelul, scuipa-n palme si apuca lopata.

- Coltu Acrii! Ca printr-un farmec tabloul se schimba, se trag padurile-n laturi, s-un minunat decor de stanci se inalta-n fata noastra. Mugeste Bistrita toata, napustindu-si valurile-n naprasnicile ziduri, si da sa le sparga, din ce in ce mai-nversunata, dar stancile se joaca cu ea, o resping, o cheama, o rasucesc in loc, buimacita se-ncolaceste ca un sarpe, si, dupa un sfert  de ceas se pomeneste batand, din spate, in acelasi zid de care s-a izbit intai, ca si cum ar cerca, lovindu-l din amandoua partile, sa-l desfunde mai curand si sa deschida cale dreapta valurilor viitoare. Sus, deasupra noastra, isi tremura frunzulita cativa mesteacani subtiri, crescuti pe varfurile stancilor. Din cotul Colbului intram in stramtoarea fioroasa de la Chei - gherdapurile Bistritii. in huietul valurilor, luptand din rasputeri, mos Vasile mai gaseste timp sa-mi strige numele locurilor... Scara: din fruntea unei scafarlii de piatra un brad isi intinde ramurile-n jos ca niste brate, de ele s-atarna plutasii si scapa cand li se sparg plutele de stanci. in paretele din stanga, Coiful isi varfuieste turla-i vanata pe gangul unei vagauni. Sus, pe Zanoaga din dreapta, arde comoara de argint a Bogolinului, un tugui ascutit ce lumineaza ca o flacara alba, si de subt el, dintr-o spintecatura de stanci, s-arunca-n jos, inspumata, frumoasa cascada numita Moara Dracului. si toate minunatiile acestea trec pe dinaintea noastra cu repeziciunea lucrurilor vazute-n vis. Iesim din prabusiturile Cheilor. Bistrita se odihneste. Mos Vasile isi sterge fruntea de sudoare. Toata figura lui e luminata de multumirea omului care-a luptat cu moartea s-a biruit-o. Sta soarele-n rascruce. Lunecam in liniste printre paduri, pe sus se desfac poiene verzi, raristi de mesteacani albi ca facliile. La carjoiul Dohotariei malul din dreapta se pleaca dezvalind prispe largi de pajiste sub poalele bradisului atarnat de coastele Pietrosului. in urma, peste norodul de maguri, in trei arcuri mari, isi taie spinarile pe cer Muntii Calimanului, cari-ncheie Carpatii Moldovii.

- Balta Fagului! Un grind intunecos s-abate la dreapta, si iata-ne-n lumina. Suliti de aur tremura pe panza lata, lucie, a raului. Vajaind vine pe-o rapa stancoasa Paraul Aramii, - hotar, pe stanga
                                                                                                                                                               *

Bistritii, intre codrii Bucovinei s-ai nostri. Trecem valtoarea de la gura Piscului si strunga ostroavelor de la Cojoci, de unde se ridica un drumeac spre schitul Rarau, si de-acolo, prin padure, spre minunatul podis inflorit de la Pietrele Doamnei - trei turle ascutite infipte sus, in creasta cea mai inalta a muntelui Rarau, pe care-a stat si s-a adapostit odinioara voievodul Rares, cu domnita lui, Elena. Un deal rotund, imbracat in brazi, se culca-n fata apei. Bistrita, cuminte, il ocoleste, facand un cot larg in dreapta pe sub coama vanata, zimtuita a Pietrosului, se lasa molcom, strangandu-si undele-ntre doua ziduri de codru, si iese-n luminis la cotul Litului.

- Caldarea! O hora de maguri dezvelite prind Bistrita la mijloc. O clipa raul doarme tolanit la soare, in miros de faneata. incet, incet, ne soarbe bradisul din fund, cotim in umbra pe la gura Paraului Rau, apa scade rasfirandu-se-n larg pe matca-i bolovanoasa, grinzile-ncep sa joace sub noi, se harscaie pe coltii stancilor, si stam. Fosnesc valurile de jur imprejur, un clocot e raul.

- Am pus-o de mamaliga, zice mos Vasile, scarpinandu-se in cap... Da paru, Toadere, sa saltam grinzile...

Dar iata c-o pluta ne-ajunge din urma. Dalcausul isi scoate iute carma, sa nu i-o rupa. Fara sa vrem, inchidem ochii. Un trosnet s-o zguduitura puternica. Am pornit. Pluta care ne-a izbit ramane intepenita pe-aceleasi stanci.

- Dambul Colacului! Un munte-nvalit se-nalta stog in fata noastra, Bistrita se indoaie frumos pe sub codri, incovrigandu-se in jurul lui ca un sarpe ce vrea sa-si muste coada. Zarea se-nchide, se intuneca din toate partile. Numai in urma noastra se rupe-o strunga in negura de cetini: prin ea se vad in fund, maret incondeiate pe albastrul cerului, Pietrele Doamnei, incinse de soare.

- La Cruce! Intram intr-o genune larga. Muntii se descopar. Privirile se odihnesc pe-nalte poiene scaldate-n lumina. Din stanga, de sub Tarnita golasa, vine spumegand Paraul Crucii, din dreapta, Barnarelul - sclipitoare fasie de argint. Trecem pe sub podul de lemn ce leaga cele doua maluri, pe care stau presarate casutele unui sat. Lunecam pe sub dealul Ursului si iar navalesc maguri din toate partile, se musuroiesc in jurul nostru greoaie si matahaloase. Din clocotisul lor se-nalta la dreapta mandrul Barnar, in stanga, Batca lui Tarsana. Paraie repezi s-azvarl cu vuiet in Bistrita. Stanci mari, fioroase, isi scot gaturile din intunericul codrilor si s-apleaca in jos ca niste camile ce vor sa bea apa.

- Balta Cainelui! Raul face-un vartej spre stanga, s-amutindu-si valurile, ce rotesc in ochiuri, adoarme subt un mal inalt de piatra. Pluta pare ca sta locului, atat de-ncet se misca. Mos Vasile mai bocaneste-n chingi, cearca taria carmei si spune lui Toader sa bage de seama la cot. in miscarile, in vorba si pe figura lui se vede reculegerea, grija omului care va sa stea in fata unei primejdii mari si care-si aduna toate puterile pentr-o lupta hotaratoare. si-n adanca, fioroasa tacere a cuprinsului, ne uitam la muntii imbracati in codru, la soare, la cerul albastru, ca si cum am cauta un semn, o prevestire de sus a soartei care neasteapta. Alunecam din ce in ce mai repede. Scartaie vaslele-n juguri. Un grind inalt, tuguiat sta drept inaintea noastra, din spatele lui se ridica doua tancuri vinete, ascutite. Tot mai aproape, tot mai puternic s-aude intr-acolo mugetul apei.

- Toancele! Pluta izbeste-ntr-un pes dunga suvoiului si, repezindu-se-n hart, sterge din fuga tarasii aparatori de sub Piatra lui Toader, trece sageata prin cotul arcuit spre stanga si intra voiniceste in groaznica stramtoare de la Toance. Un
                                                                                                                                                                    *

popor de stanci se ridica din fundul raului clocotitor si sfasie-n zdrente toata panza apei. Ca-n bolti rasuna urletul valurilor intre inaltele maluri de piatra. De pretutindeni, si tot mai multe si mai amenintatoare, se napustesc dihaniile-n calea noastra. Mos Vasile pare ca le-mbranceste-n laturi cu lopata, asa de voiniceste, asa de falnic isi taie strunga printre ele, si-n ametitoarea iuteala cu care trecem coltii si pragurile stramtorii, batranul si mesterul carmaci pare-o faptura din basme, un nazdravan care a luat pluta-n talpi si zboara cu ea peste stanci. Gonim la stanga. Deodata valurile tac, se-ntinde Bistrita-ntre codri. isi intoarce mos Vasile fata-i luminata, se uita-n urma la tancurile Toancelor si, prujind a ras, clatina din cap.

- Hm! dihaniile naibii... sa ne rapuie, si mai multe nu. Luneca pluta usor pe la gura Capritii, in stanga se inalta Holda descoperita, in dreapta cade perdeaua de brazi pana-n marginea apei. in urma noastra soarele se lasa pe zarea Barnarului. Lungi carari de vapaie tremura pe tramba de otel a Bistritii. Pale de umbra se latesc pe maguri; focuri clipesc in departari. Dalcausul isi aprinde luleaua si-ngana-ncetisor o doina haiduceasca...

    Sub poale de codru verde
    Mititel foc mi se vede,
    Mititel si potolit,
    Tot de voinici ocolit...

Iesim in larg. Carmaciul implanta adanc lopata-n valuri: se-ntoarce pluta-n loc si prinde la mal, in vatra Brostenilor.

A doua zi plecam pan-a nu rasari soarele. Trecem pe sub pod si scapatam in arcul ce se indoaie la stanga. Pe sus tiveste poalele Haraoaiei soseaua care duce, peste muntele Scarisoara,
                                                                                                                                                              *

la Falticeni. De-o parte si de alta a raului se intinde mandra asezare a satului Brosteni. De-aci incolo Bistrita se imblanzeste. De trei ori si-au ridicat Carpatii falangele de stanci impotriva ei, de trei ori puternicele-i valuri au trecut biruitoare, in sunete de fanfara, peste prabusiturile uriaselor zagazuri. Falnica s-asterne acum intre bogatele-i maluri, impodobite de sate. De pretutindeni vin apele vailor sa i se inchine. Tot mai larga si mai linistita se lasa devale. Printre paduri tace, ca s-asculte cantecul privighetorilor. in luminisuri cheama casele fruntasilor la prund si, noaptea pe luna, le spune povesti.

Din jos de Carpinis, Bistrita-si taie calea dreapta pana-n livezile Madeiului. Soarele rasare punand cununi de aur pe crestetele codrilor. in urma noastra, pe magurile departate, se vad bungetele de bradet innegrind zarea ca o aratura proaspata. Privelisti fermecatoare, care nu se pot spune cu vorbe, se deschid de pretutindeni, si fug, aluneca fantastic indaratul nostru, si altele vin, si cele care vin ni se par si mai fermecatoare. De pe pluta, din goana, ochii nostri beau cu nesat frumusetile acestea, care curg si nu se mai sfarsesc, si ne pare rau ca nu le putem lua, sa le ducem cu noi si sa le aratam lumii, asa cum le vedem acum, in lumina, in maretia si-n linistea asta dumnezeiasca, si sa spunem celor care nu le cunosc si nu ne stiu: Iata tara noastra!... Atunci ar intelege deodata - ca batranii de pe zidurile Troiei la vederea frumoasei Elena - de ce s-au dat atatea lupte s-atata sange s-a varsat pentru bucatica asta de pamant.

Pe o larga deschizatura in muntii din dreapta isi asterne Borca mandrele-i gospodarii. Din fund alearga paraul, sarind peste inalte zagazuri de stanci, s-aduca Bistritii stapane prinosu-i de unde. in stanga se-ntinde Sabasa intre doua dealuri descoperite, o linie ferata cara bustenii din codru. Pe maluri sunt schele de plute, s-un pod peste rau. Din vale de Farcasa, intre Batca Frumosului si Runcu Popestilor, Bistrita o rateaza de fuga, arunca pluta peste praguri, plesnind-o de apa, si astfel, in jocuri si cantece de valuri, intra in tinutul Neamtului; leit in zale de otel zoreste Dreptul pe sub coastele Zahornii: zburlindu-si coama-i de argint s-azvarle Calul peste scarile Cernegurii, si-i ies in cale la hotar. Se bat nahlapii de grinzi, in tact scartaie carma de la spate; ca o suveica aluneca pluta pe sub bolti de mesteacani. Pe malul drept, in vatra Calugarenilor, se-nalta o namila de stanca - Piatra Teiului. Cic-a vrut dracu odata sa iezeasca Bistrita si, rupand un hartan din Ceahlau, l-a luat de-a fedelesu si s-a pogorat cu el in puterea noptii, dar pe vale l-a prins cantarea cocosilor s-a zbughit-o Aghiuta, lasand stana-n batatura, de s-au crucit oamenii cand au vazut-o a doua zi. Cotim la dreapta pe sub podul de la Gura Largului, si deodata ni se deschide inainte minunata priveliste a Ceahlaului. Singur si posomorat, trufas stapanitor peste-un popor de munti, ce par pe langa dansul musuroaie, inaltandu-si crestetu-n cer, scarmanand norii in raghila de stanci infipte pe fruntea-i plesuva, mandrul urias farmeca raul cu puterea maretiei lui si-l face sa-si uite drumul si dorul de campie. De pe la namiezi pana-n scapatatul soarelui ne poarta Bistrita tot pe langa el - pleaca ea uneori, hotarata sa nu se mai intoarca, si iar se razgandeste, si vine mai aproape, aciura vrajita pe sub poalele lui, rotindu-se-n loc, scuturandu-si platosa-i stralucitoare, aci suspinand din adanc, aci privindu-l lung, strigandu-l, dand freamat padurilor cu glasu-i de valuri. intr-un tarziu isi ia de seama si pleaca  dinti de fier si prin care se trage canepa sau inul melitat ca sa se aleaga partea cea mai fina. manioasa, vorbeste singura, se bate de maluri, urland s-arunca toata, cat ii de lata, peste inaltele praguri de la Bicaz si de la Lunca Strambului. Nalucesc pe tapsane casutele satelor, prin vai herastraie, din intunecimi de codru rasar marete vechile manastiri: Pangaratii, Bisericanii, castel fantastic pe varful unei maguri, si mai in vale, Bistrita, dupa o perdea de plopi. inainte, Batca Doamnei s-abate la stanga si ne-arata orasul - cel mai frumos oras de munte al Moldovii - culcat intre doua straji inalte: Pietricica si Cozla.

La asfintitul soarelui suntem in Piatra. Pamantul umbla cu noi. Ceahlaul, ridicandu-si falnic fruntea peste grinduri, ne priveste inca din negurile departarii.




In Muntii Sucevii


Aceasta pagina a fost accesata de 1433 ori.
{literal} {/literal}