Gura Jiului. Bechetul. Celeiul

Gura Jiului. Bechetul. Celeiul

de Alexandru Vlahuta


Se crapa de ziua. Negurile Dunarii impiedica vederea malurilor. Privirile ostenesc cautand in desert un punct de sprijin dincolo de zarile apei, - pare c-am pluti in largul marii. Dar iata ca dinspre rasarit un tanc se aprinde, si-n juru-i se desface-un rotocol de lumina alburie. Ceata se rupe-n pale argintii. incet, de o parte si de alta, se dezvalesc malurile plecate sub paduri de salcii. Stoluri de rate salbatece isi falfaie aripele greoaie pe deasupra apei. Un brau de otel, sclipitor in bataia soarelui, taie lanurile din stanga. Este Jiul, copilul zburdalnic al muntilor, care-si goneste undele limpezi peste sesurile Olteniei, se prabuseste urland in saritoarea de la Zaval, si de aci, parasindu-si vechea albie potmolita de nisip, isi sapa alta noua pana-n fata ostrovului Copanita, unde intra si se mistuie in valurile tulburii ale Dunarii.

Ne-apropiem de Bechet. Casutele albe, luminoase, ale satului se ivesc una cate una de dupa perdelele de salcii. Ele par a fugi din marginea apei, gonite de amintirile razboaielor, speriate inca de viforul mortii, care de-atatea ori si-a facut pod de gloante intre cele doua tarmuri. in fata, pe malul drept, e Rahova - port bulgaresc - odineoara cetate turceasca, pe zidurile careia de doua ori au falfait biruitoare steagurile luptatorilor romani sub Mihai Viteazul la 1595, si sub Domnitorul Carol la 1877.

Razele soarelui bat piezis, imprastiind solzi de aur pe-ncretiturile apei. Vaporul lasa-n urma o carare de spuma verzuie. Malul stang se culca, deschizand ochiului privelisti adanci in sesurile Romanatilor. Iata intinsa si stralucitoarea balt-a Potelului, vestita pentru multimea si varietatea pestilor ei. Iata Celeiul - vechea Malva, capitala Daciei Malvenze. Aici sunt ruinile celui mai mare si mai insemnat oras din perioada tracica; sub zidurile acestea zac scuticile poporului roman de azi. Vase, statui si monede romane, dezgropate de sub paraginile Malvei, dand la o parte negurile timpului, vin si urzesc, cu marturiile lor pretioase, inceputul istoriei neamului nostru. Aici, la Celei, se vad urmele podului pe care l-a durat Constantin cel Mare peste Dunare, pentru a pune in legatura Dacia cu Moesia. De-aici, din valea Malvei, purcede drumul lui Traian, drum larg de piatra, care trece prin Romula si se-nfunda-n munti. Pe calea asta veche, povestesc taranii din Celei, se purta Craiul de roua noaptea, pe luna, intre Dunare si munte; s-odata, pe cand se-ntorcea devale, apucandu-l ziua pe la locul unde-i acum satul Potopinu, cic-a intins soarele, care de mult il cauta, numai o raz-asupra lui si l-a baut dintr-o sorbitura. s-atunci Uriasii, cari haladuiau in Malva, au pornit, ca stolurile de cocori, si s-au dus pe alte taramuri, si-n urma lor s-au naruit, de la sine, zidurile cetatii, si toate s-au irosit, ca si cand n-ar fi mai fost...

Cine stie daca, in aceasta inchipuire a poporului, nu e rasunetul departat al pustiitoarelor invazii, in fata carora imparatul Aurelian, gingasul Crai de roua, a gasit ca-i mai intelept sa-si retraga legiunile din Dacia!




Gura Jiului. Bechetul. Celeiul


Aceasta pagina a fost accesata de 1203 ori.
{literal} {/literal}