Galati

Galati

de Alexandru Vlahuta

Pornim. Malurile drepte si uscate fug indarat. O pulbere marunta de aur pluteste sub cerul albastru in zaristea-necata de soare. Departe, la rasarit, dealurile goale, rumene ale Macinului par aprinse. Un val de pamant, asternut de-a curmezisul inaintea noastra, ascunde vederea Galatilor. Din stanga, despicand malul plecat si gol, intra linistit bogatul Siret, manunchiul puternic in care se impreuna toate apele curgatoare ale Moldovii. Nici unul din raurile cari strabat tara noastra nu soarbe atatia afluenti in undele lui. Privit pe harta, Siretul pare-un copac urias, culcat de-a lungul Moldovii, cu radacina-n Dunare si cu crengile raschirate, infipte prin crapaturile muntilor. Caraus neobosit, el aduce corabiilor catarguri si umple schelele Dunarii de avutiile codrilor departati. Zi si noapte rasuna vara frumoasele-i vai de doinele plutasilor.

Acum ni s-a deschis intreaga stralucitoarea priveliste a Galatilor. Lunecam incet pe dinaintea cazarmilor. in port stau sute de vase. Ne credem intr-un oras pe apa.

Pe tot braul cheiului e imbulzeala, fierbere, amestec de limbi.

Ciudata impresie imi dau primii pasi pe uscat dupa atata plutire. Mi se pare ca pamantul se misca, se leagana cu mine.

Aici, in partea aceasta de jos a orasului, se vantura bogatiile si marele negot al portului. Aici sunt fabricile, garile, pescariile si docurile, cu largul lor bazin incunjurat de magazii de grane si de marfuri, la usa carora trag corabiile din Dunare, ca o trasura la scara. Aceasta-i vatra Galatilor vechi, vestita schela a Moldovii, "Venetia Marii Negre", cum ii ziceau odinioara scriitorii straini. Pe-aici se intorceau domnii nostri cu pitacul imparatesc de la tarigrad. De aici si din limanul Brailii, porneau in Rasarit corabiile turcilor, incarcate cu zaherele stranse cu hapca de pe manoasele noastre tinuturi, pe vremea cand firmanele lor numeau Moldova si Valahia "hambarele sultanului".

Fruntea orasului, partea linistita, curata si luminoasa a Galatilor, se desfasura-n sus, pe podisul ridicat intre Siret si Prut. Nimic nu-ti mai aminteste timpurile de groaza si de jaf prin cari-a trecut orasul acesta mare si plin de viata. in centru se gramadesc cladiri inalte, razatoare, oteluri, pravalii bogate, cari te cheama de pe drum. Mai pe de margini, in curti largi, intre copaci, case vechi, cu ziduri groase si drepte, varuite pe dinafara, cu obloane la ferestre si cu balcoane ruginite de cari atarna vrejuri uscate de iedera, au aerul unor batrani gospodari cari-si pastreaza portul, firea si datinile stramosesti neatinse de prefacerile vremii. Ratacesc singur prin strazile largi, tacute si pline de soare ale orasului, pe cand gandurile mele ma poarta cu veacuri in urma. Vad republica infloritoare a Galatilor, inainte de Dragos-Voda, descarcand pe pietele ei bogatiile Rasaritului si ale Apusului, in zarva negustorilor adunati din toate politiile lumii. Vad pe Alexandru cel Bun petrecand pe Ioan, fiul lui Ioan Paleologu, imparatul Bizantului; alai mare, si muzici, si calareti insotesc pan' la corabie pe tanarul mosafir, care, mai tarziu, ajungand imparat, isi aduce aminte de frumoasa ospitalitate a tarii noastre si trimete voievodului Moldovii titlul de rege si coroana imperiala, iar mitropolitului, mitra de patriarh. Vad pe Petru Rares, cu pletele pe umeri, cu camasa desfacuta la piept, ingenunchind pe marginea Bratesului sincordan-du-si bratele vanjoase pe majile -ncarcate cu peste: de unde sa-i treaca prin cuget ca, pe cand el asuda tragand la navod, crainici trimesi prin tara il cauta de zor sa-i spuie ca sfetnicii Moldovii s-au strans la Iasi si l-au ales domn!... Vad apoi tatari si turci gonind pe uliti multimea orbita de spaima, calcand femei, copii si batrani in copitele cailor, dand foc caselor parasite, prefacand bisericile-n grajduri si infigandusi sulitele ude de sange in ochii sfintilor de pe icoane. De sub nori grosi de fum zbucnesc lungi, sfasietoare tipete de groaza si de jale. si iarasi zarea se limpezeste. S-asaza zile de pace si de munca. Pribegii se-ntorc pe la vetrele lor. Orasul prinde a se infiripa. O noua viata se urzeste sub carmuirea parcalabilor intelepti si harnici. si cand, de pe cele doua maluri ale Milcovului, pornesc glasuri de frati sa cante:

    "Hai sa dam mana cu mana
    Cei cu inima romana",

Galatii ne dau pe Costachi Negri, unul din cei mai invapaiati apostoli ai Unirii; iar cand cele doua principate ridica-n mainile lor o singura coroana si cer un domn pamantean, Galatii le dau pe Alexandru Ioan Cuza.




Galati


Aceasta pagina a fost accesata de 1535 ori.
{literal} {/literal}