Desa

Desa

de Alexandru Vlahuta

Vaporul luneca-ntre malurile joase, acoperite de salcii. Vapaia lunii se farma de muchile valurilor; ici si colo pe luciul apei tremura stropi de lumina. De la Calafat, Dunarea-si abate cursul spre apus, taind o curba adanca în tarmul Bulgariei pana-n fata satului Desa, de unde iarasi se-ndreapta spre rasarit. Gorgane rotunde, departate unele de altele, se însira ca niste straji în largul zaristei deschise. Noaptea e limpede, luminoasa, s-atata liniste e-n aer, ca frunzele nemiscate-ale salciilor îti par înmarmurite ca de-o vraja. Aici, pe magurile Desei si-au întins corturile, în vara anului 1877, escadroanele Olteniei, în asteptarea razboiului. Nici nu se putea alege un loc mai nemerit pentru a pregati la fapte vitejesti inimile acelora cari, peste doua luni, aveau sa se arunce cu pieptul deschis în foc si-n grindina de gloante pentru mantuirea si-naltarea patriei lor. De jos, din marginea satului, ruinile unei cetati romane le spuneau din ce vita stralucita-si trag neamul; iar în fata lor, peste zavoaiele de plopi si salcii de pe malul Dunarii, se întindea campia pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazu, spargand duiumul ostilor turcesti si, ca o vijelie naprasnica, spulberand steagurile verzi de pe pamantul tarii lui, gonea dara de sange si de turbane risipite pana-n vagaunele Balcanilor.



Desa


Aceasta pagina a fost accesata de 1069 ori.
{literal} {/literal}