Campina. Valea Doftanei. Slanicul-Prahovei

Campina. Valea Doftanei. Slanicul-Prahovei

de Alexandru Vlahuta


De la Sinaia soseaua se-ndoaie putin pe vale, apoi coteste la stanga, trece Prahova si, amagind dealul, se urca tiptil pe braiele-i incalcite, da stancile la o parte, asterne pod inalt peste Oratii si iese in luminisul de la Posada. De-aici se deschide cea mai larga si mai frumoasa vedere pe Valea Prahovei in jos. Se trag perdelile muntilor in laturi, si-n departare, cat bate ochiul, vezi lunga serpuire-a apei presarand pete de literare sub pseudonimul Carmen-Silva, printre care si volumul Povestile Pelesului argint din ce in ce mai mici, din ce in ce mai dese pe prundul alb, intre malurile-i rupte, din ce in ce mai plecate, din ce in ce mai stramte - o lumina dulce, odihnitoare, limpezeste valea, dealurile sure se topesc in adancimea zarilor. De pe la Oratii soseaua e taiata-n munte, din marginea ei se prabusesc in jos teancuri de lespezi uriase, carti rascolite, pe filele carora a scris vremea istoria zbuciumata a pamantului. Jos vajaie Prahova, codrii clocotesc de zgomotul trenurilor. Pe la Comarnic valea se mai largeste, soseaua trece de partea cealalta, pe dealul din stanga, strabate Breaza si se lasa traganat in jos, intre malurile sparte si-nnegrite de pacura de sub podisul Campinei. De aici incolo Prahova iese-n larg, soarbe undele Teleajenului din jos de Ploiesti, si la hotarul judetului se toarna-n Ialomita, care duce Dunarii toate apele Bucegilor.

Parasim soseaua, urcam dealul din stanga si intram in Campina - un oras linistit, asternut la pragul muntilor pe-o colina dezvalita, bogata-n izvoare de petrol. Aici traieste intr-o casuta retrasa, departe de zgomotul lumii, cel mai mare artist al neamului nostru - pictorul Grigorescu. in ce lumina fermecatoare ni se arata frumusetile tarii pe panzele acestui maestru! Sub ceruri albastre, calde, pe-ntinse revarsari de plaiuri, pasc turme de oi; un cioban sta rezemat in bata pe o muche de deal; paduri ruginite de toamna isi scutura frunza, nori albi, usori se misca pe deasupra lor; pe vai departate sclipesc rauri de argint; casute albe, vesele, se ivesc dintre copaci; de pe coline coboara-ncet, alene, boi injugati la care incarcate cu fan, intr-un nor de praf trece pe drum o laie de tagani; o taranca-nalta, zvelta, paseste agale si toarce, ducand la pascut un card de vitei... si nu stiu ce aer de bunatate, de liniste si de curata si inaltatoare iubire pluteste in jurul acestei lumi iesite din mana artistului, - o lume sanatoasa, in care toate traiesc: un coltisor de pajiste, o tufa subtire si alba de mesteacan, o gingasa floare de camp, vii te privesc din tablou, iti surad, iti vorbesc cu drag, si ce de lucruri frumoase-ti spun de tara ta!

Iesim inseninati din casa maestrului, ca dintr-o biserica in care ne-am rugat. Ni-s plini inca ochii de atata lumina, si cand, dupa un ceas de urcus prin padure, coboram in valea deschisa a Doftanii, ni se pare ca luncile verzi, si casele albe de pe poalele magurilor, si vitele ce pasc, si carcima de la drum, si malurile rupte ce se departeaza in susul vaii spre Tesila sunt podoabe desprinse de pe panzele artistului.

in stanga Doftanei se arata, pe incheietura colinelor, satul Telega, cu bogata-i ocna de sare, la gura careia vine, peste dealul Campinei, o ramura de drum-de-fier. Mai in sus, spre miazanoapte, intr-o frumoasa deschidere de ses, e vechea manastire Brebu, ingradita cu ziduri inalte, ca o cetate. Aici a stat odata, ingrijata, si-a batut matanii pentru mantuirea tarii milostiva domnita Elena, sotia lui Matei Basarab, pe cand domnul, in lupta de la Finta, rosea lunca si undele Ialomitei cu sangele varsat in desert al bietilor romani, -crancen si nelegiuit razboi, care-a lasat una din cele mai dureroase pagini din istoria neamului nostru. De la Brebu o retezam calari peste culmea Negrasului, si dupa un drum greu de patru ceasuri, ne lasam, printre huceaguri, pe plaiul Varbilaului, la Slanicul din Prahova. Satul e asezat pe vale, strabatut de apa Slanicului, in care se preling izvorasele ce mijesc de pe sub dealuri si lasa pe iarba uscata carari albe de sare. in dreapta sunt baile, ceva mai sus sunt cladirile mari ale ocnei. Ne scoboram cu harzobul pe gura stramta si intunecoasa a ocnei: de jos vine racoare s-un nabusitor miros de petrol, apoi s-aud ciocanele zinganind din ce in ce mai tare, deodata o lumina alba, scanteietoare, ne-mpresoara din toate partile - am ajuns. Suntem aievea pe alte taramuri, in unul din acele palate de cristal cu care ne minunau basmele copilariei. in uriasele galerii deschise la o adancime de aproape o suta de metri, sub lumina vie a lampilor electrice, spargatorii ce viermuiesc pe langa peretii inalti si stralucitori ai boltilor par niste pitici care se joaca. Nimic nu se mai aseamana cu ce stim noi. si sunetele sunt altfel aici. Izbesc ciocanele-ntetit in sticloasele ziduri, blocuri mari, taiate regulat, se rastoarna greoaie in carucioare, bubuie adancul tot de zgomotele muncii. Suntem in una din cele mai bogate saline din lume; sute de ani am putea indestula pamantul numai cu sarea de-aici. Ne ridicam; c-un fior de neliniste simtim golul crescand sub noi, tot mai departe si mai infundat auzim zinganitul topoarelor... Iata-ne iar la buna lumina a soarelui. Putin mai la deal e ocna parasita, haul fioros si rasunator, in fundul caruia nu te poti uita. Alaturi se-nalta, cat o biserica, o stana alba de sare, rabufnita din sanul pamantului, - scapara-n soare muchile-i lucii si stravezii, pe sus ploile au impodobit-o cu arabescuri.




Campina. Valea Doftanei. Slanicul-Prahovei


Aceasta pagina a fost accesata de 1231 ori.
{literal} {/literal}