Vierme fudul

Vierme fudul

de Alexandru Vlahuta

Lut insufletit de raza vecinicei dumnezeiri,
Aluat in care cerul cu pamantu-i plamadit,
Tainica veriga care leaga cele doua firi:
Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.

Vierme tavalit in tina, care musti din cer cu dintii,
Uries semet, pe care o suflare te doboara,
Tu, a carui mana scurma maruntaiele stiintii
si a carui cugetare ia nimicul drept comoara,

in zadar te-ncerci a rupe panza care te desparte
De enigma nepatrunsa: Ce a fost? si ce va fi?
Cartea facerii e noapte, iara cealalta carte
Nu e scrisa, sau de-i scrisa, nu ti-e dat a o citi.

Ai in fata si la spate doua semne de-ntrebare,
Tu-ti trudesti, sarmane, mintea ca sa afli vrun raspuns;
Ratacind ca un nemernic pe a vremurilor mare,
Cerci zadarnica cercare in noianul nepatruns.

si cand mintea ta zdrobita de nebuna-i alergare
Abia poate sa mai iasa din a vremii adancime,
si cand vezi ca ziditorul n-a lasat un drum pe care
Sa se urce orbul vierme pan la sfanta-i inaltime,

Tu turbezi, nesocotite, si in oarba ta manie
Strigi: O, nu! dumnezeirea nu e decat o parere,
O naluca nascocita de-a norodului prostie!…
Creatorul e natura… Ea e singura putere!

Vreme, haos, ceruri, radeti! Microscopica furnica,
Spanzurata de-o luneta, va patrunde, va striveste!
Ea masoara infinitul, intunericul despica…
inaintea Creaturii, Creator, te umileste!…

Armonia, an. I, nr. 1, 24 mai 1881




Vierme fudul


Aceasta pagina a fost accesata de 1150 ori.
{literal} {/literal}