Tot alte vremi ...
de Alexandru Vlahuta
Tot alte vremi s-au asternut.
Din ce in ce mai rar,
Icoane sterse din trecut
incet si trist rasar.
in urma mea s-a-ntunecat,
Cum nici n-as fi trait…
Mai clare-s cate le-am visat
si-n carti le-am fost citit.
si de-ar fi fost sa nu te stiu,
De mult puteam sa mor
Un beduin intr-un pustiu,
Sub luna calator.
Dar chipul tau in veci mi-a stat
Ca o lumina-n gand.
si ani intregi te-am asteptat,
De-atata dor plangand.
Caci singura-mi iubire-ai fost
si singurul meu vis,
Ce-n stepa fara adapost
O cale mi-a deschis.
in fine, mi te-ai aratat,
Tu, chip frumos si sfant;
Pierdut, in fata ta am stat
Cu ochii in pamant,
Gandind ca s-ar putea sa pleci,
Stingher si dornic iar,
Sa plang in urma ta pe veci,
Chemandu-te-n zadar.
Tu insa te-ai induiosat
si mana mi-ai intins,
De tine m-am alaturat
si-n brate te-am cuprins.
De-acum nici voi sa mai ascult
La glasurile din trecut.
Fiinta mea cea de demult
in noapte s-a pierdut.
in urma sta un larg pustiu,
Un vis nelamurit.
Din tot trecutul meu nu stiu
Decat ca te-am iubit.
Revista noua, an I, nr. 10, 15 octombrie 1888
Tot alte vremi ...
Aceasta pagina a fost accesata de 2309 ori.
