Supt legea tunului

Supt legea tunului

de Alexandru Vlahuta


I

Ard, zi si noapte, marile furnale,
in vastele uzine ale mortii.
Din mii de cosuri funerare tortii
Se-nalta limbi de flacari infernale,

Ce spun ca toate-s subrede pe lume,
Ca vremea-si sparge formele ei goale,
Dând celui tare dreptul sa se scoale
Asupra celui slab si sa-l zugrume.

Se prabusesc cetati, credinti si pravili,
Ce ni le-nchipuiam nestramutate:
Un vânt turbat asupra lumii bate,
Pieire e, si rupte-s orice stavili…

II


Ce trista si amara-nvatatura
Din viforul acesta se ridica!
Iar vei trai, sarmane om, in frica,
Iar te-a supus intunecata ura.

Popoarele-nvrajbite intre ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pânda,
Sub vesnica-narmarilor osânda,
Catând unul pe altul sa se-nsele.

Caci rani adânci, in veci nevindecate,
Vor sângera-n tacerea asteptarii;

Copii crescuti in setea razbunarii
Vor duce-n lupta proaspete armate,

si iarasi vor acoperi pamântul
Mormanele de morti si de ruine,
si toat-a lumii truda spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vântul…

III

Lant ruginit, veriga cu veriga,
Iubirea dintre oameni se desface:
Cand fiara ostenita-n Cain tace,
E sangele lui Abel care striga.

Drum drept, an. XII, nr. 3, 15 aprilie 1917




Supt legea tunului


Aceasta pagina a fost accesata de 1116 ori.
{literal} {/literal}