Slavit e versul
de Alexandru Vlahuta
in vers e mantuirea cand n-ai nimic de spus.
Se deapana pe randuri, ca firul de pe fus,
Din volbura de vorbe se deapana usor
Un cantec ce sporeste, mai larg, tot mai sonor,
E opera vrajita ce din nimic se-ncheaga,
si nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nteleaga.
in vers e mantuirea cand n-ai nimic de spus.
Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus,
iar critica solemna, ce-n gol vede-adancime,
Ca un copil adoarme in leaganul de rime.
Slavit e versul cantec, miraj, intraripare
E-n Nemurire-o carte de libera intrare.
Tu ia doar la crestarea silabelor aminte,
Sa nu prea bata-n struna stiutelor cuvinte,
Ci-n rasuciri de fraze, cu vorbe de la tine,
Fa sunetele goale sa ni se para pline,
Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint,
Dintr-o-ncapere-ngusta facand un labirint.
Nici sir, nici sens… Acestea ne-ar dezvali secretul,
Am sti ce spui, ce cugeti. si, pentru noi, poetul
Cu cat mai nenteles e, cu-atat e mai profund.
Ce mici devin chiar zeii cand nu se mai ascund!
Din patru-n patru versuri, si plan, si ritmu-ti schimba,
Ca tot ce scrii sa para ca-i scris in alta limba.
La titlu sa iai seama: sonor, bombastic, vag,
si cu ceva macabru, sa ne-nfiori din prag.
Caci titlul e alarma. Ca-n trambita sa-l suni:
O inima in flacari, La casa de nebuni,
in cripta, Flori de sange… si nu-i zor nicidecum
Ca titlul cu povestea sa aib-acelasi drum.
Amagitor de ganduri, un motto mistic pune,
Sa-si tremure lumina un far peste-o genune.
Sub el psalmodic versul silabele sa-si joace,
in fierbere de glasuri, ca apa la rastoace.
iar toata poezia cui sens ar vrea sa-i cate
Mai limpede sa-i para citita de-a-ndarate.
De-o scrii sa fie pleava in spulberarea vremii,
Au strigat nou in plenul cinstitei Academii,
Oricum ti-ai prinde gandul, pe zor sau pe-ndelete,
si-n orice dant retoric, tu nu uita, poete,
Ca vorba-i ca si omul in lume sau in arta
Cu atat mai jucausa, cu cat e mai desarta.
Universul, an. XXVIII, nr. 322, 23 noiembrie 1910
Slavit e versul
Aceasta pagina a fost accesata de 2163 ori.
