Pe deal

Pe deal

de Alexandru Vlahuta


Pe cer cativa nouri inca, palizi, zdrentuiti de soare,
Se topesc ca fulgii iernii, pe pamant umbra lor moare.
Sus nemarginire-albastra, jos e marginitul verde.
In potop de umbra satul, sub copaci stufosi, se pierde.
Stancile isi scot din dealuri a lor frunti imbatranite;
Iar pe vale-si duce garla undele-i nelinistite.
Stanca zice garlei: Spune-mi, pentru ce esti trecatoare?
Pentru ce, si zi si noapte, si pe luna si pe soare,
De al vremii bici gonita, tu alergi neincetat?
Nu vezi eu cum rad de vreme si de zboru-i necurmat?
Ea ma bate cu aripa-i, bici cu plumb in varf, si eu
Dorm pe capatai de veacuri, pacinica, ca Dumnezeu!
Tu, raspunde garla stancei, tu ai somnul drept ursita,
Eu in mine port viata. Dormi. Eu sunt neadormita!
Si port grai in a mea unda, si din leagan la mormant
Merg, si-n mersul meu spun lumii ca-i cumplit al vremii zbor,
Ca-s zadarnicii, nimicuri toate cate-s pe pamant,
Si ca totu-i trecator!

Armonia, an. I, nr. 9, 11 august 1881




Pe deal


Aceasta pagina a fost accesata de 1782 ori.
{literal} {/literal}