Pacatul

Pacatul

de Alexandru Vlahuta

Pacatuit-a omul in vremuri fericite,
Cand nu-i lipsea nimica, nici hrana, nici odihna,
Cand n-avea a se teme de zile amarate,
Cand roaba-i era lumea si el domnea in tihna.

Pamantul, inca proaspat, patatu-s-a de sange
Cand lumea era larga si oamenii putini,
Cand nimenea, sub soare, n-avea de ce se plange,
Cand cerul n-avea trasnet si nici pamantul spini.

si vreti ca astazi omul sa nu pacatuiasca?
Cand grijile-l apasa, nevoile-l muncesc,
Cand el se vede-n lume menit sa patimeasca,
Cand ralele-l framanta, si poftele-l robesc!

Si vreti sa n-avem Caini, cand e nepotrivire,
Si ura si cruzime in neamul omenesc,
Cand neagra dusmanie si lacoma ravnire
De-a pururea-ncuibate in inimi clocotesc!

Nu, nu; din nopti pierdute in vremuri departate
Blastemul sta pe oameni, in veci vor suferi,
Si ravna, si ispita, si negrele pacate
Nascutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!

Convorbiri literare, an. XV, nr. 1, 1 aprilie 1881




Pacatul


Aceasta pagina a fost accesata de 1508 ori.
{literal} {/literal}