Nu-i de ajuns

Nu-i de ajuns

de Alexandru Vlahuta

Negresit, esti prea frumoasa.
Ce ochi mari !... Ce gura mica !...
Cine n-ar putea sa-ti zica:
Venere din valuri scoasa !...

Dar iesind sub val viata
Ti-ai lasat-o sa se-nece;
Caci ca marmura de rece
ti de alba-ti este fata.

Si de-aceea nu te mire
Ca-n serate si petreceri
Nici o inima nu seceri
Si nu clatini nici o fire...

Cine firea sa-si aprinda,
S-a lui inima sa-si plece
La o frumusete rece,
Ca rasfrinta din oglinda?

Cine dorul sa-si inchine
Unei statui ambulante?...
Sigur s-o gasi vrun fante
Sa te-admire, sa-ti suspine

Si sa-si minta lui si tie;
Insa n-ei sti niciodata
Dragostea adevarata
S-a ei dulce nebunie !

Caci n-ai zimbet, nici privire
Dulce, galesa, fierbinte,
Ca sa scoti pe om din minte
Si sa tulburi vreo simtire.

Caci atit de nemiscatu-i
Chipul tau, si-n ochiu-ti mare
Zace-atita nepasare,
Parca-i ochiul unei statui !

Orice dor e scris sa moara,
Inima cind ti-o cunoaste:
Frumusetea ta de-l naste,
Nepasarea ta-l omoara.

S-orice suflet, cind te stie,
Zice, trist, de-a ta fiinta:
E-o frumoasa locuinta,
Ce pacat ca e pustie !

De aceea nu te mire
Ca prin baluri si petreceri
Nici o inima nu seceri
Si nu clatini nici o fire !...

Inimile vor viata,
Nu se fring asa-n nestire,
Cersind pietrelor iubire,
Si foc sloiului de gheata.
*
Venere din valuri scoasa,
Cu ochi mort - far-o scinteie,
E pacat ca esti femeie,
Si pacat ca esti frumoasa !...

Revista literara, an. VI, nr. 17, 9 iunie 1885




Nu-i de ajuns


Aceasta pagina a fost accesata de 1601 ori.
{literal} {/literal}