Noapte de iarna

Noapte de iarna

de Alexandru Vlahuta

Vintul suiera in noapte, vaiete bocesc prin ramuri,
intetit omatu-n spulber bate zuruind in geamuri;
Valmasag de glasuri striga prin vazduh. Eu, la caldura,
Povestesc singuratatii - luind vorbelor masura -
Cit de mici si cit de albe-s miinile iubitei mele,
si ce dulce mi-e robia cind ma-nlantuie cu ele.

si cum stau asa-n migala rimelor viclene, iata
Ca in linistea odaii simt, ca o suflare-nceata,
Lunecarea unei umbre... Un mosneag imi sta-nainte;
Zgriburit de frig spre mine tinde miinile lui sfinte,
Ca desprinse de pe cruce - miini de truda si-ndurare,
Miini ce poarta semnul jertfei si-al durerii seculare -
si-nteleg, fara sa-mi spuie, cine-i, si de ce-a venit...
Ca un vinovat, privirea in pamint mi-o plec smerit,

si-n tacere-ascult cum ninsul picura topit in paru-i...
Veche temnit-a minciunii, sub ce adevar te narui !
Tot e nou. Pe-o lume noua mindru soarele rasare.
Preot savirsind o taina in altar mosneagul pare;
Iara miinile lui goale eu de daruri le vad pline.
si pe cind alta fiinta simt ca se desteapta-n mine,
Pe cind gura mea-nclestata un cuvint nu poate spune,
Toate gindurile mele se prefac in rugaciune...

Flacara, an. I, nr. 16, 4 februarie 1912




Noapte de iarna


Aceasta pagina a fost accesata de 1650 ori.
{literal} {/literal}