Melancolie

Melancolie

de Alexandru Vlahuta


Intristatoare povesti, nespus de iubite-ntr-o vreme,
Nu mai cercati a-mi vorbi de zinele voastre cu steme.
Mindre palate, viteji, si cai ce maninca jaratic,
Stinsu-s-au toate de veci ! Copilul de-atunci, nebunatic,
Nici nu mai cred c-am fost eu, atit mi se par de straine
Sfintele mele-amintiri, si-n lumile voastre senine,
Glasuri atita de de dulci zadarnic mai vin sa ma cheme,
intristatoare povesti, nespus de iubite-ntr-o vreme.

Bietele ginduri si-au ars aripele-n para durerii;
Grele imi par, ca de plumb, in vilva atitor mizerii.
Un intuneric adinc, s-un frig ca de moarte m-apuca:
Calda lumina, te-ai stins, pierdutu-te-am, sfinta naluca,
Ce-atit de mult te-adoram, incit m-asteptam citeodata
Ca din povesti sa te rupi, si-n brate sa-mi cazi intrupata.
Ce fericiti am fi fost ! Azi toate ramas-au puzderii,
Bietele ginduri si-au ars aripele-n para durerii !

Sila de ziua de azi, si teama de ziua de mine,
Asta e tot ce mai simt. Dulci visuri - ce furati stapine
Inimii mele - fugiti, lasati-o de-a pururi pustie.
Ce sa mai cate-n desert la vremuri ce n-or sa mai vie !
Cada uitarea de veci s-acopera basmele-mi sfinte.
Pleaca-te, suflet zdrobit, durerilor de-aci-nainte:
Sila de ziua de azi, si teama de ziua de mine !

Epoca ilustrata, an. I, 1 ianuarie 1886




Melancolie


Aceasta pagina a fost accesata de 1093 ori.
{literal} {/literal}