Iulia Hasdeu

Iulia Hasdeu

de Alexandru Vlahuta

Pe catafalc intinsa, de flori impresurata,
Sta alba si frumoasa. La cap ii ard faclii.
in jurul ei s-aduna multimea-nfiorata,
Ce-n plans fara de lacrimi durerea si-o arata,
Caci gurile sunt multe si mintile-s pustii.

Ea doarme, si pe chipu-i de sfanta lumineaza
Misteriosul zambet al linistii de veci.
Pe lustrul fruntii joaca a geniului raza,
si-n maiestatea mortii ea pare ca viseaza,
La piept tinandu-si crucea sub degetele-i reci.

Asa o iau pe brate in haina-i de mireasa,
Si-n cantece de preoti o culca in sicriu.
Cu talpile-nainte incet o scot din casa.
Plangand, ai sai o cheama. In urma ei se lasa
Pe toate-nghetul mortii mutenie, pustiu.

Cu ochii plini de lacrimi, duiosul ei parinte
Pe migalite randuri sta nopti intregi plecat:
Sunt gandurile moartei, sunt urmele ei sfinte…
s-acum el intelege:
Sa poarte-atata minte
Un cap asa de tanar, a fost de neiertat.

Revista noua, an I, nr. 11, 15 noiembrie 1888




Iulia Hasdeu


Aceasta pagina a fost accesata de 1282 ori.
{literal} {/literal}