Inter arma ...

Inter arma ...

de Alexandru Vlahuta

Sta Poezia-n sfinta ei cetate,
Pe-un virf de munte, stelelor vecina.
Porneau de-acolo cintece curate,

Un pic de cer, un tremur de lumina,
Pe sufletul intunecat de ura
Al bietei noastre lumi, de patimi plina.

Si cintecul zbura din gura-n gura,
Si omul se simtea mai bine cintindu-l...
Deodata toti sa murmure-ncepura:

"De ce nu se coboara si ea-n rindul
Multimii ce de veacuri o asculta?
Prea sade-n slavi, prea sus ne cheama gindul..."

Racni un critic: "Asta-i o insulta !"
Si-atunci Prostia zise Rautatii:
"Tu arme ai, eu am ostire multa,

S-acea prieten-a singuratatii
Va trebui sa ni se-nchine noua !..."
Cu urlete, la portile cetatii.

S-au napustit puterile-amindoua.
Tac vechile cintari infricosate, -
Multimea cere-o poezie noua...

Tu dormi, senino,-n vesnica-ti cetate !

Samanatorul, an. V, nr. 9, 26 februarie 1906




Inter arma ...


Aceasta pagina a fost accesata de 1124 ori.
{literal} {/literal}