Dormi in pace
de Alexandru Vlahuta
Dormi, iubito, dormi in pace. N-am venit sa-ti tulbur somnul,
Nici sa plang… La ce-am mai plange pe-adormitii intru Domnul!
Am venit sa cuget. Uite, nicairi nu pot mai bine
Gandurile sa-mi desfasur, si sa stau la sfat cu mine
in mai bun ragaz. Aicea, simt ca-s mult mai intelept,
s-ale lumii toate parca le vad limpede si drept.
Cat de clare mi se-nsira toate din trecut, in minte,
Cand de-a crucii muche rece imi lipesc tampla fierbinte.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
E uscat-acuma tarna ce te copere, si mie
Parca tot nu-mi vine-a crede ca esti dusa pe vecie.
Uneori te tin departe si ma-ntreb de ce nu-mi scrii…
Dornic cautand in cale-ti, parca tot astept sa-mi vii.
A, cat de pustie-i lumea si viata fara tine!
Cateodata, stand aicea, la mormantul tau, imi vine
Ca o furie nebuna. s-as voi atunci, aproape,
Fata-n fat-acolea, langa piatra astei triste groape,
Sa-mi descind-acela care, cu puternica lui dreapta,
Lumile le carmuieste, si-n vazduh astrii indreapta,
si eu, viermele din tina,
Sa-i cer astfel socoteala lui, izvorul de lumina:
Doamne, daca nu se misca nici un pai de pe pamant
Fara stirea si vointa ta, si dac-al tau cuvant
Este singura porunca carei toate se supun;
Daca tu esti drept, puternic si nemarginit de bun,
Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreapta?
Pentru ce ne surpi credinta-n judecata ta-nteleapta?
De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfintita
si in tandari crapi icoana Maicii Domnului, trasnita?
De ce-asterni omatul iernei peste floarea lui april
s-un lintoliu pe obrazul visatorului copil?
Pentru ce iai doua inimi, caror tata zici ca esti,
si, topindu-le in focul tineretii, le ursesti
Dor cu dor sa-si impleteasca, prinse-n dragoste nebuna,
si cand se iubesc mai dulce si-si fac visuri impreuna,
Din senin iti vine-o toana: zvarli tarana peste una,
Iar pe cea stinghera neagra jale pentru totdeauna!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Doamne, iarta-i pe aceia cari-ncep sa se-ndoiasca.
Sunt dureri prea grele-adesea pentr-o inim-omeneasca!
O, de-ai sti cat am iubit-o si cat sufar, m-ai ierta
Ca-ntr-un timp pierdui credinta in dumnezeirea ta!
Era tanara, frumoasa. Vai, si cum o mistuise
Boala. Parc-o vad, cand mana-i slaba intinzandu-mi zise:
Ce te uiti asa la mine… M-am facut urata… stiu!
si-ncepu sa planga,-ntr-insa plansul doar mai era viu!
Ochii mari, dar stinsi, sub alba-i frunte i se adancise,
si pe vinetele-i buze un suras incremenise.
Cum parea de-mbatranita-n nemblanzita mortii gheara!
Cand, sub galbena lumina a unei faclii de ceara,
isi da duhul, linistita, ca un Mesia pe cruce,
Am simtit atuncea, Doamne, ca din suflet mi se duce
Pan si drojdia credintei ce-o purtam fiintei tale.
si mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vietii noastre cale
Nimeni alt nu ni-l indreapta: dumnezei ne suntem noi.
Lumea asta-mbatranita in mizerii si nevoi
Singura se carmuieste. Piatra, floare, astru, om,
Toate-au izvorat, in noaptea vremilor, dintr-un atom,
Rand pe rand, una din alta, fara stirea nimanui.
Tot ce Biblia ne canta decat o poveste nu-i.
Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci,
ingeri, rai… o-nchipuire!…
Astfel cugetam atunci.
Dar, cand parasii odaia plina de inghetul mortii
si iesii sub minunata bolta instelat-a noptii,
Luna galesa-n vazduhuri, de a pururi plutitoare,
Revarsa atata farmec, si-n asa sfanta splendoare
S-arata vederii mele, ca ma-nfiorai deodata
si-mi zisei: E cu putinta sa fim tot dintr-o bucata?
Eu clipa de lut, si dansa vesnicia de lumina!
Eu urasc si plang, ea trece zambitoare si senina…
Eu ma tarai prin noroaie, ea pluteste-n cer albastru…
Cata departare, Doamne, de la vierme pan la astru!
Dar cum luneca prin stele, fara sa le-atinga?… Cine
Man-atatea lumi, cu paza, pe cararile senine?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A, ce mic, si ce netrebnic m-am simtit atunci-naintea
Marii straluciri ce-n raze-i inima-mi scalda si mintea!
si adanc smerit, cucernic, pocait in fata lunii,
Slava si-nchinare-adus-am bunului stapan al lumii.
Dormi, iubito, dormi in tihna. N-am venit sa-ti tulbur somnul.
Am venit sa-mi plec genunchii s-a mea inima spre Domnul.
Binele public, an. VI, nr. 48, 28 ianuarie 1884
Dormi in pace
Aceasta pagina a fost accesata de 4517 ori.
