De la fereastra
de Alexandru Vlahuta
Cand, cu ochii dusi pe carte,
Stai la geamu-ti adancita
Ca in ascultarea unui dulce cantec de departe,
Nu simti tu catd e fierbinte si de dornic esti prviita?
Nu te ard a mele ganduri,
Ce-ti roiesc in jur gramada,
Te alinta si te roaga sa-ti iei ochii de pe randuri,
Ca din ei desprins-o raza cald-asupra mea sa cada,
Si-n cucernica-mi privire
Sa-ntelegi ce dureroasa-i si adanc-a mea iubire!
Nu te prind cateodata
Neintelesele fioruri
Ale varstei tale crude, si in inima-ti curata
Nu incepe sa mijasca soapta unor taincii doruri,
Peste ochii mari sa-ti cada
Ca de somn a tale gene,
Si, scapand cartea din mana, sa ramai pe ganduri-prada
Visurilor voluptoase; - iar tarziu, moale de lene,
Si ca dintr-un somn trezita,
Sa te scoli cu fata arsa, ca de friguri, si trudita?
Si nu-ti simti gura atinsa
Ca de buze nevazute
Sa-ti cuprinzi obrazu-n palme - de-o minie dulce-aprinsa
Tresarind, sa te-ntrebi cine-a indraznit sa te sarute? ...
Cate nebunii n-ascunde
Varsta ta nestiutoare,
Si de cate ori prin somnu-ti nu-ntinzi bratele rotunde
Dup-o scumpa nalucire, si o rogi sa nu mai zboare,
Lunecand din visu-ti dulce,
Ci sa stea- sa te mangaie, si la sanu-ti sa se culce!...
Inger, iarta-ma de-aceste
Nebunii ce-mi trec prin minte!
Lung, duios ma uit la tine, si ma prind ca-ntr-o poveste;
S-atuni, ca potop de flacari, simt, sub tampla mea fierbinte,
Cum imi suruie, nebune,
Gindurile neinfranate,
Si-n auz, vrajit vuiindu-mi, glasul basmelor imi spune
Sa te smulg, frumoasa zana, si pe drumuri neumblate,
Pe-un cal nazdravan cu tine
Sa alerg catand norocul departat in lumi straine...
Si-ti simt bratele, deodata,
Inclestate de grumazu-mi.
Pe-al meu piept iti razimi fruntea, ca de-un vis infiorata,
Si in fuga noastra, vantul joaca paru-ti pe obrazu-mi,
Tot mai sus zburam alaturi...
Ametesti, stergand, din goana,
Cu priviri rapezi pamantul negru, ce-ndarat il maturi;
Iara eu din zbor smulg astri, de pe bolti, si-ti fac coroana.
In vazduh, pe calea lunga
Ce strabatem, pe-a ta urma de vapai s-asterne-o dunga.
Vine-un nour - sa ne soarba -
Dupa noi. Sa nu te sperii.
Este rautatea lumii, fiara lacoma si oarba,
Care ne-a simtit pe fuga, scosi din franele durerii,
Sunt a vietii pamantene
Patimi, ca nisipul marii...
Neatinsa de-a lor soapte veninoase si viclene,
Indarat, in a lor cale, zvarle piatra nepasarii,
Ca din ea-n clipa sa creasca
Munti, din temelia lumii pina- strasina cereasca!...
...
Iata-ne sositi la sfantul
Tarm al fericirii noastre!
Codrii spun ca-n veci pe-aicea n-a desprins o frunza vantul,
Nici un nor n-a sters vrodata astrii boltilor albastre.
De sub umbra de rachita
Luneci lenesa-ti privire:
E-o caldura dulce-n aer - pasc pe valea linistita
Mieii cu lana de aur. Ca un cantec de iubire,
In auz ti se strecoara
Freamatul duios de codru, soapta blandelor izvoara.
Tu-mi ia capul, netezindu-l,
Si ti-l culci frumos pe brate,
Ma privesti cu ochii umezi, sa-mi vezi inima si gandul,
Si-ntelegi c-a ta fiinta umple-ntreaga mea viata,
C-a mea dragoste-ai robit-o
Pe de-a pururi numai tie,
S-atunci c-un atat de dulce farmec imi zambesti iubito,
C-as uita a mele lacrimi, de-as fi plans o vesnicie!
Iar aducerile-aminte
Prind sa ne insire basmul zilelor de mai-nainte...
Spun din vremurile acele.
Cand veneau pe nesimtite
Numai gandurile mele
Sa se joace fericite
Pe-al tau chip si umar dulce,
Si in poala-ti sa se culce.
Cand abia-ndrazneam, spre tine,
Sa inalt cate-o privire.
Muta, arsa de suspine,
Pe furis si cu-ntreruperi,
Nu cumva a mea iubire
S-o-ntelegi - si sa te superi...
Iara, dupa ce-ai privit
Bland n ochii mei o data,
Ti-am spus dragostea mea toata,
S-am ramas mai linistit...
Si de-atunci, cand stai la geam,
Ca din glas ne-ntelegem.
Cate nu ne-nsira gandul
Cand le ia toate de-a randul!
Insa eu as vrea s-ascult
Ce a fost mai de demult,
Si-n desert cat in trecut
Al iubirii inceput...
Sigur - de cand e urzita,
Inima me-a fost ursita
Pe de-a pururi sa se lege
Si sa-ti fie roaba tie;
Altfel nici n-as intelege
Cum ar fi putut sa fie...
...
Dar lasati-ma in tihna, ganduri oarbe si desarte!
Nu ma mai starni zadarnic, dor nebun si fara parte,
Sa-mi mai ard linistea-n focul unui vis amagitor.
Adormi, tristul meu amor!...
Iar tu, chip frumos, lumina, ce-mi lucesti asa feeric,
Si-mi ranesti atat de dulce viata-mi plina de-ntuneric,
Zambet dadator de visuri si tulburator de minti,
Sterge-te din al meu cuget ... fugi, din ochii mei fierbinti.
Revista literara, an. VI, nr. 14, 19 mai 1885
De la fereastra
Aceasta pagina a fost accesata de 1930 ori.
