1907

1907

de Alexandru Vlahuta


Azi la cuprinsul tau ravneste-o lume.
E-o veselie s-un belsug in tara,
Ca vin si guri flamande de pe-afara.
Tot crugul suna de slavitu-ti nume.

Ia uita-te, pamantul ce-mbracat e…
Cresc flori pe unde calci, si rade firea.
Tu-mparti norocul numai cu privirea.
incai taranii zburda pe la sate!…

si-i place regelui. E lucru mare
Cum farmeca pe regi Minciuna. Drept e
Ca ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasa desfatare.
. . . . . . . . . . . . . . .
Maria-ta, e un strain afara,
Cam trentaros, dar pare-un om de seama,
si… Adevarul parc-a zis ca-l cheama…
De unde-o fi… ca nu-i de-aici din tara.

Minciuna palida-si topeste glasul:
O, nu-l primiti! il stiu, e vestitorul
De rau, ce face pe-atotstiutorul
si vede prabusirea la tot pasul.

E cel ce impotriva ta conspira.
Invidia in inima lui geme
si gura lui e plina de blesteme.
Tu nu poti auzi ce vorbe-nsira…

si totusi, zice regele, sa vie!
Dovada ca chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac si monarhii cate-o nebunie…

Privind in ochii regelui, strainul,
Cu bratele pe piept incrucisate,
Raspica vorba: tara, maiestate,
E-n durat greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Caci muzici canta-n juru-ti. si slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurara,
De nu mai poti vedea pe cei de-afara,
Pe bunii tai supusi cei multi si harnici.

Ca n-ai cercat spre ei sa-ti spinteci cale
Sa stii si-n tara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decat spinari incovoiate
si guri deschise laudelor tale.

Ca de-a fost om sa-ti steie drept in fata,
Ca pe-un vrajmas, l-ai departat de tine.
Batranii pier. Dar oaste noua vine,
si dureroase lucruri mai invata!

Parazi, decor de teatru, luminatii,
Tot ce pe vulg si pe copii insala,
Aceasta-i toata slava ta regala.
Pe tristul gol din juru-ti decoratii!

Tu-n tara asta nu vezi decat raiul
Ce-ai tai ti-l ticluiesc intr-o clipita:
Ruina-i sub hartia poleita,
Sub crangi de brad trosneste putregaiul,

Dar tu esti fericit. Lingusitorii
inalta imnuri proslavirii tale
si fac sa n-auzi cantecul de jale

Cu care-si adorm foamea prasitorii.
. . . . . . . . . . . . . . .
Nu ti-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai inteles, si e totuna.
De sus si pana jos s-a-ntins Minciuna
Ea leaga si dezleaga-n tara toate.

Iar ca sa-ti dea o spuma de marire,
Ca pe-un copil te poarta si-ti arata
Sclipiri si flori… Afla-vei tu vrodata
Cumplita vremilor destainuire?…

si ce sperante se puneau in tine,
Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale,
Cu paine si cu sare!… Osanale!

Mantuitorul lui credea ca-i vine.
Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale!
. . . . . . . . . . . . . . .
si ce credinta trist-o sa-i ramana;

Ca n-ai putut spre el intinde-o mana,
Din greaua platos-a trufiei tale!
. . . . . . . . . . . . . . .
C-acestea nu l-au desteptat pe rege,

Ca Adevarul a fost dat afara
si slugile l-au imbrancit pe scara,
Fireste, de la sine se-ntelege.
*
Trec anii. si ce dulce-i amagirea!
Tu zeu esti printre regi! Marire tie!…
in jaltu-i moale, tolanita, scrie
Cu pana ei de aur Lingusirea.

De-abia se ispraveste-o sarbatoare,
si-ncepe alta. Muzicile canta…
imbraca-te-n podoabe, tara sfanta,
Sa nu mai stie nimeni ce te doare!
. . . . . . . . . . . . . . . .
Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamatul acesta care creste?
Se zguduie pamantul si mugeste,
Ca marea, cand o biciuie tempesta.

Se-nalta flacari, brate desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu si rece.
Naprasnic vantul nebuniei trece
si spulbera noianul de pacate.

in vaiete se prabuseste-o lume
Cladita pe minciuni. Dar ce manie!
Cum suiera cumplita vijelie!
Sar fratii intre ei sa se zugrume.

Uscata brazda cere iarasi sange.
Femei cu parul despletit, nebune,
si-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ura ce zagazu-si frange!

Deschide ochii mari batranul rege
si, tremurand, din jiltu-i se ridica.
Au cine linistea lui scumpa-i strica?
s-al vremii rost el tot nu-l intelege.

Viata romaneasca, nr. 5, mai 1907





1907


Aceasta pagina a fost accesata de 1723 ori.
{literal} {/literal}