Prima expozitie
de Alexandru Vlahuta
De pretutindeni se intuneca a vijelie. Sufletele se incarca de griji - incep pregatirile razboiului de la 1870. in Franta, pe pamantul ei generos si ospitalier, nu mai e loc decat sub steag. E frumos, e nobil, e o glorie sa moara cineva sub steagul Frantei. Dar Grigorescu prea e artist si prea e roman. Viata lui nu-i a lui, si nici n-o traieste pentru el.
Se intoarce in tara. Osteneala drumului si o noua raceala il silesc de data asta sa asculte sfatul doctorului si sa stea cateva zile in pat. Aceste cateva zile se fac vreo trei saptamani, ceea ce pentru Grigorescu e un chin aproape intolerabil. Se framanta ca un leu in cusca, dar n-are incotro. Trebuie sa se supuie. Mai mult decat boala, mai mult decat groaza de doctor si de doctorii, il face sa sufere apasarea timpului pierdut. Ce bucurie de copil cand se vede liberat!
Dam aci prima pagina dintr-o scrisoare - ilustrata in goana condeiului, cum obisnuia sa trimeata prietenilor acest pasionat ganditor prin forme si hotarat vrajmas al slovelor
- scrisoare prin care isi arata parerea de bine c-a scapat de doctorii...
Acum e om de treizeci de ani - in plina dezvoltare a
foarte bine, si daca mai tine astfel, cum trag nadejde, am s-ajung uite-asa. Traiasca sanatatea si prietenii. Acum zic si eu ca sunt vesel... cea dintai expozitie a lui Grigorescu . Un public pregatit pentru intelegerea imediata a lucrurilor acestora in toata adancimea lor, un public in adevar cunoscator si iubitor de arta nu era, cum nu e nici azi la noi, si cum nici in capitalele Apusului nu e intotdeauna. Dar s-au gasit cativa amatori
- fericiti amatori! si unii simtind, altii presimtind adevarul si viata, viata aceea pururea noua a operei de arta, au cumparat. Erau flori, flori de rasura si de inisor, manunchiuri de flori de camp in ulcele de lut; erau luminisuri de padure, fagi si mesteceni, case, biserici si tipuri din imprejurimile Parisului; erau ciobani din Moldova si taranci de la Rucar; erau vaste limpezisuri de camp, tarle de oi, vite la pasune, pluguri pe brazda, bordeie si livezi sub poale de dealuri; erau ceruri minunate, stralucitoare dimineti de primavara si dulci amurguri de toamna... si toate traiau, in toate era suflet, aer, lumina si o tinerete care te inveselea si-ti facea draga viata - ceva curat si proaspat in fiecare strop de coloare.
Pentru istoria picturii noastre si pentru lamurirea multor amanunte privitoare la rosturile si la sufletul acelei vremi nu va fi de putin interes, odata s-odata, sa se stie ce subiecte infatisau tablourile lui Grigorescu din prima lui expozitie, cu ce pret se vindeau, si cine au fost cei dintai cumparatori ai lui. Reproducem aci o pagina din catalogul acelei expozitii:
EXPOZITIA GRIGORESCU (1873)
Cumparat de Lei
Car cu boi (Întoarcerea acasa) M. S. Domnitoru 3000
Spalatorese pe marginea Senei I. Lahovari 1300
Natura moarta G. Cantacuzino
Cirese G. Cantacuzino 500
Zaraf, evreu spaniol I. Kalinderu 600
Un strengar I. Kalinderu 600
O sorginte (schita alegorica) - 600
tigani pe drum M. Kogalniceanu 100
taranca franceza V. Alecsandri 350
Un bragagiu Negri 100
Natura moarta (rate) Dr. Kalinderi 300
O balaioara Minist. cultelor 1200
Savoiarzi Odobescu 200
În marginea unui balciu Pherechide 80
Un cioban din Moldova Berindei 200
Peisagiu din marginea Senei Alexandrescu 1200
Cap (studiu) I. Kalinderu 350
Apunerea soarelui la Barbizon Sferiade 80
Un bujor de copilita (din Predescu 200
Marioara Florioara) Kogalniceanu 1000
Nimfa P. Alexianu 400
Cioban francez D-na Alexiano 80
tita la Dambovicioara Soc. Financiara 350
Un batran cersetor V. Papa 800
Mesteacani la Barbizon sutu 200
Un cantator din fluier stefanescu 200
Copila (studiu) P. Alexianu 250
Fata la Rucar Predescu 60
Casa la Valea Mosneagului Bernath 100
tiganca N. Catargiu 150
O moara (apus de soare) Hristopol 50
Dimineata Negri 250
Nimic zgomotos, nimic aspru in opera lui Grigorescu. Nici o violenta, nici un strigat. Toate vorbesc incet, limpede, prieteneste, cu o caldura si cu o gratie fermecatoare. in peisajele lui nu bate vantul. Rar o adiere leagana cate-o frunzulita scuturata de toamna, sau de-abia misca, pe albastrul cerului, albi, stralucitori nori de argint. si ce aer de sarbatoare au toate panzele lui Grigorescu, asa de curate, asa de armonioase! Visezi, gandesti in fata lor. Cele mai mici lucruri iti soptesc vorbe de o adanca putere de evocare. in florile lui e fragezimea si respirarea umeda a vietii, ele surad cu stralucirea lor de-o clipa si cu ceva din privirea ochilor omenesti, te-astepti sa se scuture, te-astepti sa le vezi ofilite, moarte peste cateva minute - atata gingasie, atata proaspata lumina tremura in fiecare petala. Te gandesti, admirandu-le: ce curat trebuie sa fie sufletul artistului, pentru ca, trecand prin el, spre a intra in eternitate, florile acestea de-o clipa sa nu-si fi pierdut nimic din farmecul vremelniciei lor!
De pe acum incepe Grigorescu sa studieze cu dragoste, cu pasionata luare-aminte boul, acest tovaras de munca si de indurare al taranului, boul, despre care spunea si la batranete ca inca nu-l cunoaste destul; incep de pe acum sa coboare pe lunca, in praful drumului de vara, pitorestile siruri de care, foarte rar incarcate, vechile care, ce merg parca si ele, ca toate ale noastre, in ritmul doinei stramosesti. Se pregateste pentru marele peisaj al tarii.
Sfortarea, brutalitatea, scarsnirile durerii si ale rautatii fac linii aspre, urate, distrug orice armonie, si artistul trebuie sa fie preocupat nu numai de taria, ci si de calitatea impresiei pe care o produce cu opera lui.
in liniste e nobletea si trainicia lucrurilor pamantesti. in liniste - partea divina a puterii, gratia formelor, taina cea de la fund a vietii, si cea mai greu de aflat. Sufletul delicat, bun si duios pana la suferinta al lui Grigorescu nu putea servi in altarul Frumosului decat asa cum a servit pana in ceasul din urma: incredintand artei numai lamura vietii. N-a infrumusetat natura. Se poate gandi un artist la o asemenea absurditate? Dar si-a ales intotdeauna ceea ce-i era drag, ceea ce canta poruncitor inimii lui. Era un omagiu pe care il aducea lucrului aceluia puindu-l pe panza - un fel al lui de a-si exprima admiratia si recunostinta acelei clipe de fericire, de cucernica inchinare in fata Frumosului. Niciodata nu s-a preocupat de gustul publicului. Niciodata nu s-a gandit ca rugaciunea aceea a lui poate fi expusa in vitrina, discutata si vanduta.
Pastoritele lui, cu miscari de o eleganta antica, si ciobanii, si plugarii lui au, in blandetea privirii, in zambetul ganditor, in toata infatisarea lor nu stiu ce aer de cuviinta si de omenie, in jurul figurii lor, nu stiu ce aureola de sfintenie, care iti spune ca oamenii aceia au fost priviti nu numai cu intelegere adanca, dar cu multa iubire si cu mult respect.
Nimeni n-a scris in colori mai armonioase pagini mai limpezi, mai calde si mai profund adevarate despre tara lui.
Un rapsod al pamantului nostru a fost Grigorescu. Al pamantului si al neamului nostru. Un poet mare, adanc si adevarat ca insasi natura care i-a fost model, prieten si povatuitor, un poet care-a adus un cantec nou pe lume, si l-a cantat cu glas proaspat, cald, inspirat - glasul sinceritatii care nu se asculta si care nu se stie ascultata. Prin aceasta mai ales, prin acest farmec irezistibil al sinceritatii, lucrurile lui Grigorescu au placut, de la inceput, chiar si acelor care nu prea stiau ce sa vada in ele.
Din vreo trei sute si mai bine de bucati, s-au vandut aproape jumatate. Acum pictorul are, la dispozitia artei lui, peste treizeci de mii de lei. O avere. Aripi, deci.
Prima expozitie
Aceasta pagina a fost accesata de 2395 ori.
