Singurul amic

Singurul amic

de Alexandru Vlahuta


"D-lui A. S. Loco. Am dori sa va cunoastem. Treceti azi sau maine pe la redactie".
In sfarsit - doreste sa-l cunoasca, il cheama.
Cata vesel in juru-i. E pe strada, ii venea sa strige, sa spuie la toti ca el e A. S., da, el - Arghir Savu, baiatul clopotaritei de la Vovidenie - e autorul poeziilor publicate la Vocea Tutovei ...
Si iar citeste slovele acelea marunte. Isi vara iute cartile si caietele in buzunarile largi ale paltonului, s-apuca pe hudita (strada stramta, ulicioara) Maria Farina ... In urma lui suna jalnic clopotelul de la liceu. O clipa i se pare ca vede in aer degetul lui domnu Pop ridicandu-se amenintator. As, nu-i mai pasa de nimeni. Asa pirpiriu, in paltonul lui rablarit, cu ghetele scalciate si cu pantalonii rosi ferfenita pe la calcaie, Arghir paseste hotarat si mandru. Cu privirea lui visator-zambitoare, are aerul de a spune trecatorilor: "De-ati sti voi cine sunt eu..."
E adevarat? Ori toata fericirea asta se petrecere-n vis? Nici nu mai stie pe unde calca. Ii vine s-alerge, sa joace, sa tipe. "D-ta esti un barbat de talent s-ai s-ajungi departe". "Mereu ii rasuna in cap vorbele aceste. De-acum viitorul lui e asigurat. Visul lui s-a izbandit mai curand decat se astepta. Cine-ar fi crezut? ... El, redactor la Vocea Tutovei, cu leafa ... patruzeci de lei pe luna ... deocamdata!". S-au mirat toti cand l-au vazut asa de tanar. S-asteptau, desigur, sa vada un chip mai aratos. Parca-i e necaz acum ca n-are si el oleaca de mustata. Cum ar mai rasuci-o! ... C-un gest de strengar isi turteste pe ceafa palaria sparta in fund si calca tantos militareste, ca in tactul unui mars. Intors acasa se duce.
Pare mai vesela si mai luminoasa casuta lor saraca. Fata lui rumena si ochii scanteietori. Mama si cele trei surori, mai mari decat el, il asculta uimite, vorbele lui imprastie fericire. El se simte mare, slavit, atotputernic. Si - peste trei saptamani - ce bucurie, ce sarbatoare in jurul celor patruzeci de franci ... Sarman copil, cand ai sti tu ce-ai vandut pe-acesti patruzeci de franci!
            *
La Bucuresti ... acolo-i de ei. Acolo-i lupta mare si hotaratoare, acolo-i adevarata glorie. S-au dus de mult toti fostii lui camarazi e scoala, s-au dus si l-au lasat in urma. Ce bine era sa-si fi ispravit si el liceul!
E putina negura inainte ... Sculati-va, visuri ostenite, si risipiti-o cu bataia aripilor voastre puternice si indraznete!
-Nu fi ingrijorata, mama. Am sa muncesc, s-am sa razbat. Un an, cel mult, pan' m-oi face  cunoscut ... atata are sa-mi fie greu. Si ce bine are sa fie pe urma, cand om fi iar impreuna ... Acolo-i viata si alta lume ... nu-i ca aici.
Ma-sa clatina din cap. Surorile se uita lung si trist la el.
-Tinere, tinere, glasul tau tremura de indoiala, si-ti mor pe buze cuvintele datatoare de credinta. Unde ti-s ochii scanteietori de altadata!
                *
Cum trece vremea!
Al saptelea an de mizerie. Si-i iarna, si-i subtirel imbracat. Sa-l vad-acum saraca ma-sa, nu l-ar mai cunoaste. E nalt, adus putin de spate, o barba stufoasa s-un par lung, nepieptanat, latos, ii da o infatisare aspra, salbatica. Face, pentru optzeci de lei pe luna, umplutura cotidiana la o gazeta fara succes. Sta intr-o odaita la mahala, el si cu Chiti, singura mangaiere si singurul prieten care i-a mai ramas. Cand se intaorce seara acasa, ostenit si abatut, Chiti il simte de departe, ii iese vesel inainte, se gudura, sare si-i linge mainile. Arghir ii vorbeste cu drag; toata tinereta si tot entuziasmul lui de odinioara, sufletul lui fericit de altadata traieste acum in Chiti. Intr-o zi, - in lipsa de subiect pentru doua coloane - afacut despre Chiti un articol. A doua zi, i l-a citit tiparit. Catelul asculta cu o cumintenie de om, si de cate ori izi auzea numele misca urechile si da din coada satisfacut. Acela a fost singurul articol bun al lui Arghir. Povestea simplu cum, intr-o noapte, iesind de la teatru, se intorcea acasa, zgribulit de frig si chinuit de aceleasi ganduri urate despre viata lui saraca, umilita si fara nici o zare de lumina in viitor, si cum trecea printr-o strada pustie si intunecoasa, deodata i se pare ca aude pe cineva scancind in urma lui - se-ntoarce, se uita in toate partile si nu vede pe nimeni; in acelasi moment simte ceva miscand pe langa picioarele lui - era un catel.
A plecat inainte - catelul se tinea dupa el. Cand a ajuns acasa s-a deschis portita, bietul catel s-a oprit sfiicios s-a scheunat asa de duios si de umilit rugator, ca si i-a soptit "Chiti" - un cuvant care i-a venit atunci in minte - catelul s-a tupilat bland la picioarele lui, apoi a inceput sa se gudure, s-a intrat cu el in casa. Cand a aprins lumanarea, s-a vazut cat ii de slab si de jigarit, i-a venit sa-l dea afara; dar s-a gandit la soarta acelui dobitoc nenorocit - strain si urgisit si el - s-a uitat in ochii lui tristi si speriati si nu s-a indurat ... A tras sertarul s-a gasit o coaja de paine s-o bucatica de salam si le-a pus dinaintea catelului, si catelul nu-ndraznea sa le manance, dar se lingea pe bot si scancea ca un copil. Atunci i-a zis bland: "Mananca, Chiti..." si Chiti n-a mai asteptat sa-l pofteasca-a doua oara ... Cine stie cat o fi suferit, pe unde a fost, si bietul Chiti - poate ca, chinuit de foame si de batai - s-o fi desperat si ... s-a luat si el lumea-n cap ... Ori o fi plecat si el dupa noroc ... Si fantazia lui Arghir schita un roman pe iluziile unui catel.
Uneori il ia cu el la redctie. I se pare ca scrie mai usor si mai repede cand il simte culcat la picioarele lui. Arghir e din ce in ce mai tacut si mai ursuz cu lumea. Dar seara, in odaita lui, cand e numai cu Chiti, ce expansiv e - n-ai crede!
              *
-Asa-i, Chiti draga, noi nu suntem facuti pentru lumea asta rea, invidioasa, egoista. Da' e sa-i facem? O sa traim si noi cum om putea, o sa mai taram asa targa pe uscat un an, doi, zece, pan-om crapa, s-atunci ... atunci om scpaa si noi de toate, si asta o sa fie ... Ce sa mai speri alta?
Chiti se uita la Arghir si asculta cu luare-aminte. Din cand in cand clipea din ochi si misca incet din urechi.
-Hei, Chiti, Chiti, cand ai sti tu ce visuri imi faceam eu cand eram in scoala! Toata lumea-mi spunea ca am talent s-am s-ajung departe, si eu, ca s-ajung mai degraba, am lasat drumul cel bun si cunoscut, s-am luat-o razna, peste campi, crezand c-asa-i mai de-a dreptul, si cand am deschis ochii, era prea tarziu, tovarasii mei cari tinusera drumul cel bun erau departe si nu-i mai puteam ajunge ... si m-am pomenit razlet si-nstrainat de-ai mei, si - de unde credeam c-o sa s-aleaga de mine cie stie ce - am ramas cum ma vezi, draga Chiti! ... Ei, da' nu-i nimica. Incap si pacatosi ca noi pe lumea asta. Te uiti la mine si ma compatimesti? ... De ce n-au oamenii inima ta? Tu singur ma-ntelegi si stii e-i in sufletul meu. Tu pricepi ce spun eu acum. Nu-i asa ca pricepi?
Chiti ii pune botul pe genunchi si da din coada.
-Ti-e somn, vad, dupa ochi ca ti-e somn. Haide, Chiti, sa ne culcam, atata lucru bun avem si noi in viata asta, ca putem dormi.
Arghir se vara imbracat sub plapoma si sufla-n lumanare. Chiti se cuibareste pe o jiletca veche, sub pat, inchide ochii, ofteaza si se gandeste cu mila si cu dragoste la stapanu-sau.






Singurul amic


Aceasta pagina a fost accesata de 1453 ori.
{literal} {/literal}