O schita
de Alexandru Vlahuta
L-am cunoscut acum patru ani, in tren. Ma duceam la Iasi. Era o noapte friguroasa. Ma durea capul. Stam cu ochii inchisi, zgrebulit intr-un colt, si-as fi dat mult sa pot dormi putin. Dar vagonul era plin, fumul de la tigari ma ineca, s-alaturi de mine, in cele doua tichete largi, erau patru calatori cari se cunosteau, se vede, si cari aveau gust de vorba. Unul dintre ei vorbea mai mult si mai are decit toti: sarea de la una la alta, isi unplea gura cu fraze lungi, cata prilej sa-si spuie proverbele in Constitutionalul. Am inteles indata ca era ziarist in Bucuresti.
Il ascultam, fara voia mea, ba tocmai, fiindca ma tineam sa nu-l ascult, nu-mi puteam lua gindul de la el.
Din cind in cind deschideam ochii si-l priveam.
Figura lui mi se parea cunoscuta. Mi-am adus aminte pe urma ca-l vazusem la Camera, in tribuna presii.
Se arunca in literatura.
Si se scula in picioare ca sa dea mai multa tarie vorbelor lui. Pierdui toata nadejdea de a mai adormi si, cum ma uitam tinta la dinsul, se intoarse si-mi surprinse privirea.
-Mi se pare ca v-am mai vazut, si-mi intinse mina, spunindu-si numele s-un pseudonim cu care iscalise citeva articole intr-o revista care nu mai aparea. Citise ceva de mine si-mi spusese ca i-am placut, cu acea gentilete suparatoare a oamenilor cari se cred grozavi si indreptatiti sa te incurajeze.
II paru bine ca merg in drumul lui. El se va opri la Roman. Aceasta nu-mi suridea deloc. Eram molesit de boala si de oboseala drumului, s-abia din cind in cind scoteam cite o vorba. Desfacu un ziar vechi si-mi citi un foileton al lui. Din cind in cind isi da la o parte o vita de par, care-i cadea pe frunte. Era frumos si se purta bine imbracat. Imi vorbea de cunostintele lui, de casele bune in cari evesnic invitat la masa, de discutiile lui cu oamenii insemnati, cari sfirseau totdeauna prin a cadea de acord cu el, de afacerile in care nu aproba de loc pe guvern, desi-l sustinea in principiu, pe cit ii permiteau modestele lui puteri, de functiile ce i se ofereau si pe cari el le refuza, pentru ca nu i se lasa toata libertatea de a lucra si de a introduce reformele lui. Ii placeamai bine sa ramiie asa cum e, redactor al gazetei guvernamentale, pina la viitoarele alegeri, si atunci... vom vedea...
-Si-n definitiv, nici nu-mi prea place mie politica, cariera mea e literatura, conchidea el, rasucindu-si mustata si privind ginditor gazeta ce-i sta mototolita pe genunchi.
Apoi baga de seama ca eram posomorit la fata si-i spusei ca ma doare capul. Ne apropiam de Roman. Imi dete adresa si ma poftii sa viu pe la el cind m-oi intoarce in Bucuresti. El nu va lipsi decit trei zile. Imi strinse mina si-mi fagadui prietenia lui, cu aerul unui viitor ministru care promite o slujba unui protejat.
Peste o saptamina ne-am intilnit in Bucuresti la birt, unde - pina sa ne aduca friptura - mi-a citit un articol nou al lui. Si fiindca era duminica, n-am putut scapa s-a m mers, impreuna, acasa la el. Sedea intr-o odaita binisor mobilata, in strada Priaverei. Toate erau puse cu rinduiala, si era o caldura dulce si parfumata, care facea sa ma cred in odaia unei femei. Contribuia mult la aceasta si faptul ca in odia lui se vedeau mai multe cutioare si sticle de parfum decit carti.
-Am sa-ti citesc niste poezii, si scoase din saltar un vraf de hirtii.
In fata acestor insturmente de tortura mi-am nabusit un oftat; apoi m-am gandit la schiuirile apostolilor si m-am simtit mai intarit. Citisem de multe ori poezii de ale lui si stiam ce ma asteapta. Vai, si cum le scanda de ingrozitor! Sublinia figurile, se incinta de unele efecte, imi repeta unele versuri si mi le talmacea. Aceasta a tinut mult timp - vro patru ceasuri - mi s-a parut ca nu se mai ispraveste. De la o vreme nu mai stiam decit bataia cadentata a vorbelor, cari-mi rapaiau regulat pe timpana, dar cari nu ma mai suparau pentru ca ma gindeam aiurea. Dar ii raspundeam ca-mi place de cite ori imi cerea aceasta, si figura mea - fara sa ma mai amestec - imprumuta instinctiv o parte din entuziasmul figurei lui.
Pe urma mi-a citit niste scrisori de dragoste, de la o fata, care-l iubea la nebunie si dormea cu poeziile lui sub perna.
-Biata copila... iti martuisesc ca mi-e mila de ea. Sunt asa de ocupat, incit abia-i pot raspunde la cite zece scrisori o data! Vai! eu nu mai pot iubi. E de prisos de acum.
Si-si lua un aer melancolic, teatral. Imi istorisi un amor al lui, un fel de nuvela nesarata si banala, care se ispravea printr-un Adio, ce cadea, asa, hodoronc-tronc, fara nici un motiv. Apoi imi citi o scrisoare, pe care va trimite-o unei "dame din lumea mare", al carei nume zicea ca nu-l poate spune: era un ghiveci retoric, turnat pe patru pagini, in care se citeau o multime de carti si de autori francezi, un pasaj intreg din Balzac si citeva maxime din La Bruyere, si in care "Doamna mea" suna ca un tic al scrisorii, dupa fiecare punct, cu sau fara interjectie.
Abia am scapat inspre seara. Mi s-a parut un tip curios acest om care iti umplea capul cu toate nimicurile lui si care nu te lasa in pace pin' nu te credea plin de persoana lui. De aceea nu l-am evitat, ba, dimpotriva, am cautat adesea sa-l intilnesc, dar m-am pazit grozav sa nu ma mai prinda acasa la el in zi de sarbatoare.
O, acum il cunosc bine si pot sa vi-l prezint pe amicul meu.
Ca se imbraca elegant, face foarte bine, pentur ca are trup de minune taiat si chip frumos. Si el stie bine aceasta, ba inca prea o stie, de aceea calca asa de mindru si de tantos si-si poarta capul falnic, parca si-l duce in triumf. Salutul lui e larg si zimbitor, ca al unui monarh care-si iubeste poporul, si niciodata nu iese in vaza lumei fara ghiozdan la subtioara.
La teatru ii vezi adesea, figura prin loji, pe la spatele cucoanelor, si are un dar particular de a se face invitat pe la serate. Nu e disuctie in care sa nu se amestece, si nu e carte pe care sa nu-ti spuie c-a citit-o.
Daca din intimplare i-a cazut in mina s-a frunzarit vro dare de seama critica asupra lui Taine bunoara, o luna intreaga-ti va vorbi despre acest scriitor si de tot ce-a scris el, fara sa se tulbure citusi de putin cind ii vei dvedi ca se inseala, spunindu-ti c-un curaj - fara pereche - c-ai uitat, sau n-ai inteles bine ce-ai citit, ametindu-te cu vorbe de gumilastica, ingaimindu-ti fraze cari spun si una si alta, pentru ca nu afirma nimic, cedindu-ti incetul cu incetul, pina ce-si schimba tot ce zisese la inceput, si descoperindu-ti la urma, cu bucuria unui om care, te-a cistigat, ca esti de aceeasi parere cu dinsul. Niciodata nu lasa sa-i scape ocazia de a-ti spune o vorba pe care si-o credea de spirit, s-o anecdota in capul lui e mai imprastiata decit intr-un calindar. Cind e singur, cind e osindit sa taca, iis admira degetele albe ale miinilor, cu unghii lungi, ascutite si transparente, forma picioarelor, furmusetea incalmatintelor, si in ceasta adinca contemplare ramine ceasuri intregi. Acasa isi citeste in fiecare zi poeziile mai sonore, articolele mai de curind si se incinta de efectul ce au trebuit sa faca asupralumii. Cind scrie, caci e ziarist, sa nu se uite, se aseaza in fata unei oglinzi, ca sa nu cugete decit pe jumatate. Are pe constiinta vro patru carti tiparite: proza si poezie. Si tot mai lucraza : poezii, nuvele, critice, cronici teatrale trec prin masinile lui Gutenberg si prin uitarea lumei, ca orice adunatyra de vorbe, fara sa oboseasca pe ine le scrie si fara sa atinga pe cine le citeste.
Mustrarile prietenilor, raceala lumii, tacerea, care se asterne asa de inteleapta peste "noptile lui de insomnie", toate sunt semne ale "eternei invidii". Vrasmasia contimporanilor este singura si cea mai stralucitoare aureola a geniilor in viata. Triumful lui va veni - e o chestie de timp. Si in atmosfera acelor generoase iluzii, el ii da zor cu scrisul, si se simte fericit si de multe ori si-o fi zicind: " Sento divenir Dio!" ( Simt ca devin Dumnezeu!)
Fara indoiala ca aceatsa staruinta n-ar ramine atit de stearpa si de nefolositoare daca deprinderea de a cugeta s-ar fi putut introduce in obiceiurile amicului meu. Dar grija de a se gati si de a-si cauta in oglinda pina si aerul cu care sa se arate lumii in deosebitele imprejurari, aceasta adoratiune, de toata clipa, pentru persoana lui fizica, neadormita preocupare de efectul ce produce asupra celorlalti cu poza lui, cu mersul lui, cu saltul lui, cu legatura de la git si cu pieptanatura lui, cu gestul, cu privirea, cu timbrul vocei, cu melancolia ce si-o asterne de porunceala pe obraz - toate acestea ii tin gindurile in loc, si de aceea, din tot ce scrie, nu tresare urma de observare dreapta, sau de cugetare originala. Toata munca lui se incheie intr-o combinare sintactica de vorbe, cari suna frumos pe unele locuri si cari n-au alt rol decit a suna.
Asa ca, daca n-ar fi sa hotarasca decit urechea in literatura, desigur ca ceea ce scrie el n-ar fi de lepadat.
Cunostinti din lumea dinafara, dobindite prin propria lui observare, n-a putut avea niciodata. Ce a putut prinde de pe la altii, ce a putut apuca din citeva ochiri pe filele netaiate ale unei carti, cam atita e tot aluatul, pe care-l framainta mereu si-l da sub felurite forme. Aceea ce numeste el convingerile lui sunt niste incercari de ginduri vagi, mobile, hermafrodite, pe cari el le ineaca intr-un potop de vorbe, catind sa-ti lamureasca tie lucruri despre cari vede bine ca n-are absolut nici o idee, si
parindu-i foarte rau, ba chair ramiind surprins ca nu-l poti intelege. Cind, intr-o discutie, doua pareri deosebite s-au ivit asupra unui lucru, el se declara din capul locului in contra amindurora, incepe ale combate si, din vorba-n vorba, se pomeneste la urma ca impartaseste deopotriva si pe una si pe alta.
Dar cum s-ar putea sa fie altfel!
Daca scoatem cele zece ceasuri ale repaosului si cautam intrebuintarea ce face el de restul zilei, iata la ce trist rezultat ajungem, luind duratele de mijloc:
1 ora si 30 minute -Se gateste dimineata la oglinda;
2 ore - Isi citeste cu glas tare productiile;
3 ore - Vorbeste cu lumea lucruri de care n-are idee;
20 minute - Calchiaza pe hirtie figuri de prin carti;
40 minute - Se priveste in oglinda pe apucate in cursul zilei;
30 minute - Umbla pe strada, vesnic preocupat de efectul ce face asupra trecatorilor;
40 minte - Frunzareste cite un ziar, sau vreo carte straina;
30 minute - Isi admira hainele, miinile si picioarele in special;
1 ora si 40 minute - Partea iluziilor; se crede, si-si taie planuri pentru viitor;
2 ore - Scrie, combina vorbe, e o distractie, ca si cum ar face o pasenta.
__________________
Total : 13 ore si 50 de minute
Adica treisprezece ore si 50 de minute se cheltuiesc in ocupatii cu totul straine de gindire. Ii mai ramin creierului zece minute, in care poate sa cugete, ceea ce face aproape 61 de ceasuri pe an. Va sa zica, de la virsta de patrusprezece ani, pina acum, la virsta de douazeci si opt de ani, creierul lui n-a functionat decit 6 de zile, socotite de cite 14 ore ziua. Aceasta inseamna ca pe cind toate celelalte porniri ale vietii s-au dezvoltat regulat, si desigur mai mult decit trebuia, creierul lui, in ceea ce priveste facultatile intelectuale, abia a ajuns la virsta de 14 ani si 2 luni! Ce putem cere, ca valoare literara, unui copil de virsta asta?
Ce folos ca are un cap asa de frumos amicul meu daca nu se serveste de el decit, cum s-ar chema... de fudulie goala!
O schita
Aceasta pagina a fost accesata de 3129 ori.
