La arie
de Alexandru Vlahuta
E o caldura nabusitoare. Tarani despoiati, cu pieptul uscat si paros, cu bratele negre cu capul acoperit de pleava, misuna, ca intr-un infern, in norul de praf si in urletul asurzitor al celor doua masini de trier. Uii cara claile de pe cimp, altii aduna paiele in sira, altii stau sus pe batoze si hraesc masina, care le smulge snopii din miini cu lacomia furioasa a unei bestii hameste, si griul curge aprins, aramiu, pe cele doua guri ale batozelor; femeile il care cu sacii la movila, unde de-abia il pot prididi in patru masini de vinturat.
-Mai iute, mai iute, Ileano, ca doar n-ai oua-n poala, umbla mai dezghetat, ca ne-apuca noaptea...
Si Costachi se uita ingrijat pe cer . Dintr-un nor departat s-a auzit tunind, ca un zgomot produs intr-o alta lume. O, mai e, mai e pina-n seara. Soarele-i de-abia la amiaza, si acum, din crestetul cerului dogorit, razele cad drept ca niste sageti de foc. Costachi, cu harapnicul pe umar, se plimba de colo pina colo si striga la oameni. Sub palaria lui de paie, cu bonduri largi si pleostite, smolit la fata, cu pantalonii viriti in turetcile botforilor, cu camasa desfacuta la git, scurt si indesat, vechilul lui Leonida sta cu miinile in buzunar si e incredintat ca daca n-ar fi el acolo, ar incremeni toate pe loc. Satenii l-au poreclit "Ghioaga" - de bun ce e.
-Ileano! te ia dracu acusi...
Si biata Ileana, neputind intelege ce are Ghioaga de tot striga la ea, ofteaza, tace si-si vede de treaba. Testemeiul care-i apara parul de pleava i-a alunecat pe spate, si coadele lungi i s-au desfacut, dar n-are vreme sa si le mai innoade. Alearga, saraca, de da inima din ea, s-o trec ameteli si sudori de zapusala, de greutatea sacului de pe umar si de pruncul care mereu se misca, de viata noua care tresare in ea, caci e in a saptea luna de sarcina. O, cu ce neliniste il asteapta, cu ce dragoste salbateca se gindeste la el, si numara zilele, si cearca sa si-l inchipuie cum are sa fie; il vede frumos, frumos cum nu s-a mai pomenit alt copil pe lume ... Cum are sa-l mai iubeasca, si ce mindra are sa fie cu el in brate; si cind o fi necajita, la el are sa se uite, s-are sa-i treaca, si cind o podidi-o plinsul de dorul lui Radu al ei, luat la oaste, cu el are sa se mingiie, pe el are sa-l sarute ... minca-l-ar mama de frumos.
*
A, ii cam da ei in gind de ce se tot rasteste asa la dinsa, turbatul de vechil. Vezi ca ea a fost fata frumoasa, s-a stiut sa-si apere frumusetea nepatata a trupului ei tinar. Un smoc de par a adus acasa din barba lui Ghioaga, acum doi ani, cind s-a legat de ea, in lanul de linga dumbrava, unde-nadins o pusese numai pe ea sa secere. S-a luptat ca o voinica, s-a zbatut ca o fiara in miinile lui, si nu s-a lasat - a scapat zgiriata, batuta, cu trupul plin de vinatai, dar cinstita. Pruncul tresare in ea, si toate amintirile acestea ii amortesc deodata, cu vibratiile unei coarde pe care pui mina. Isi simte capul nauc de vuietul masinilor, junghiuri ascutite o taie prin solduri si din umeri pina in glezne i se lasa o greutate cumplita, doboritoare; deschide gura si soarbe cu putere aerul cald si plin de praf. Se aude iar tunind, de asta data mai aproape "Da, Doamne, o bura de ploaie!"
*
-Cine-a tipat asa?
Toti ramin incremeniti. A fost un racnet de fiara, un tipat de acele cari-tin ingheata inima cind le auzi.
-Saraca!
-Da' ce-a facut?
-Tu n-ai vazut? ... Ghioaga a izbit-o cu piciorul in pintece. Cum se zvircoleste saraca ... Nu l-ar mai rabda Cel-de-sus.
Citeva femei alearga s-o ridice. Ileana geme, vinata de dureri, ochii ei cata in toate partile, rataciti, nebuni, ingrozitori ...
-Doamne, coane Costachi, cum iti vine sa dai cu picioru-n pintecele femeii? Daca leapada ...
-Ii fac eu altu-n loc ...
Si Ghioaga isi arata dintii lati si galbeni, intr-un rinjet de bestie, hidos. Apoi, invirtind biciul:
-Haideti, nu va mai coditi, ridicati-o de-aici ... stiu eu sclifoselile astea muieresti ... Hai, la treaba, ca nu-i vreme de mosit aici ... IUte, ca ne-apuca ploaia! Acusi va croiesc!
Doua femei tirasc pe Ileana de-o culca pe paie in dosul sirei. Un baietel isi impletea o pana de spice.
-Ionel, draga, da fuguta la curte si spune Marghioalei sa vie iute, ca-i fiica-sa bolnava ...
Mama Ilenei spala rufe la curte.
Cerul se acoperi de nori. O ploaie torentiala vine rapaind pe miristea arsa, iat-o cum se apropie ca o perdea uriasa. Ghioaga, furios, alearga in toate partile, arde cu biciul pe cine ii iese-n cale si striga ca un nebun:
-Intindeti toalele pe griu.
Oamenii zapaciti, orbiti de ploaie, dau unii peste altii. In aceasta harmalaie, Marghioala, speriata, intreba, mereu " Da' unde-i fata mea?" si nimeni n-o aude, nimeni nu-i raspunde ...
*
Peste noapte, Ileana a nascut, in dureri ingrozitoare, o stirpitura, cu teasta turtita.
Si doua saptamani, nu i-a mai tacut gura "Dati-mi copilasul ... unde-i puisorul meu, minca-l-ar mama de frumos!"
La arie
Aceasta pagina a fost accesata de 2331 ori.
