Fante de sezon

Fante de sezon

de Alexandru Vlahuta

Zece luni pe an e potolit, e zdravan. N-are nimic deosebit, nici in imbracaminte, nici in mers, nici in vorba, nici in cautatura. E un om ca toti oamenii. Dar cum s-apropie vara, il apuca ... La inceput, o neliniste generala, un fel de nerabdare amestecata cu melancolie, ceva din neastimparul pasarilor calatoare, cind le-abate de duca. Ceasuri intregi ramine dus pe ginduri, incapabil de a lucra ceva. Ceasuri intregi priveste visator pe la vitrinele cu cravate si cu "articole de voiaj". Are aerul unui om bolnav, si mereu ofteaza. Incetul cu-ncetul melancolia dispare. Figura i se invioreaza. S-a hotarit : a rezolvat problema. Momentul plecarii se apropie. Iata-l in pantofi galbeni, pantaloni azurii, o hainuta alba, usoara, peste-o camasa de matase; un snur cu canafuri, in loc de cravata, o cingatoare lata, neagra, cu dungi albastre, ii inlocuieste cu succes vesta, care-n momentul de fata, ar avea un indoit neajuns: primo - l-ar incalzi si, al doilea, i-ar ascunde camasa; o palariuta moale, cu bolduri mici, lasata putin pe ceafa, ii da un aer strengaresc. E ferches, vesel; umbla tantos si pare grabit, se uita mereu la ceas ... Sa stiti ca pleaca deseara. Unde-o tuleste?
De obicei, fantele nostru, daca n-are alta "resursa" in afara de bugetul patriei, isi alege o statiune balneara cit se poate mai putin aristocratica, si cit se poate mai departata de orasul in care toata lumea-l cunoaste.
In sfirsit, iata-l rasturnat in birja, picior peste picior: "La Gara de Nord!". Ce solemna autoritate in tonul cu care pronunta aceste vorbe! Deja, de la gara, e un alt om. Hamalii se grabesc sa0l serveasca, lumea se da la o parte, cu oarecare respect, dinaintea lui, casierul nu se poate impiedeca de a-si scoate capul pe ghiseu, sa vada cine-i domnul care i-a cerut un bilet pentru ...
Cu ce aer triumfator sta pe platforma vagonului, si cu ce suveran despret se uita, in momentul plecarii, la "nenorocitii" de pe peron!
De prisos sa spunem ca pentru a fi cineva fante nu e numaidecit nevoie sa fie frumos. E de ajuns ca el sa se creada frumos. In tren nu are priviri amicale decit pentru geamantanul sau, pe care a avut grija sa-si puie initialele. Nu cauta sa intre-n vorba cu nimeni, Sta grav, si cugeta la efectul pe care trebuie sa-l faca gravitatea asta a lui asupra spectatorilor. Din cind in cind, din buzunarul vestei scoate o periuta cu oglingioara, isi potriveste mustata, sprincenele, se examineaza cu luare-aminte: e multumit, perfect multumit, isi zambeste radios.
A sosit. Nedumerire asupra hainelor, asupra cravatei cu care trebuie sa-si afac aparitiunea, debutul. Jobenul e pastrat pentru momente serioase, hotaritoare. La inceput, citeva zile, un aer melancolic, demn insa si impunator, potrivit la oglinda cu mare mestesug. Paseste drept, cu oarecare mindrie chiar. Nu e de loc curios sa vada pe linga cine trece. E asa de distras, asa de visator, ca nimic nu poate scapara o scinteie de atentie in cautatura lui vaga, de o somnoroasa indiferenta. Stie bine, siretul, ca asupra lui sint atintite toate privirile, ca toti sunt intrigati sa afle cine e, ca in toate partile numai de el e vorba, ca nu e o inima simtitoare care sa nu arda de dorinta de a face cunostinta cu acest personaj misterios. Damele, mai ales, sunt asa de romanticoase... Baile, aerul, primblarea, lumea straina, frumusetile naturii le predispun la visuri si la poezie.



S-a rupt gheata. Acum fantele e cunoscut. Isi are cercul lui de "persoane nostime", cu cari joaca croquet, vorbeste frantuzeste si face "promenade". Nu mai e visator, e tandru. Isi are anecdotele, glumele si vorbele lui de spirit pentru tot timpul sezonului. Acum poarta cravate deschise, si in fiecare dimineata isi descopere, la oglinda, un nou zimbet, cu mai afurisit, cu mult mai gratios decit cele intrebuintate. Dar ceea ce e la adevar irezistibil la el, e privirea. Cind si-o inchide ei nitel ochiul sting si s-o uita fix la o persoana, de sex contrar, bineinteles, nu se poate ca persoana in chestie sa nu se simta fascinata. Iata de ce fantele nostru nici nu poate trece pe linga o femeie frumoasa fara sa-i arunce cunoscuta lui privire, care e un adevarat arcan. Mai ales cind s-o si opri in loc, si s-o uita dupa ea lung, pasionat, cu aerul lui de cuceritor, apoi sa stiti ca acelei victime nu i-e bine: peste cinci minute, cel mult, o sa se plinga de migrena. Fantele, adevaratul fante de sezon, nu e adoratorul unei singure si anumite femei. Aceasta ar distruge rolul si chemarea lui de fante. El este curtezanul perpetuu si universal. Pentru el orice femeie frumoasa este un nou subiect de poezie, de planuri, de iluzii. O cunoaste, n-o cunoaste, el o urmareste, o invaluie in farmecul privirii lui, o biruie cu gindul - si daca ea nu simte, si nu se tulbura, si nu consimte ... ce-i el de vina? El si-a facut datoria.
Cind fantele e candidat de insuratoare, isi inchipuie ca toate fetele se prapadesc dupa el, si marea lui bataie de cap e : pentru care din ele sa se hotarasca. Ba inca i se face mila uneori de nenorocitele cari vor trebui sa fie sacrificate, abandonate in cele din urma. Cum insa intotdeauna i-e greu sa ia o hotarire definitiva, si sezonul trebuie sa aiba un sfirsit, fantele nostru, dupa ce a schimbat in gind inelele cu toate domnisoarele cari i-au placut, se intoarce la domiciliu tot burlac. Ramine la vara viitoare.
Si zece luni povesteste camarazilor nenumaratele lui aventuri amoroase, pe cari de la o vreme incepe si el sa le creada adevarate.




Fante de sezon


Aceasta pagina a fost accesata de 2375 ori.