De-a baba oarba
de Alexandru Vlahuta
Sunt mici amindoi: Giustino e de zece ani si Rosalba de sapte. Sunt saraci, orfani si straini.
Tatal lor cinta din flasneta pe la portile oamenilor si capata gologani. Asa au venit tustrei, pe jos, din Florenta.
Si-atunci Giustino era de sapte ani: el stia sa joace, sa-si fringa mijlocul si sa trecaa frumos prin cerc, iar Rosalba nu stia decit sa rida si sa bata din palme tactul flasnetei... Dar tata bea prea mult vin, s-atunci era urit si rau; da, era foarte rau tata tuncea. Si seara, cind n-avea nici un gologan, ei nu trebuia sa plinga, daca le era foame, pentru ca asta supara foarte mult pe tata, si-i batea rau, de aceea a murit... S-un mos batrin, care s-a suparat pe tata pentru c-a murit, a vrut sa le ia muzica, dar ei au plins asa de mult ca sa le-o dea, incit mosul le-a dat-o, si ei au plecat cu muzica si nu s-au mai dus pe aoclo niciodata. Acum sed la o femeie batrina, de parte, departe, tocmai la marginea orasului. Umbla toata ziua cu muzica, si seara se duc acasa cu piine si cu gologani...
Acestea mi le-a spus micul Giustino, c-o naivitate, adorabila si-ntr-o romaneasca pe care el o vorbea fermecator de stricat.
Eu am intilnit adeseori pe acesti sarmani copii. E,. intr-un surtuc larg, fara coloare si cu buzunarele spintecate, purtindu-si anevoie muzica-n spate, ea, intr-o rochita scurta din petici si c-un baideras de lina vechi, pe care Giustino i-l infasoara in fiecare dimineata de doua ori in jurul gitului, i-l incruciseaza peste piept si-l innoada la spate, frumos, ca sa nu raceasca, s-amindoi merg asa, tristi si perpeliti, mititeii de ei, copilul inainte si surioara dupa el, s-amindoi isi tirasc picioarele in niste ciobote mari si grele, pline vecinic pe dinafara si pe dinauntru de noroiul baltoacelor de prin mahalale.
Se odihnesc pe la raspintii...Giustino s-apleaca de sale, si-ncetinel isi pune muzica jos.Alaturea, tacuti, s-asaza amandoi pe caldarim. C-un fel de frica unoeir isi privesc imbracaminta lor saraca. Ei simt bine a au aceleasi ganduri, de aceea foarte rarisi vorbesc. Citeodata privirile lor pornesc alaturi si s-afunda in zarea cerului. Cind timpul e frumos, ei simt ceva - ca o mama buna care sta linga dinsii si-i miingiie; c-o bucurie trsiat, c-un zimbet bolnav isi intind gitul si-si incalzesc in soare chipurile lor galbene, lungarete, batrane si nespalate, cu ochii mici, impaienjeniti, ingropati sub frunti inguste, cu urechile mari, cu merii obrajilor scosi ca la mongoli si cu buzele lungi, subtiri, uscate sii vinete ca piatra.
Dar toamna se duce, si vremea prinde-a se-naspri. Cerul devine mai posomorit, casele mai inchise si oamenii mai rai.
Dupa o zi rece si ploioasa, petrecuta mai mult sub ganguri, ei se htarasc sa mai faca o incercare. Giustino scoase un suspin adinc si-nabusit, ca sa nu-l auda mica Rosalba, isi lua muzica-n spate, s-amindoi, flaminzi, frigurosi si descurajati, plecara, incetisor, de-a lungul stradelor ude si pustii.
Abia mai pasesc, sovaind, prin picla deasa ce ineaca orasul amutit; de sus bureaza, intunericul cade din ce in ce mai greu si mai rece peste dinsii. Un vint cu toane repezi le zvirle-n obraz puzderia de stropi, si ei isi indeasa pe dedesubt, la subtiori, minutele lor ude si amortite.
Intr-o ulita intunecoasa, la usa unei cafenele, Giustino invirteste la flasneta Valurile Dunarii, schimbindu-si minele-i trudite si ducindu-si-le pe rind la gura, ca sa le dezmorteasca. Rosalba zgrebuleste pe la feresti, uitindu-se-nlauntru. Prin geamurile asudate abia strabate o lumina bolnava si fumurile ce se ineaa in picla de afara. In apropiere, un ciine nervos isi intinde gitul inainte si insoteste c-un urlet prelung si sfisietor turluitul flasnetei.
Giustino schimba cintecul, si Rosalba, tremurind, deschide usa si intra. O duhoare grea si incropita o izbi la fata si, ntur intiia oara, chipurile searbede si ochii holbati ai jucatorilor de carti o infricosau. Galbena, sfiicioasa, inginand o milogeala fara vorbe, cersind u ochii mai mlt decit c glasul, ea-si intindea talerul pe la toate mesele, si nimeni n-o vedea, si vaietele cintecului de afara i se jaluiau in urechi din ce in mai sfisietoare. Din nou se-ntoarse pe la aceleasi mese.
-Hai, pleaca de aici! ii ziceau toti, rastit.
Isi lasa incetisor mina-n jos, deznadajduita. Cind vru sa iasa, simti ca i se taie picioarele sub dinsa - statu in loc si privi dureros si aiurit in juru-i. Unui om de linga usa i se facu mila si-i dete cinci parale. Flasneta tacuse. Copila se apropie de frate-so umilita, pe jumatate moarta, si cu un glas lesinat, intinzind in intuneric pumnul in care stringea gologanul, ea suspina " Numai... cinci parale!"
Micul Giustino isi inabusi in piept un oftat, tacu si opintindu-se din rasputeri, isi ridica in spate marea lui muzica. Niciodata nu i se paruse grea ca-n seara aceea. Amindoi se indreptara sprecasa. In colt se oprira. Fetita intra si cumpara un corn. Incepuse o ploaie marunta. Picaturile se inteteau si le improscau obrazul din ce in ce mai repezi. Intrara subt un gang. Fetita duse cornul la gura si vru sa muste, dar i se paru prea mic. si-l intinse intreg lui frate-so, rugindu-l sa-l manince el tot, pentru ca ei nu i-e foame. Giustino si el jura ca nu i-e foame de loc s-o ruga sa manince numaiea. Sfarsira prin a-l rupe in doua. Si cum molfaiau asa, incet, il podidi plinsul; uzi leoarca si rebegiti de rig, ei se imbratisara si, tremurnd, in intnericul rece si mort, se stringeau, se inghesuiau unul intr-altul, ca sa se incalzeasca. Lacrimile sarate li se amestecau cu ultima imbucatura. Ramasera asa citeva minute. Ochii ii usturau si le ardeau in cap. Isi inghiteau saliva, ce le umlea gura c-un gust de lesie. Timplele grele li se bateau, si junghiuri ascuttie ii taiau, ca niste cioburi de sticla, prin toate incheieturile. Si inimile amindurora se stringeau, reci si lesuite, ca-ntr-o amorteala de veci.
Dar ploaia nu mai contenea, si ei trebuira sa plece. Prin smircurile mocirloase ale ulitilor pustii si fara felinare, mergeau incet, truditi si deznadajduiti, ascultinu-si flescaitul ciobotelor mari si grele. Giustino inainte, sfasiat de gindul ca sufera surioara lui; Rosalba in urma, muncita de chinul ca n-are destula putere ca sa duca, si ea, muzica-n spate.
Dumnezeu fusese prea neindurat cu ei in ziua aceea.
*
Cind se desteptara a doua zi, isi simtira obrajii inecati intr-o lumina calda. Soarele zvirlise un smoc de raze pe capatiiul lor. Ei se sculara veseli, intariti, si pornira de acasa plini de speranta si de curaj.
Era o zi frumoasa, care le dadea viata. Albastrul cerului, caldura soarelui desteptau intr-insii amintirea dulce a fermecatoarei lor tari. Citiva copii se jucau intr-o curte.
Giustino, voios si plin de incredere, si aseza flasneta in poarta si cinta. O servitoare ii aduse trei gologani. Erau fericiti. Mincara pe fuga brinza de-un ban si piine de doi, si ochii lor se sorbeau, umezi si sclipitori de bucurie.
La coltul stradei, intr-un mic maidan, se intilnira cu vro patru copii de seama lor, cari se jucau. Ei au inteles indata ca erau buni prieteni, desi se vedeau atunci pentru intiia oara. Cu ce sa inceapa?... Invoiala se facu iute.
"Baba oarba! Baba oarba!" strigara voiosi cu totii, sarind, batind din palme si zvirlindu caciulele-n sus. Un copil isi deznoda un testemel de la git. Giustino isi aseza muzica deoparte si se lasa sa-l lege peste ochi. Mica Rosalba priva nebuna de bucurie. Ei uitasera foamea, frigul si suferintele de ieri. In ceasul acela nu mai erau strainil, orfani, saraci si-n izbelistea nenorocirilor.
Si cum treceam pe acolo, gindindu-ma la necazurile mele, ma simtii deodata cuprins pe la spate de doua miini mititele si slabe, s-un glas nebunatic striga "Te-am prins!". Dar simti indata ca sunt ceva mai mare decit ceea ce voia el sa prinda, si, cum, isi ducea miinile la legatura, ca sa si-o ridice de pe ochi, copiii navalira spre el rizind si tipandu-i " Nu te desface! ... Nu te desface!..."
Si eu am stat privindu-i pina ce si-au ispravit jocul. Apoi am plecat incet, cu Giustino si cu Rosalba, si cum mergeam asa cu dinsii, Giustino imi insira pasurile lor, c-o adorabila naivitate si-ntr-o romaneasca fermecator de stricata.
De-a baba oarba
Aceasta pagina a fost accesata de 6675 ori.
