Chimita

Chimita

de Alexandru Vlahuta

Ce sa va mai spun cum il cheama!  Un tip, tras in mai multe exemplare, care se afla pretutindeni si care va trai in veci! Ce importa numele? Uitati-va la individ si ginditi-va la speta...
Pentru inlesnirea mea s-a d-voastra sa-i zicem Chimita. A avut un tata destept, cinstit si de isprava. Dar ce are a face asta? Chimita n-a mostenit decit vro cincizeci de mii de franci, carora le-a vazut iute-iute de petrecanie; s-un nume pe care il utilizeaza, cu oarecare succes, in speculatiile sale politice. Caci tinarul Chimita, in lipsa de alta ocupatie, s-aa runcat in poltiica.
A trecut prin patru clase de gimnaziu. A petrecut doi ani la Paris. A inselat pe citiva negustori de pe acolo. A furat ceasornicele citorva prieteni. Reintors in patrie, a mai dat de paguba pe un unchi, pe cite o matusa... Dar de atunci au trecut ani la mijloc, si pentru astfel de greseli a lasat Dumnezeu uitarea, si legile omeesti - prescriptia. E bine imbracat si are mersul tantos. E maruntel la trup si are un cap prea lunguiet, prea ingust, prea nu stiu cum croit, ca nu-i de crezut ca poate trai acolo o cugetare ca lumea. De altfel, liniile fetei sunt regulate, parul lins, o barbuta galbena, niste ochi mititei, rotunzi, mobili si fara nici o expresie (...) E gazetar ... O, negresit, scrie reviste! Altfel, nici n-ar avea sens un tinar ca el, care s-a aruncat in politica. Ce scrie?? ... O, Doamne, dar ce nu poate scri un om fara talent, fara cultura si fara simt intr-o tara ca a noastra? Tot ce poftiti; agricultura, armata, instructie, finante, politica externa ... Nimic nu poate infiora condeiul unui ignorant. E tot ce poate fi mai intreprinzator, mai universal si mai fara friu! A morfoli s-a schingiui niste biete vorbe nevinovate, a vintura mereu din revista acelasi bors de platitudini si de sporovaieli rasuflate, desigur n-ar insemna nimica daca amicul nostr Chimita n-ar mai avea si alte insusiri foarte pretioase si sfredelitoare in cariera dumisale de ziarist si om politic. Lingusitor ca o pisica si mladios ca un sarpe, se vira in toate, se pleaca, se gudura, se face blind, moale si mititel pe linga cei mai mari, si-i riveste smerit, si-i asculta c-o prefacuta evlavie si nu-si deschde gura decit printr-o minciuna de senzatie sau pentr-o lauda adusa cu mestesug.
-Vorbeam ieri cu Kogalniceanu. Am discutat tocmai chestiunea asta, si Kogalniceanu era perfect de ideea d-voastra ... In ceea ce ma priveste pe mine, eu va port prea multa stima si n-as putea fi de alta parere...
Si, c-un aer de milogeala s-o supunere de calic flamind, se fringe de mijloc, isi face glasul moale, ca al unui bolnav pe patul de moarte, si parca d-abia-si dibuie rostul cuvintelor, asa-si atraganeaza, isi pitigaieste si-si alinta vorbele. E  maleabil,e  delicat, e dulce, cum nu va puteti inchipui, dar, bineinteles, cu oamenii de cari el are nevoie, si cari, intr-o zi desigur, au sa faca din indatoritorul si nepretuitul Chimita un personaj foarte imortant. Caci Chimita e ambitios cum nimeni nu poate sa-si faca idee. Dar trebuie sa-l vedeti cu cei mici, cu cei pe cari el ii crede mai prosti decit el ... Cu ce ifos isi da capul pe spate, isi incrunta sprincenele, isi face ochii mititei, si c-un aer  protector, c-un glas taraganat, cam pe nas, si cit se poate de solemn, isi declama capitalul de banalitati, intr-un belsug de gesturi si de mimica aproape epielptic...
- ... Pentru ca, vedeti d-voastra, noi suntem un popor eminamente tinar, si eu ... am declarat-o si regelui in mai multe rinduri ... n-am decit o credinta sacra, entru care sunt gata a ma jertfi, in orice moment ... spiritul dreptatei si al justitiei, si propasirea neamului romanesc! O, domnii mei! Nimeni nu stie cit e de grea si de ingrata cariera noastra de ziaristi! ...
Si pe tema aceasta - adica pe aceasta lipsa de tema- e in stare sa-ti vorbeasca ceasuri intregi O astfel de marfa nu si-a pierdut cu desavirsire cautarea.
                                            *
Imi fac vrajmasi. Tinerii cari se vor recunoaste in acest studiu-portret desigur nu-mi vor mai intnde mina-n veci, or sa se uite rau la mine, s-or sa ma urasca toti ... O, ce fericire! E un adevarat triumf a sta in ura unor astfel de oameni.
E interesant insa sa cunosti pe Chimita ca ziarist ... "Hm! ... ce prost si fara cunostinti trebuie sa fie gazetarul care nu e-n stare, intr-un articol de doua coloane, s-aduca o citatie cit de mititica din viata vrunui imparat, ori vro maxima, vro pilda din intelepciunea unui filozof!". Iata ce-a trebuit sa-si zica adesea nepretuitul nostru Chimita in cariera dumisale de ziarist. El are-o carte: Sentinte istorice si precepte filozofice. Si tot izvorul lui de inspiratie, toata taria lui de luminator al opiniei publice ii sta in aceasta pretioasa carte.
Sunt oameni cari nu pot, in viata lor, sa-si fixeze asupra vrunui lucru o convingere, buna sau rea, un chip hotarit si statornic de a vedea si de a simti. Lipsiti de cresterea, de spiritul si de insusirile ce se cer cuiva pentru a se putea ridica la inaltimea unei convingeri, ei traiesc ca un fel de paraziti intelectuali, batind in struna tuturora, schimbandu-si credintele la fiecare colt de ulita, neavind niciodata un motiv serios pentru a primi o idee, sau pentru a o respinge. Acestia sunt oameni fericiti, cari ard din untdelemnul altora, pentru cari truda gindirii, aceasta durere sfinta si mistuitoare a unui cap inteigent, este necunoscuta. Din aluatul acestora e plamadita fiinta lui Chimita.
Sunt 10 ore ante meridiane. Iata-l: preocupat si grav, depanindu-si pasii marunti spre redactie. Soseste, falnic deschide usa, o izbeste in urma-i si trece, ca o furtuna, la buirou, aruncind cu acelasi ifos servitorului paltonul, si colegilor, un "bonjour messieurs!". Se aseaza in fata unui teanc de gazete, deschide citeva, isi goneste ochii pe ele, apoi le asvirle incolo cu dispret. Linistit, isi trage dinainte citeva foi de hirtie alba, se intepeneste bine in scaun, tuseste, ca si cum ar fi asupra unui discurs si, cu un gest delicat de cucoana cocheta, apuca, usurel, cndeiul si incepe sa scrie. Cit te-ai sterge la ochi, a si umplut o pagina. Din cind in cind se opreste, isi aprinde tigara, cu un rotocol de fum scoate un suspin prefacut - acesta e la adresa administratorului - apoi isi duce palma la frunte, si-o stoarce de citeva ori, si iata articolul gata.
Vorbe, vorbe, vorbe ... Iata in ce se incheie toata isprava acestui fericit ziarist. Si usurintacu care isi balaceste condeiul in toate, iuteala si indeminarea cu care a ajuns sa jongleze cinci-sase sute de cuvinte dintr-o limba pe care o stie atit de rau, c-ai putea sa juri ca nu e a lui, daca ar sti alta mai bine, aceasta pleava de secaturi, pe care o vintura de atita vreme si n-o mai ispraveste, lui, neobositului Chimita, i se pare a fi un talent rar, si se crede cu adevarat un factor important in progresul national, cum zice el.
E omul care in viata lui n-a citit o carte serioasa pina la sfarsit. In capul lui dospeste tescovina tuturor discutiilor de raspintii si de cafenele; citeva crimpeie de notiuni despre cum sta Europa, citeva anecdote din viata oamenilor mari, citeva proverbe frantuzesti, incolo ... curaj cu chila si minciuni cu lopata.
Chimita e totdeauna linistit la fata: el e incintat de ce scrie, si de ce spune, si de ce face. Nu si-ar schimba capul cu nimeni pe lume. Are pururea aceasta fercita, senina, perfecta multumire de sine, acea mindrie de triumfator in toate pe care nici un savant n-o poate avea, pe care orice ignorant, ingimfat si infumurat de persoana lui, o are nelipsita si imperturbabila.
Lui Chimita nu i s-a intimlat de cind scrie el, sa ramiie zece minute cu mina incremenita pe condei la mijlocul paginii. La el, n-are decit sa intoarca robinetul, si vorbele curg cu nemiluita. Ferice de el! Cum vreti sa nu se creada?...
Nu e ura mai profunda si mai neimpacata ca ura pe care instinctiv o poarta dobitocia in contra inteligentei, ignorantain contra culturii (...) Chimita uraste strasnic pe oamenii de valoare. Cind vreunul din acesti oameni nesuferiti ii sta neclintit in calesi-l umileste cu superioritatea sicu controlul sever al unei inteligenti cinstite si drepte, Chimita intrebuinteaza intii lingusirea si, dupa ce si-a sleit tot repertoriul lui de miorlaituri, de fringeri de mijloc, de ochi dulci si de slugarnicii smerite, cind vede ca nu i se trec, recurge la a doua serie de mijloace. Incepe sa urzeasca pe subt ascuns tot felul de intrigi si de meschinarii, minciuni, colportate in dreapta si in stinga, zavistii, uneltiri, calomnii, tot ce poate scorni o minte perversa de grecotei mic de suflet, ambitios, in intelesul rau al cuvintului, corupt si intrigant ... Nimic nu cruta Chimita cind e vorba sa inlature din cale prezenta unui om superior. Si lucrul nu mai curios - mijloacele acestea izbutesc intotdeauna. In urma unei astfel de izbinzi, eroul nostru se inchide in casa de cu seara si are o noapte de ginduri frumoase ...
" Va sa zica, in lupta dintre mine s-un om de valoare, triumful e al meu. Desigur, insemnez ceva. Tin un condei in mina, am un nume ilustru si destui oameni cari ma pretuiesc. As vrea sa stiu: Bratianu, la etatea mea, in ce era mai grozav ca mine? La viitoarele alegeri imi voi pune candidatura. Ma voi alege deputat, fara-indoiala. In Camera voi avea o atitudine demna. Intro chestie mare voi lua cuvintul. In jurul meu se vor stringe multi ... A! desigur, voi fi Ministur intr-o zi! Si, in definitiv, baiat frumos sunt, infatisare am, viitor stralucit am, de ce nu m-ar iubi ea, pe care de atitia ani o urmaresc, de ce nu si-ar incredinta viata si mijloacele unui tinar ca mine? Ah, ce mindru si fericit am sa fiu! Rabdare, Chimita, viitorul e al tau!"
Si a doua zi calca de sus, se simte de sapte palme mai inalt.
Face parte din societatea inalta. E asa de lesne sa te intorc in asa-numita aristocratie a noastra. Stie grozav sa faca pe fantele, si pe gingasul. Isi inchipuie ca-i irezistibil. Cind se infatiseaza intrun salon, in teatru, pe la concerte, se protapeste grav si solemn in vaza tuturora, isi bombeaza pieptul inainte, isi bolovaneste ochii in cap, fixeaza damele cu oprivire galesa, duioasa si lesinata, suspina, isi ipaie fruntea, timplele si buzunarul de la piept, din cind in cind tuseste semnificativ,e o desfasurare intreaga de gesturi delicate si de gratii pregatite de acasa, la oglinda, caci totul e studiat si de conventie in aceasta fire de om viclean si prefacut. Zimbetul lui, melacolia lui, cautatura, tonul, tinuta, miscarile ... toate la el sunt de comediant - si sunt de comediant prost, asta e nenorocirea; dar pentru ca el n-o simte, si pentru ca cei cari o simt nu i-o spun, Chimita e radios, solemn si totdeauna incintat de nepretuita lui persoana. Si minciunile, la dinsul, asa sunt de indisensabile, incit viata lui intreaga se scurge intr-o vecinica plasmuire de intimplari neintimplate.
De multa vreme nu mai e in curent cu starea aievea a lucrurilor. Minte si cu interes si fara interes. De multe ori se insala singur. Tot repetind aceeasi minciuna, ncepe a crede ca e adevarat.
-Ce memorie grozava are regele! Cum m-a vazut, m-a apucat de mina ... Si, m-a intrebat, m-a descusut vro jumatate de cea ... Nu mai puteam scapa...
Si apropo de asta, iti ticluieste si-ti insira o conversatie (intre el si regele) care nu s-ar fi putut ispravi  intr-o umatate de zi.
-Inchipuie-ti, mon cher, j'etais hier au soir chez madame Cantacuzino ... Am dinat acolo. Il y avait beaucoup de dames ...
Te astept sa-ti spuie cine stie ce. Nimic ... A dinat intr-o casa mare, asta e tot ce tinea el sa-ti spuie...
Servitorul lui si citiva mahalagii de primprejur stiu bine ca intr-o zi domnul Chimita are s-ajunga "Minister". Ei ii privesc cu mult respect cind trece chipes si maiestus pe linga dinsii.
Un astfel de tip, tinar cochet, frumusel, mladios, sclivisit are felurite expediente de a trai bine si luxos. Nu are nici o avere, n-are nici o slujba, nu stie ce e munca si, cu toate astea, slava Domnului, in toate zilele-l vezi in birje, gatit ca un ginere, mindru si fericit, ca un triumfator.
Asta e Chimita, iubiti cititori. Va las pe d-voastra sa vi-l completati, ca mie mi s-a facut sila sa-m bat gindurile cu el. Ca miine, parca-l vad ministru. Sa nu ne facem cruce cu stinga.
Am vazut altele mai strasnice ...
La Dumnezeu si in tara romaneasca toate sunt cu putinta.




Chimita


Aceasta pagina a fost accesata de 1497 ori.
{literal} {/literal}