Tarile Romane in veacul al XVII-lea
de Alexandru Vlahuta
Mihai nu izbutise-a uni decat pentr-o clipa cele doua tari-surori: le va apropia mai mult locul acelorasi dureri. Cu moartea lui se rupe sirul de domni intemeiat pe parinteasca mostenire, lungul sir al Basarabilor, cum se rupsese si-n Moldova, cu groaznicul sfarsit al lui Razvan-Voda, sirul Musatinilor.
Pe mormantul marelui erou adoarme vitejia neamului romanesc, ce pare a-si fi dat in Mihai fulgerarea celei din urma puteri, cu strigatul celei din urma sperante de mantuire. Contenesc aici luptele pentru neatarnare ale celui mai vrednic si mai vanjos popor din rasaritul Europei. De-acum, istovite, in viforul noptii fara de liman, pierzand carma si vasle, cele doua tari se lasa-n voia valurilor.
incercarea lesilor de a le apuca si stapani prin Movilesti - care-si cumpara mosii in Polonia cu banii stransi din muta indurare a romanilor - isi dezvali peste cativa ani toata zadarnicia ei. Pentr-o asemenea isprava uneltele erau slabe, si mana care le purta.
Alesi de tara sau trimisi de-a dreptul de la Constantinopol, domnii nostri - pentru lunga si amara vreme de aci inainte -nu mai sunt decat niste vechili ai sultanului, Moldova si tara Romaneasca se cheama Gradina padisahului, gradina frumoasa si bogata, pe care insa nime n-o mai pazeste! O prada polonii, o prada ungurii, o prada tatarii - si ce mai ramane, ia domnul, iau turcii care-l tin, iau grecii care-au mijlocit pentru el si l-au imprumutat cu bani, ca sa-i cumpere firmanul.
Radu serban care smulsese din mana lacoma-a lui Simion schiptrul lui Mihai, cearca si el umbra ocrotirii germane, s-ajuta pe Basta care nu se putuse bucura de rodul nelegiuirii lui, sa cuprinda iar lunecosul Ardeal. si nu s-a dovedit zadarnic ajutorul lui. Dar ce scump a platit, si el si tara, biruinta de la Rasnov si cele 32 de steaguri unguresti, pe care le-a trimis imparatului Rudolf! Ca Ardealul s-a smuls iar din arcanul nemtilor, si Gavril Batori, nepotul cardinalului, cum s-a vazut la carma tarii si-n fruntea ostii, s-a si aruncat, la sfarsitul anului 1610, cu setea razbunarii, asupra lui Radu. Acesta, nepregatit de lupta, a fugit in Moldova, si-n urma lui a fost una din cele mai grozave pustiiri pe care le-au pomenit romanii. Nimic nu fu crutat, povesteste-un scriitor al acelor vremi, nici biserici, nici manastiri, ele fura pradate nu numai de aurul si argintul lor, ci si de coperamantul lor de plumb. Mormintele fura deschise si icoanele sfintilor despoiate de tot argintul, aurul si podoabele lor. Poporul de jos se afla in starea ce mai de jale, fiind nevoit pe un ger cumplit a rataci prin paduri. taranii ce-au fost gasiti pe la vetrele lor au fost schingiuiti in chipul cel mai salbatic de secui si haiduci, prin toate chinurile siliti sa scoata bani, si dupa aceea tot ucisi... in vremea asta oardele tatarilor, aduse chiar de-un nepot al Movilestilor, bantuiau Moldova, cu invoirea turcilor. Iar dedesubtul acestor invaluiri naprasnice, se furiseaza una si mai cumplita. Ea se-ntinde incet, ca umezeala in peretii unei case, si cuprinzand din toate partile puterile vietii romanesti, le soarbe si le istoveste pe-ndelete: E tacuta invaluire-a grecilor. sireti, si staruitori in munci usoare, vanturatori ai limanurilor, din vremi stravechi cunoscatori de limbi, de tari si de suflete omenesti, acesti urmasi scapatati ai celui mai nobil si mai glorios popor din lume, ne mai incapand in tara lor saraca, umilita, acoperita de jale ca un maret cimitir, isi cautau in lumea toata indestularea, pe care de mult nu li-o mai putea da patria lor. Corabierii pe mari, negustori si zarafi in cetati, preoti si calugari la Sfantul Munte si-n tot Rasaritul crestin, ascunzand si sub rasa aceleasi viclesuguri si aceeasi lacomie de bani; talmaci si gramatici, din ce in ce mai cautati la curtea sultanului, mijlocitori iscusiti de targuri si de invoieli intre turci si celelalte puteri, grecii ajung sa cucereasca fara arme si fara vitejie, cetati si tari, pe care le stapanesc, din umbra unei tarabi, mult mai puternic decat din inaltimea unui tron. imprastiati de nevoi, uniti insa intr-un singur manunchi sufletesc, prin adanca evlavie a trecutului, ei isi au ca un fel de capitala a rasfiratei lor stapaniri in mahalaua Fanar din Constantinopol. De aci isi intind mrejele, subtiri la inceput ca firele panzei de paianjen, de-aici se-mprumuta banii, cu care se cumpara scumpele si neasezatele domnii ale tarilor noastre, de-aici ni se trimit, sub pulpana fiecarui domn, slujbasi din ce in ce mai multi, din ce in ce mai tari si din ce in ce mai lacomi, de-aici au sa ne vie domnii care, mai bine de-o suta de ani, vor sta risipa si batjocura gospodariei lui Mircea s-a lui stefan cel Mare.
inceput cu miseleasca ucidere a lui Mihai, veacul al saptesprezecelea pare a nu fi decat o lunga si dureroasa pregatire a poporului nostru, pentru aceasta grea ingenunchere in pragul pieirii. Boierii se gandesc numai cum sa-si scape capul si averile lor. Unii cauta incuscriri cu grecii din Fanar, altii pleaca-n pribegie - putini mai au frumoasa mandrie a stramosilor, care-si pretuiau cinstea - a lor s-a tarii - mai mult decat viata.
Desele schimbari de domn aduc in cel dintai 33 de ani ai veacului acestuia atatia greci s-atata asuprire, incat iar incep tarile a se sparge si oamenii a se salbatici. O incercare de rascoala, in Moldova sub Radu Mihnea si-n Muntenia sub Alexandru Ilias e inabusita in sange. Peste cincisprezece ani boierii urzesc iar starpirea grecilor. De asta data ei cumpara puternicul sprijin al lui Abaza, pasa Silistrei, si, prin el, izbutesc a face domn in Muntenia pe Aga Matei Basarab, in primavara anului 1633 si-n Moldova pe vornicul Vasile Lupu, in vara anului 1634.
Dar impotriva grecilor nu se putea domni, si cei doi gospodari vor sa domneasca. Deci indata ce-si vad visul cu ochii se-nconjura si ei de greci, si tot lor li-ncredinteaza bogatiile si slujbele tarii.
Vasile Lupu isi avea si oastea alcatuita mai toata numai din greci, si poate ca si lacomia lor il va fi impins la acel nenorocit razboi impotriva lui Matei Basarab, in locul caruia umbla sa-si puie pe feciorul lui, ca sa aiba si tara Munteneasca in stapanirea lui. O, nesatioasa hire a domnilor spre latire si avutie oarba, zice Miron Costin, pre cat se mai adaoge, pre atata ravneste! Pohtele domnilor si imparatilor n-au hotar; avand mult, cum n-ar avea nimica le pare; pre cat le da Dumnezeu, nu se satura; avand domnie, cinste, si mai mare si mai late tari poftesc... Zece Dervisi pe-un covor pot incapea, iara doi imparati intr-o tara nu incap, spune un proverb turcesc.
Din luptele acestea a iesit pururea biruitor viteazul batran Matei Basarab. Dar bucuria si adevaratele foloase erau ale turcilor. Puterile voievozilor se macinau intre ele; dupa fiecare lupta, si biruit si biruitor trebuiau sa trimita cate-o noua suma de bani, ca sa fie din nou intariti in domnie. La Constantinopol se pastra intotdeauna, in iatacul vizirului, cate-un domnisor de samanta, si vai de vechilul care nu putea da cat si de cate ori i se ce cerea! Ca soarta lui era in mainile turcilor, si foarte usor se putea-ntampla ca, odata cu domnia, mazilul sasi piarda si viata.
Vazand de la o vreme cei doi gospodari cata stricaciune si risipa-si aduc unul altuia, au facut pace si s-au intors cu grija spre multele nevoi dinlauntru. s-au avut si dinspre partea turcilor liniste si ingaduire, cum n-au avut alti domni. La fiecare trei ani isi cumparau alt firman; c-asa umblau acum domniile, numai pe trei ani. isi plateau regulat haraciul, care sporea din ce in ce, trimiteau daruri scumpe ocrotitorilor de la Stambul si cautau, pe cat puteau, sa-mpace si tara, de care li-era mila, dar si pe greci, de care se temeau.
Asa c-au dainuit in domnie Vasile Lupu 19 ani si Matei Basarab 21 - o adevarata minune pe vremile acelea viclene si neastamparate. s-au cladit biserici, au inzestrat manastiri si pe unele cu zid le-au impresurat, si le-au intarit ca pe cetati, de tineau in ele tunuri si oaste pentru zile de-nvaluiri; s-au insufletit iar tara, adunand pe fugari, dandu-le pamanturi, si urzind slobozii, sate scutite de bir si de slujbe, in preajma manastirilor si-n silistile de pe langa targuri.
Carturari, descalcitori amestecatelor vremi incep sa-nsire-n frumosul grai romanesc, mult zbuciumata viata a neamului nostru, scoli si tipografii in orasele de scaun si pe la manastirile mai bogate - carti de rugaciuni si pravili se alcatuiesc, si, pentru-ntaia oara-n biserici, de la una din cele doua strani, incepe sa rasune si-n limba tarii cantarea liturghiei ce se crezuse pana atunci ca numai in slavoneste si-n greceste poate fi auzita de Dumnezeu. Ca de-un fior de primavara incep sa se dezmorteasca si sa iasa-n lumina puterile sufletesti ale neamului romanesc. Dar miscarea pornita, inviorarea asta obsteasca, e asemeni fiorilor amagite de caldura timpurie a celor dintai zile frumoase, indaratul carora pandeste inc-o toana de iarna.
Un rastimp de rasuflet - si valurile reincep. in toamna anului 1650 tatarii potopesc Moldova. - Nu-si aduceau aminte batranii, de cand se stiau ei, sa mai fi pomenit o asa de vajnica bantuire.
Miron Costin, pe vremea aceea baietan de vreo 17 ani, scrie mai tarziu in cartea de insemnari a Moldovei, inceputa de vornicul Ureche: Vasile-Voda vazandu-se la grija si spaima ca aceea, ca luase tatarii pana sub targ hergheliile si a slujitorilor cai au apucat, au pornit pre doamna-si impreuna cu casele boierilor prin franturile codrilor, pre la Capotesti spre Cetatea Neamtului; apoi si singur Vasile Voda n-au tinut multe zile scaunul, ce s-au mutat den Iasi in niste poieni, in codrul Capotestilor; si s-au asezat acolo in codru cu curtea, lasand in Iasi putintei darabani de apararea curtii, care, daca au vazut multimea de tatari den ceas adaugandu-se, si cu cazacii amestecati, au lasat cu noapte curtea pustie, si au iesit si aceia. si au ars atunci tot orasul; unde si unde au ramas cate o dughenita; curtea domneasca, casele boieresti, tot orasul, intr-o mica de ceas, cenusa s-au facut; iara manastirile au haladuit, ca n-au vrut cazacii sa dodeiasca din porunca lui Hmil hatmanul, si tatarii n-au putut, ca erau si oameni cu sinete inchisi prin manastiri. Numai la manastirea Treisfetitelei, oameni ce-au fost acolo inchisi, acolo le-au venit primejdie; ca arzand targul, din para focului s-a aprins si manastirea. De ce, au cautat o sama de oameni, de arsita si de groaza focului, a iesire pe o portita ce este pe zid pe despre Bahlui, si acolo au luat pre multi oameni in robie tatarii, si multi si in helesteul Bahluiului s-au inecat de groaza robiei. Au oblicit sultanul si Hmil hatmanul de fuga lui Vasile Voda, si au trimis un marzag la Vasile Voda intrebandu-l, ca ce au fugit din scaun? De saga este intrebare ca aceasta la vreme ca aceea.
si cum o nenorocire de obicei nu vine singura, iata ca dupa ce se retrage potopul tatarilor, incep fratii intre dansii iarasi sa se-nvrajbeasca. Porneala se face de la Gheorghe stefan, logofatul lui Vasile Lupu. imbogatit din mila stapanului si rabdarea norodului. Gheorghe stefan cugeta ca nu i-ar sta rau pe cap coroana domneasca . Pleaca din tara, capata sprijin de la Matei Basarab si de la Racoti, domnul Ardealulului, si vine cu razboi asupra lui Vasile Lupu. Biruitor la inceput, biruit in urma, fuge la domnul Munteniei. Vechea ura dintre cei doi voievozi se redesteapta. la Finta, pe lunca Ialomitei, din nou isi masoara puterile, si din nou batranul Basarab invinge. Fara oaste, numai cu ce-i pe el, Vasile Lupu fuge - si fuga asta e inceputul prabusirii, din care nu se va mai ridica.
De jos pornise acest invapaiat fecior de albanez, si pana la cea mai inalta treapta ajunsese. Era viteaz, si harnic la treaba, ti iubitor de tara, si om cu multa-nvatatura pentru vremile-acelea. Dar firea lui apriga il impingea mereu la lucruri nesocotite, si ceea ce a dobandit cu istetimea si vrednicia mintii, a pierdut cu neastamparul si nesatul inimii lui.
Zice iarasi Miron Costin despre caderea asta, de multa jale si de adanc inteles invaluita: Precum muntii cei inalti si malurile cele inalte, cand se naruiesc de vro parte, precat sunt mai inalti, pre atat si durat fac mai mare cand se pornesc, si copacii cei mai nalti mai mare sunet fac, cand se coboara. Asa si casele cele nalte si intemeiete cu indelungate vremi, cu mare risipa purced la cadere cand cad. intr-acel chip si Gheorghe stefan Voda cand era logofat mare, au fost sazand odata in divan cu toiagul in gura: iar Iordache Cantacuzino cel batran, vel vistiernic: Ce zici in fluier dumneata, logofete? Iara el a raspuns: Zic in fluier sa mi se coboare caprele de la munte, si nu mai vin. El a raspuns in pilda, si altii nu s-au priceput ca el asteapta ostile unguresti sa vie preste munte. Ion Neculce (O sama de cuvinte) casa lui Vasile-Voda, de-atatia ani intemeiata, cu mare cadere si risipa, si apoi la deplina stangere au purces de-atunci.
Gonit din tara-n care fusese atotputernic si pe care n-avea s-o mai vada, ajunge, dupa zadarnice-ncercari de a se mai ridica, in inchisoarea celor sapte turnuri de la Constantinopol. Sotia si copiii, si tot ce e avut el pe lume, sfetnici credinciosi, curti impodobite, odoare scumpe, averile lui toate cad in mainile noului domn, Gheorghe stefan.
Voievodul Munteniei nu e nici el mai norocos. O rascoal' a seimenilor lui si uneltiri de-ale boierilor, pururea nemultumiti, ii amarasc cele din urma clipe ale vietii. Pe unii cu bani, pe altii cu sabia-i impaca, si sta paznic tarii pana la sfarsit. in ziua de 9 april 1654 - un an dupa izbanda de la Finta -Matei Basarab se stinge-n scaunul lui de la Targovistea.
Gheorghe stefan Voda dupa ce au prins pe Toma Vornicul Cantacuzino in Suceava, l-au imbunat pana a aduce pe fratele sau Iordache Cantacuzino din tara Leseasca, cu giuramant, de la Camenita; si apoi prinzand pe amandoi fratii, i-au inchis pre amandoi fratii, impreuna cu doamna lui Vasilie Voda, la Buciulesti, si acolo multa groaza le facea, si umbla noaptea cu luntre pre apa Bistritei, de-i speria ca-i vor rasturna in Bistrita. si le-au luat tot ce au avut, si sate, si haine, si odoare, si bucate si bani gata nouazeci de mii de galbeni de aur unguresti! si au trimis pe armasul cel mare pre Habasescul, sa-i omoare; ce Habasescul nu s-au grabit cu moarte; si au scris in doua randuri Gheorghe stefan Voda numai sa-i omoare. Iara al treilea rand scriind Gheorghe stefan Voda la armasul Habasescul numai sa-i omoare, si stand cartile gata pre masa, intr-un acel ceas a sosit un capitan din tara Munteneasca, anume Usurelul, cu carti de la Constantin Voda Basarab, domn nou, poftind cu scrisoare pre Gheorghe stefan Voda sa-i sloboade pre acei doi boieri, sa nu-l omoare; iara de-i va omori vor strica prietesugul si sa fie gata de razboi. si Gheorghe stefan Voda nu stia nimica de moartea lui Matei-Voda, ca cum a murit Matei-Voda au si radicat domn pre Constantin Voda slujitori, si boierii si tara. intru acel ceas au cazut cu rugaminte Constantin Postelnicul Cantacuzino, fratele Tomei Vornicului si al lui Iordachi vistiernicului, de au scris Constantin Voda Basarab la Gheorghe stefan Voda, precum s-au pomenit mai sus. si capitanul acela ce au venit cu cartile intr-o zi si intr-o noapte din Bucuresti de au agiuns la Iasi, i-au pus muntenii nume de atunce Usurelu, carele, dupa aceea, multa mila au avut de la Cantacuzinesti; si asa, cu aceasta tamplare, i-au iertat Gheorghe stefan Voda pre acesti doi boieri, si le-au dat mosiile inapoi; iara alta nimica nu le-au dat ce le luase. Ion Neculce (O sama de cuvinte)
Boierii aleg domn pe Constantin serban Basarab, un fecior din flori al lui Radu-Voda serban. Sultanul da intaritura cuvenita, platita de asta data aproape c-un milion de lei.
Drept si milostiv e domnul, dar vremile-s covarsitor de grele. Sleindu-se vistieria si nemaifiind chip de tinut oastea cea multa de lefegii adusi din toata lumea, boieri sfatuiesc pe domn sa dea drumul seimenilor.
Dar acestia nu vor sa plece, si bratele platite de tara ca s-o apere, se-ntorc impotriva ei. Alearga s-o scape Racoti cu ungurii lui, si dupa ce sfarma oastea indarjita a seimenilor, buluciti la soplea pe valea Teleajenului, pornesc jafurile si cruzimile ungurilor, mult mai salbatice decat ale rasculatilor. - Racoti cere lui Constantin serban, in schimbul binelui pe care i-l facuse, sa vie si el alaturi de Gheorghe stefan, domnul Moldovei, la razboiul ce-l planuia impotriva lesilor. Turcii, afland, ii mazilesc pe catesitrei, si alt val s-abate peste tarile romane.
Oaste de turci si de tatari, dupa ce aseaza pe Radu Mihnea-n scaunul de la Targoviste si pe Gheorghe Ghica -n scaunul de la Iasi, prada, sub ochii noilor domni, cele doua gradini, ramase Ghiica-Voda, de neamul lui fiind Arbanas, copil tanar, au purces de la casa lui la tarigrad sa-si gaseasca un stapan sa slujeasca, si cu dansul s-au mai luat un copil de turc, iar sarac, din satul Kiupri; si mergand amandoi dimpreuna la tarigrad, multe vorbe bune au vorbit de vor gasi pita sa se caute unul pre altul. si au zis Ghica Voda: tu esti turc, poti sa ajungi sa fii om mare; si ce mi-i face pre mine atunci? Iara turcul au zis atunce: de voiu fi eu om mare, te voi face de vei fi mai mare in Kiupri judecator. si mergand in tarigrad s-au despartit unul de altul sa-si caute stapani. Deci copilul cel de turc a nimerit la un aga, ce era de curtea imparateasca; si au slujit asa, din stapan in stapan, pana au ajuns de era pasa; si fiind pasa sarac, avea un prieten Musaip imparatesc, si pre acea vreme se tampla de era multe zurbale in tarigrad de nu se mai putea aseza Poarta. Deci, Kiupruliul au zis catre acel prieten Musaip de casa imparateasca: de m-ar pune pre mine fara paznic si fara ingradire. Caci nici Mihnea, nici Ghica, domnii anului 1658, si nici urmasii lor, pentru lunga si amara vreme de aci incolo, nu sunt strajeri vrednici si gata de jertfa, nu sunt mantuitorii pe care-i cer marile dureri ale poporului roman. Oastea se imputineaza, birurile se-nmultesc, - domnii se schimba din ce in ce mai des, si de numele lor nu se mai leaga nici o isprava, nici macar o incercare vrednica de luare aminte. Cand nu-s deajuns banii ce se cara la tarigrad, pentru dobandirea ori pastrarea unei domnii, vin ostile vecinilor, tatari, lesi sau maghiari, aduse, urgie pe biata tara, tocmai de cei care s-ar cadea s-o apere. Stepene de scoborare sunt domnii romanilor de aci incolo, si chiar atunci cand se arata cate unul mai vrednic si mai indelung stapanilor, el pare a nu mai insemna decat un popas doar in aceasta cumplita prabusire. La Constantinopol, imputernicitii Apusului raman uimiti de bogatiile ce se storc din tarile noastre si de marea putere de indurare a poporului roman. vezir, eu as potoli zurbalele aceste. Iara imparatului i se suparase cu zurbalele, si se mira ce va face, si intreba sfat si pre unul si pre altul; si afland vreme acel Musaip imparatesc au spus imparatului ca este un pasa sarac, si el zice sa-l pui Maria ta vezir, ca a potoli toate galcevile aceste pre carele il cheama Kiupruliul. Deci imparatul indata l-au adus, si l-au pus vezir, indata au si pus de au strigat oaste, si pre alta parte au inceput a taia capetele celor vicleni pana i-au speriat, de au asezat toate zurbalele; si au ramas vezir laudat la turci, precum s-au vazut si se vede si pana astazi neamul lui. Iara Ghica-Voda, intrand in tarigrad au nimerit la Kapikihaile moldovenesti de au slujit; apoi au venit la Moldova cu negutitorie; apoi la Vasilie-Voda tot de un neam arbanas, si vrand si Dumnezeu, au agiuns de au fost Kapi-Kihale la tarigrad, si vornic mare aice in Moldova. Deci, tamplandu-se atunce, la vremea lui Gheorghe stefan Voda, de au fost la Poarta cu alti boieri, vezirul vazandu-l l-au si cunoscut cine este, iara Ghica-Voda nu-l cunostea pre vezirul. Deci, vezirul Kiupruliul au si chemat pe haznetarul lui si i-au zis in taina: Vezi cel boier batran moldovan ce sta la divan sa-l iei si sa-l duci la odaia ta, pana s-a ridica divanul, si apoi sa-l aduci la mine in taina ca-mi trebuieste. Iara Ghica-Voda, dupa ce-l luase dintre ceilalti boieri, se speriase tare ca nu stia povestea ce este; si dupa ce sau ridicat divanul si l-au dus la vezirul, l-au intrebat vezirul ce om este,
Pe fundul acesta intunecat stralucesc, de-a pururi slavite, numele celor dintai carturari ai nostri: Ureche, Miron si Nicolai Costin, Neculce, Cantemir, in Moldova; calugarul Mihail Moxa, Constantin Capitanul (Filipescu), Radu Greceanu, in Muntenia.
in anul 1660 e o asa seceta si uscaciune in toata Moldova, ca nu se zareste frunza pe copac, si drumurile nu se mai osebesc de tarine, si vitele mor pe camp, si oamenii mananca papura uscata, de unde i s-a si tras porecla de Papura-Voda domnului de-atunci, noului domn stefanita, un copilandru de vro 16 ani, fecior lui Vasile Lupu.
in anii urmatori a fost, chipurile, belsug si s-au facut de toate; da ce folos? Ca domnii ce se perindara ca: Eustatiu Dabija ce bea vinul cu oala, si Ilias-Voda ce nici limba tarii n-o stia, si mai ales Gheorghe Duca , vestit pentru patima banilor - se napusteau lacomi asupra tarii, si mai rau decat lacustele prefaceau belsugul in foamete.
Ca era tara plina de oameni, si cu hrana si cu agonisita buna. Iara in al treilea an al domniei lui, in anul 7180 (1672) ridicatu-s-au hancestii cu totii orheienii si lapusnenii cu oaste asupra lui, pentru uraciunea grecilor ce adusese pre muti de la tarigrad, si mai ales pentru Cuparesti ce erau aice in tara. Deci viind Hancul si cu Durac si de unde este, si au zis: Cunoaste-ma pre mine, au ba? Iara GhicaVoda s-au spus de unde este de locul lui, iara a cunoaste pre vezirul Kiupruiul, s-au spus, si au zis: tii minte ce am vorbit cand veneam amandoi pre cale? si au zis: de ai uitat tu, dara eu n-am uitat: si iata ca te voi face domn in Moldova; numai sa taci mulcum. Iara GhicaVoda au si mers de i-au sarutat mana, si s-au rugat atunci pentru stapane-sau sa-l lase sa fie domn, sa nu-l mazileasca. Iara vezirul au raspuns: acum deodata il las sa fie: iara mai pre urma cuvantul meu gios nu-l voi lasa; ce te voiu face pre tine. si pe urma chemand la Poarta pre Gheorghe stefan Voda sa mearga, au pus pre Ghica-Voda domn in Moldova, dupa cum scrie letopisetul. Asa au fost povestea iesirei celor doi oameni, Kiupruliului vezirului si Ghica-Voda: ca unde este voia lui Dumnezeu se biruiesc toate firele omenesti.
Ion Neculce (O sama de cuvinte)
Pe vremea aceea turcii purtau razboi cu polonii si noi trebuia sa hranim oastea-mparatului. Domnul caruia pasa ii poruncea ca unei slugi, si-l ameninta cu bataia, trebuia sa-ngrijeasca de drumuri, de poduri, de fan, de conace, de toate si cat se vanturau turcii prin tara si pe la hotare, nici el, nici boierii, nici norodul nu mai aveau chip sa rasufle de salbataciile lor.
si cand plecau turcii, veneau tatarii, si cand plecau tatarii veneau lesii - iar grecii forfoteau in toate partile, negustorind si sufletul din om, vanzand si cumparand de la tolul saracului pan' la mitra vladicilor si pan' la coroana domnilor.
De patru ori si-a cumparat coroana Duca-Voda. Se spuneau basme de bogatiile lui. si cum a sfarsit-o!... Ridicat de la masa, chiar in ziua de Craciun, din porunca lui Petriceicu-Voda, batjocorit, despoiat pana si de hainele de pe el si trimis surghiun in Polonia, unde-a si murit.
Cand il duceau pe drum, zice Ion Neculce, il pusese intr-o sanie cu doi cai, unul alb si unul murg, si cu hamuri de tei, ca vai de dansul, ocari si sudalmi de auzea cu urechile; si alungand spre Suceava la un sat, au poftit putintel lapte sa manance; iara femeia, gazda, i-au raspuns: N-avem lapte sa-ti dam, ca au mancat Duca-Voda vacile din tara, de l-ar manca viermii iadului cei neadormiti! Ca nu stia femeia aceea ca este singur Duca-Voda; iara Duca-Voda, daca au auzit asa, au inceput a suspinare si a plangere cu amar.
Sotia lui, doamna Nastasia, s-a maritat la batranete c-un grec siret de la Constantinopol, care, dupa ce i-a luat toti banii, a lasat-o pe drumuri saraca si ocarata, de voroava oamenilor si cu o casa plina de copii, spune cu jale dulcele povestitor al acelor zile amarate. Sardarul aice in Iasi, cu toate ostile, strigau sa-i prinza pre greci sa-i omoare. Fugit-au toata boierimea, care incotro au putut. Iara Duca Voda, vazand ca s-au radicat atata tara asupra lui, au iesit din curtea domneasca cu toata casa lui, siau purces in gios pre iaz; iara hancesti au intrat in curtea cea domneasca si prin casele boieresti si negutitoresti, prin targ, stricand si jacuind, si prinzand pre greci; pre cati i-au gasit, pre toti i-au omorat. Ion Neculce
De-atunci, de la rascoala hancestilor, a ramas si vorba: Voda da si Hancu ba!.
Catre sfarsitul veacului al XVII-lea turcii sunt biruitii de nemti sub zidurile Vienei, si de aci-ncolo puterea lor in Europa incepe sa scada. Asupra tarilor romane se-ntind din ce in ce mai lacome si mai hraparete mainile vecinilor. Le vor si nemtii care-au smuls Buda, c-o buna parte din Ungaria, de la turci, - le vor si lesii al caror crai, trufasul Sobietchi, bate cetatile fara aparare-ale Moldovei, ca sa-si arate puterea, - le vor tatarii, al caror han mereu le cere sultanului, pentru cei doi fii ai lui, - le vrea si Rusia, care gaseste ca pacea de la Carlovitz dand Austriei Ungaria, Ardealul si Croatia, ridica stavila-n cale-i o imparatie prea puternica. si cati le mai vor dinlauntru, dintre boierii starniti de prea multa bogatie, dintre marii postelnici, dintre domnii care, indulciti cu stapanirea unei tari, jinduiesc si la cealalta. Asa Constantin Brancoveanu, domnul Munteniei, (nepot fostului domn serban Cantacuzino, prietenul nemtilor Dupa multe targuieli de toate felurile se pune capat razboiului dintre crestini si turci, prin pacea de la Carlovitz, ale carei dezbateri incepute inca din toamna anului 1688, prin marele dragoman al Portii Alexandru Mavrocordat, iau sfarsit de abia la 26 ianuarie 1699. De la batalia de la Mohaci care-a adus ingenuncherea Ungariei au trecut 173 de ani. Aproape tot ce-au cuprins turcii cu armele in vremea asta, li s-a luat inapoi cu pacea de la Carlovitz. ...iara Kara-Mustafa vezirul, luand ostile, s-au dus drept la Viena Austriei, unde e scaunul imparatului nemtesc, si au inceput a bate de toate partile cetatea; iara pe tatari i-au slobozit sa prade, si au mers cale de trei zile dincolo de Viena, toate arzand, pradand si robind. si fiindca nemtii nu stiau naravul tatarilor nu fugea, si asa foarte multi au venit si Constantin Cantemir al Moldovei, tatal marelui carturar Dimitrie Cantemir, se parasc si se sapa mereu unul pe altul: ci banii Brancoveanului se dovedesc la Stambul mai tari chiar si decat grecii lui Cantemir. Dealtfel amandoi gospodarii stau sub ascultarea sultanului, si boierii care-ncearca s-abata pe alta albie destinele tarii, platesc adesea cu zilele lor asemenea ispita. Cel mai de frunte scriitor al vremii, cronicarul Miron Costin, impreuna cu frate-sau Velicico, buni prieteni polonilor, sunt ucisi din porunca domnului, dupa indemnul boierilor credinciosi turcilor. si faptul ca-n Muntenia a putut Brancoveanu sa domneasca douazeci si cinci de ani, se datoreste nu numai banilor lui ce pareau ca nu se mai sfarsesc, dar si supunerii pe care o arata padisahului. robi la tatari. Leopold imparatul vazand aceasta nevoie mare ce venise asupra tarilor lui si necrezandu-se numai ostilor sale, au trimis poloni de au cerut agiutoriu. Deci pana au venit polonii, turcii asa batea cetatea cat gandea dinlauntru sa o dea acum in mainile turcilor. Fara serban si Duca domnii romanilor avea corturile sale despre Dunare, si avea porunca de la vezir sa faca pod peste Dunare; ci ei lucra incet ca doara mai curand ar veni oastea crestineasca sa duduie pe spurcatii turci, care erau adusi de unguri impotriva imparatului celui crestinesc. Afara de aceasta serban-Voda pre ascuns se intelegea cu nemtii prin carti, si odata au vrut pre un pater iesuit mult timp ascuns in codrul sau, si cand mai voia nemtii sa dea cetatea, trimise pe iesuit de le spuse, barbateste sa se apere inca patru ceasuri, ca turcii gata iarba de pusca sau primul si vor inceta de a bate pana li se va aduce, si au ridicat serban-Voda si o cruce de lemn de stejarii intru pomenirea sa si a tuturor romanilor, care mult se muncea si se ruga lui Dumnezeu ca in anul 1711, cand Petru cel Mare isi indreapta privirea si spada spre Constantinopol, Brancoveanu socotind ca rusii au sa fie biruitori se da de partea lor. Se da, si nu se da: cum e mai rau, Om cu doua socoteli, el sta cu oastea si cu inima la mijloc, ingrijat, nedumerit inca... Rusii sunt invinsi in batalia de la Stanilesti. Dumitru Cantemir, domnul Moldovei, care fusese cu ei, acesta pre fata , scapa, ca prin urechile acului, indata dupa incheierea tratatului cu Petru cel Mare domnul obsteste-n toata tara pasul acesta: Noi Dimitrie Cantemir din mila lui Dumnezeu domnul tarii Moldovei catre mitropolitul, episcopii, boierii, capitanii si toti slujitorii pamantului moldovenesc facem stiut ca intru cat dusmanii crestinitatii, turcii, n-au respectat tratatul incheiat de predecesorul nostru Bogdan, prin care tara se obliga a plati sultanului numai 4000 de galbeni, 40 de cai si 24 de soimi pe an, si au introdus in tara Moldovei tot soiul de asupriri, daramand sau ocupand cetatile ei, invoind tatarilor a o prada, luand in robie pe fii si sotiile noastre spre a-si face ras de ele, sporind pe fiece zi tributul pana la asa grad ca au devenit cu neputinta de raspuns, noi ne-am unit cu imparatul milostiv si credincios al Rusiei, Petru Alexievici, care au ridicat arma spre a mantui pe crestini din jugul robiei mohametane. Prin urmare tot omul din aceasta tara sa ia armele spre a-i veni in ajutor, caci care nu va urma astfeliu ii se vor confisca averile. Boieri si norod, dar mai ales tagma bisericeasca intampina cu bucurie si cu mari sperante de mantuire vestirea acestui pas: Rusul isi face cruce ca noi, isi zic bietii romani. Vai, nu stiu cat viclesug, si cata salbateca lacomie se pot ascunde sub evlavia unei cruci!... sa nu ia turcii cetatea de la crestini... pre carea cruce au scris... inaltarea crucii este tinerea lumii. Crucea e podoaba bisericii. Crucea baza imparatilor, Crucea intarirea credinciosilor, Crucea marirea ingerilor si rana dracilor. Noi serban Cantacuzenul din mila lui Dumnezeu printul Mosteanul si domnul tarii Muntenesti am ridicat crucea aceasta... intru vesnica pomenirea noastra si alor nostri, pe vremea cand vezirul Kara-Mustafa-Pasa ocolise Beciul din Austria de gios in 12 septemvrie din anul 1683. Calatoriule adu-ti aminte ca vei muri. Din Hronica romanilor de sincai
De la Serban Cantacuzino a inceput sa se cultive porumbul in tara la noi. de urgia turcilor, si fuge-n Rusia, unde traieste in mare cinste la curtea tarului. Caci e un scriitor vestit, si unul din cei mai invatati oameni din Rasaritul Europei.
Brancoveanu domneste inca trei ani, mereu nelinistit, bolnav de griji - marirea lui fiind din acelea care se pot pierde. si-n adevar de ce i-a fost frica n-a scapat.
intr-o dimineata din primavara anului 1717, vine aga Mustafa, il ridica din scaun si, ca pe un facator de rele, il duce, impreuna cu toti ai lui inaintea sultanului; mustrari, inchisoare, chinuri, pentru a-si marturisi averile cate si pe unde sunt, - pana ce, in sfarsit, banii si staruintele noului domn, stefan Cantacuzinio, izbutira pe deplin: in ziua de 15 august, pe una din pietele de pe malul marii, fata fiind padisahul si marii imputerniciti ai tarilor apusene, hangerul gealatului, din cinci fulgerari, facu sa cada-nsangerate cinci capete de om: ingenuncheati la rand, cu mainile legate la spate, osanditii, isi primira moartea frumos; intai cazu capul Vacarescului, ginerele lui Brancoveanu, apoi al lui Constantin, cel mai mare dintre feciori, apoi al lui Radu; iar cand veni randul lui Matei - copil de 16 ani - acesta, infiorat, se uita rugator in juru-i, ca si cum ar fi cautat un ajutor, o mantuire - ochii nefericitului parinte se umplura de lacrimi - si cele doua suflete se-mbratisara pe veci in scapararea celei din urma priviri. Peste cateva minute cinci trunchiuri pline de sange erau aruncate-n mare; iar capetele -infipte-n prajini si purtate pe ulitele orasului, ca sa le vada norodul si sa se cutremure de puterea-mparatului.
Hai, lume - ofteaza povestitorul acelor vremi - cum se inseala oamenii si nu se pot satura de dragostea ta, si la ce sfarsit ii aduce pe cei ce urmeaza voiei tale? Cu adevarat fum si umbra, visuri si pareri este cinstea lui!
infricosata priveliste a celor cinci ingenuncheati, cu mainile legate la spate si cu capetele-ntinse spre taiere, infatiseaza toata umilinta si-ntunecata-nvaluire a tarilor romane din zilele acelea.
Tarile Romane in veacul al XVII-lea
Aceasta pagina a fost accesata de 2720 ori.
