Moldova sub urmasii lui Stefan cel Mare
de Alexandru Vlahuta
Gospodaria lui stefan cel Mare, ocrotita-n afara de gloria celei mai intelepte vitejii, si-n launtru intemeiata pe-o taranime cinstita, puternica si mandra, se naruie mai anevoie sub sirul de urmasi slabi, ca s-n Muntenia lui Mircea, zburdalnici si risipitori avutului de-a gata.
Bogdan, in care-si pusese stefan toata nadejdea, se arata stapanit mai mult de patimile tineretii lui, decat de grijile tarii. sase ani se razboieste cu polonii, pentru ca nu-l vrea de barbat sora craiului Sigismund. si numai cand il napadesc tatarii si-si vede tara la aman, isi aduce aminte de sfatul cel intelept al parintelui sau, si trimite grabnic un sol al inchinarii, cu cincizeci de pungi de bani sultanului Selim. in ce tarie si cinste isi ingradise stefan tara, se lamureste din insusi cuprinsul imparatesc:
1) Poarta cunoaste pe Moldova de pamant slobod si nesupus.
2) "Legea crestineasca, ce se tine in Moldova nu va fi niciodinioara calcata sau tulburata, ci inca norodul va avea sloboade bisericile sale ca si inainte.
3) "Poarta se indatoreste de a apara Moldova de toti cei ce ar putea sa o calce, pazind-o in starea intru care au fost mai inainte, fara a i se face vreo nelegiuire, sau sa sufere sa i se faca vreodinioara cea mai mica dezbinare sau despartire.
4) "Moldova va fi stapanita si ocarmuita dupa pravilele si canoanele sale, fara sa se amestece Poarta cat de putin.
5) "Domnii vor fi alesi de norod si intariti de Poarta, ca sa stapaneasca in cat vor trai.
6) "Domnii vor fi ocarmuitorii a tot pamantul Moldovei, si vor putea sa aiba intru stapanirea lor ostasi cu plata de la sine, pana la 20.000, pamanteni sau oameni straini.
7) Moldovenii vor putea tinea si cumpara o casa la tarigrad, pentru sederea capuchihailor lor, unde vor putea face si o biserica.
8) "Turcii nu vor putea cumpara pamanturi in Moldova ori a avea, sau a aseza, nici a avea sau a face geamii nici intr-un chip.
9) "Domnul impreuna cu tot norodul, pentru semn de supunere, va avea purtare de grija a trimite pe tot anul, prin doi boieri ai Moldovei la Poarta 4000 pe galbeni, 40 de soimi si 40 de iepe fatatoare. Acestea toate cu nume de pesches adeca dar.
10) La vreme de ostire, domnul Moldovei, asemenea dupa cum i s-ar porunci de la Poarta, va fi ajutor cu ostile sale la slujba imparateasca".
Bogdan, de rodul acestor asezari, nu s-a putut bucura. Dupa treisprezece ani de domnie, fara glorie pentru el si fara noroc pentru tara, s-a stins pe neasteptate in primavara anului 1517. -in pomenirea urmasilor i s-a zis Bogdan Chiorul: Un cusur al vietii l-a deosebit mai mult decat faptele. Oasele lui se odihnesc, alaturi de ale Marelui stefan, in mormantul de la Putna.
Ramane stefanita, fiul lui Bogdan, un copil de unsprezece ani, care domneste sub povata inteleptului Arbore pana la varsta de saptesprezece ani, cand dupa pravila, putand singur purta domnia, o incepe c-o mare nedreptate si c-un mare pacat: ucide, fara judecata, pe cel ce fusese mai mult decat un parinte, pe sfetnicul Arbore, - apoi ucide si pe feciorii acestuia, Toader si Nichita, ca nu cumva sa incolteasca samanta razbunarii din sangele fara vina varsat. S-au rasculat atunci boierii. si, de dreapta lor manie, l-au aparat taranii, in sufletul carora traia inca vie si sfanta amintirea celuilalt stefan, a celui mare si bun si de toti iubit. - Dar faradelegile nasc faradelegi. si gloria bunicului nu putea apara la nesfarsit ticalosia nepotului. El poarta steagurile tarii in zburdalniciile tineretii lui hoinare, - porneste lupta impotriva lui Radu de la Afumati, lupta de nebun pentr-o dragoste nelegiuita, se-nvrajbeste cu toata tara, si face ca insasi tanara-i sotie, sora cu doamna lui Radu, sa sfarseasca prin a-l uri. De la ea, de la boieri, de la faptele lui i se trage moartea. in varsta de 21 de ani, cand altii isi incep viata, el si-o incheie. Ce nu putuse face boierii cu armele lor, facu stana cu otrava ei.
Un fiu din flori al lui stefan cel Mare, Petru al Mariei lui Rares din Harlau, isi rotea de mult gandurile in jurul tronului parintesc. Boierii vazura in el pe mantuitorul lor. si n-a fost nici a lor, nici a norodului asupra caruia tot mai greu apasau domniile. Era un mare viteaz acest Petru Rares, intr-un timp cand tara avea nevoie de-un mare intelept. Steagurile imparatiei germane falfaiau biruitoare in tara ungureasca ingenuncheata puterii otomane. Petru se arunca nebuneste in calea lor; spulbera ca un vifor asezarile secuilor pana-n meleagurile Brasovului, sfarama sub zidurile Feldioarei oastea imparateasca a temutului Ferdinand, si-nsemnand cu spada-i intelegatoare hotar nou pe zarile Ardealului - atat cat tine sclipirea unui fulger, - isi vazu tara de doua ori mai larga. Moldovenii slaveau in el pe stefan al lor.
Izbanzile repezi insa imbata ca vinul cel tare. Viteazul inflacarat se pogoara din plaiurile Bistritei in tara Leseasca sa reteze cu sabia, uda inca de sangele secuilor, nodul cel de demult incalcit al Pocutiei. Un sir de hartuieli usoare, din care nu castiga nimic, se-ncheie cu marea batalie de la Obertin, unde pierde tot: oastea, tunurile biruintei de la Feldioara si -ceea ce-i mai mult decat orice pentr-un viteaz - increderea-n el si-n norodul lui; pe urma, navalirile polonilor in Moldova, si goane salbatice, si lupte fara cinste - sapte ani de razbunari, de jafuri, de omoruri, pana cand insusi Marele Soliman, invingatorul de la Mohaci, ingrijat de valva si neastamparul acestui vajnic domn, se hotaraste sa se ridice si sa vie impotriva-i cu toata puterea lui. - Se vede ca regele Poloniei se plansese de Rares ca de-o fiara primejdioasa, caci iata ce-i scria sultanul, drept raspuns, in primavara anului 1538: "Ne scrieti despre nelegiuirile Valahului a caruia starpire ne rugati a o face, voi de dincolo si noi de dincoace impresurandu-l... Ne-am hotarat a merge impotriva acelui hain, avand cu noi o armata pe care pamantul abia o poate tinea".
Umbra lui stefan o fi lunecat maret pe dinaintea imparatului, in clipa cand a scris randurile acelea.
Peste doua luni Moldova era ingradita de patru ostiri vrajmase: in fruntea celor 150.000 de turci venea dinspre rasarit ingrozitorul Soliman; pe valea Siretului inaintau zoriti muntenii lui Radu Paisie, c-asa era porunca imparateasca, - dinspre apus si miazanoapte curgeau puhoaiele tatarilor s-ale polonilor. Cine sa stea in propta valului acestuia? Boierii, parasindu-si domnul, ingenuncheara inaintea turcilor, - taranii, fara capetenii, se mistuira prin infundaturile codrilor. Rares, Domn singur in tara pustie, vazu prea tarziu ca "cine seamana vant, culege furtuna". si, pe cand in Suceava inchinata, se-ncorona un stefan al turcilor, nepot nevrednic al marelui stefan, pe cand din sfanta mosie a biruitorului de la Rahova, turcii isi rasluiau tot chinul dinspre Dunare, din grindul Tighinei pana-n gurile Nistrului, urgisitul Rares orbacaia fugar prin muntii Neamtului, in cautarea unei trecatori care sa-l scoata-n Ardeal , caci avea acolo Moldova, din vremea de aur a lui ...si asa in sase zile invaluindu-se prin munte, flamand si trudit, au nimerit la un parau in gios, au dat peste niste pescari, carii daca i-au luat seama, cu dragoste l-au primit. Iara Petru Voda, infricosandu-se de ei, s-au spaimantat, iara ei cu giuramant s-au giurat inainte-i cum ii vor hi cu dreptate, si nemica sa se teama. Iara ei le-au dat lor 70 de galbeni, bani de aur; si vazand ei galbenii cu bucurie i-au luat, si l-au dus la otacul lor, de l-au ospatat cu paine si cu peste fript, ospetu pescaresc, de ce mancau si ei. si daca au inserat, l-au imbracat cu haine proaste de a lor si i-au dat comanac in cap, si l-au scos la Ardeal. si fiind oaste ungureasca de straja la margine, i-au intrebat pre dansii ce oameni sunt; ei au zis: suntem pescari. si au trecut prin straja ungureasca, si nimene nu l-au cunoscut.
...Ce Dumnezeu, cela ce-i ocarmuitor tuturor celor ce i se roaga cu credinta au acoperit pe Petru Voda, si i-au dat cale deschisa; si mergand cu nevointa au sosit la Ciceu; si sambata, in rasarita soarelui, septemvrie 28, au intrat Petru-Voda in cetatea Ciceului, si au inchis portile.
Vornicul Ureche
stefan, doua cetati de adapost, Ciceul si Cetatea-de-Balta, harazite de Matias marelui domn, ca dar de impacare.
Fugea ingrozit acum si el de intinderea si valvataile focului ce singur si-l pusese tarii.
Domnul cel nou, poreclit Lacusta, pentru ca in zilele lui, dupa atatea alte nenorociri, au mai navalit si lacustele peste biata Moldova, domnul cel de turci adus, n-are nici o sfiala de oameni, si nici o mila de tara. E lacom, e crud, e desfranat, si de-o ingamfare dusa pana la nebunie. Domneste totusi doi ani. intr-o noapte, boierii il ucid, chiar in asternut, pe cand dormea in foisorul lui de la Suceava, si-si aleg, ei dintre ei, pe unul Alexandru Cornea, "carele fusese atuncea portar la cetatea Sucevei". in vremea asta Rares era la Constantinopol, si pungile cu bani, mai mult decat temenelele si juramintele lui, sfarsira prin a indupleca inima cea aspra cu ghiaurii a sultanului.
Nici n-apucase bine crainicii a vesti in toate olaturile tarii numele noului domn, si alt rand de calareti porni pe urma lor, cu vestea cea mai proaspata, care spunea ca Petru Rares a venit cu firman si oaste "de la imparatu", ca bizuindu-se Cornea a-si apara puterea cu putere, i-a iesit darz inainte, dar la Galati, cand sa-nceapa lupta, odata l-au parasit boierii si s-au tras cu gloatele lor de partea lui Rares, - unul singur, Patrascu, a ramas neclintit pan' la urma, si, cu mandria sufletelor mari, s-a impartasit cu domnul lui din aceeasi moarte cinstita.
ingenuncheaza si Moldova, langa sora ei de mult ingenuncheata.
Rares, in a doua domnie, sporeste haraciul la 12.000 de galbeni. - si talger cu doua fete - intre turcii care i-au dat puterea de azi, si nemtii care i-o fagaduiesc pe cea de maine, isi traganeaza, vro sase ani deserti, o nenorocita de domnie fricoasa si neroditoare.
De-aci incolo, pentru paraduirea tarii, singuri domnii si boierii ei se fac in mainile turcilor coada de topor. Rares moare la 1546.
Fiii lui se arata si mai nevrednici de-a purta schiptrul slavitului lor bunic: Ilie, dupa cinci ani de stapanire incarcata de cele mai urate pacate, pleaca la Constantinopol, unde se leapada de legea stramoseasca si se face turc. stefan, fratele lui, e si mai ticalos: Un an isi bate joc de tara, de avutul, de cinstea, de viata oamenilor. Boierii, ne mai putandu-l rabda il ucid intr-o noapte de petrecere desfranata, afara, in lunca de la tutora, daramand cortul peste el. Aleg dintre ei pe Joldea, logodnicul domnitei Ruxanda, fiica lui Rares, - iar boierii fugiti in Polonia aleg pe unul Petrea Stolnicul, ce zice ca ar fi un fiu din flori al lui Bogdan Chiorul, si-si ia pentru domnie numele de Alexandru. El intra repede in tara cu oaste leseasca si, pe cand omoratorii lui stefan merg pe Jijia-n sus la Suceava sa faca nunta, iata ca sub dambul de la sipote se pomenesc deodata impresurati de haitasii vornicului Motoc: Logodnicul Ruxandei s-al domniei de unde era in culmea fericirii, se pomeneste legat si dus pesches lui Alexandru, care-l "inseamna la nas" ca sa nu mai poata fi domn, si-l trimite la calugarie. Boierii se-mpaca. Suceava-si primeste voievodul, cu alaiul si cantarile de veselie pregatite celuilalt, si - doar era pusa la cale s-o nunta - logodnica lui Joldea e mireasa lui Alexandru. Taina puterii o stie: pungi cu aur lacomiei turcesti, inchinari smerite desertaciunii lesesti. Asa sta noua ani domn Moldovei acest Alexandru Voda caruia i s-a mai zis Lapusneanu, pentru ca mama lui era din Lapusna.
Dupa el vine un grec viclean, nu zvanturat, Iacob Eraclide Despot, care dupa ce biruie la Verbia, in valea Jiliei, cu osti de stransura, pe domnul cel nepregatit de lupta, potoleste mania turcilor c-un spor de haraciu, si sta doi ani, blestem adus de vanturi pe capul sarmanei Moldove. Zice despre el povestitorul vremii: "...pus-au pre tara nevoi si greutati mari, bisericile dezbraca, argintariile lua si facea bani, si alte multe lucruri fara de cale facea".
Strain de legea noastra, aseaza la Cotnari, unde erau sasi multi, o scoala protestanta, cu gand, ca prin invataturile ei sa traga tara incetul cu incetul la credinta aceasta. Mandru si risipitor, pune bir un galben de casa. Popor si boieri se ridica intr-un singur cuget: in fruntea lor e hatmanul Tomsa. Dupa trei luni de lupta sub zidurile Sucevei, o naframa alba flutura din turn, portile cetatii se deschid, si Despot, parasit de toti, iese imbracat in haina domneasca inaintea lui Tomsa sa i se-nchine. Acesta-l mustra pentru toate nelegiuirile cate le-a facut, si, nemaiputandu-si stapani mania, il izbeste in fata cu buzduganul, - atunci multimea, ca o fiara scapata din lant, se arunca asupra invinsului care cade zdrobit sub loviturile miilor de brate ucigase. Dar nici lui Tomsa nu-i ticneste marirea. Ca vine Lapusneanu iar cu steagul domniei, pe care-l platise la Constantinopol cu doua sute de mii de galbeni - banet de aur in greutate de 500 de oca. "si vine hain, razbunator, cu oaste pagana, insetata de jaf. Orice impotrivire e zadarnica. - "si de nu ma va tara, "eu voiu pre dansa", raspunde inviforat solilor ce-i spun ca nu-l vor moldovenii. "si au oprit pe soli zice cronicarul, si au trimis hochimurile imparatului la tatari, care indata s-au pornit, de au acoperit tara cu un roi pana-n Prut, pradand si arzand". Tomsa cu vornicul Motoc fug in tara Leseasca, unde sunt ucisi din porunca regelui, care se teme de intinsa putere a turcilor. A doua domnie a lui Lapusneanu tine cinci ani, si incepe cu acel infricosat ospat al sangelui, in care patruzeci si sapte de boieri sunt macelariti sub ochii fulgeratori de ura si de cruzime salbatica ai domnului. Ca sa arate c-a rupt orice legatura cu polonii si cu trecutul, stramuta scaunul domnesc de la Suceava la Iasi - mai in camp si mai aproape de turci, carora intru atat li-i de supus, incat, ca sa li faca voia, pune de darama toate cetatile si intariturile Moldovei, afara de cetatea Hotinului, straja dinspre lesi.
Mai jos decat atat, nu se poate scobori un carmuitor de tara. - Toti au groaza de el. La 1568 cade bolnav. Otrava ii grabeste sfarsitul. - Bogdan, fiul si urmasul lui, un copilandru de vreo cincisprezece ani, nu se gandeste decat la jocuri si la petreceri. Polonii il prind usor in mrejele lor, il impresoara, ii dau sfaturi, si-l iau, chipurile, sub pavaza ocrotirii lor, care de mult nu mai inseamna nimic. Patru ani rasuna glume si cantece de veselie in curtea domneasca de la Iasi. Dar intr-un revarsat de zi, pe cand petrecerea era in toi, si fericitul domn asculta, cu nesat la nazdravaniile unui leah bun de gura, iata ca soseste un olacar c-o veste care curma deodata hohotele de ras: vin turcii cu voievod nou de la imparatie. - Tanarul Bogdan fuge cu oaspetii lui in Polonia. Boierii si capii bisericii intampina cu paine si cu sare pe noul domn, pe Ioan Voda, un fiu din flori al lui stefan-Voda.
E o vreme de viclenii, de cruzimi, de goana oarba dupa putere, - dupa puterea de-a stapani multimea. Demult nu se mai stie ce-i credinta-n Dumnezeu, ori dragostea de oameni, -dreptate nu mai e, si nimeni nu se mai gandeste la ziua de maine. "in Moldova, zice cu multa amaraciune cronicarul, au cei mici despre cei mai mari acest obicei de pier fara giudet, fara vina si fara seama. Singuri cei mari judecatori, singuri parasi, si singuri plinitori legi..."
in privazul acestor cumplite vremi se potriveste de minune figura infiorator de-ncruntata a viteazului stranepot al lui stefan cel Mare.
El gaseste tara adusa-n sapa de lemn. Birurile fara nici o socoteala, neinfranata lacomie a boierilor si a calugarilor, caresi imparteau cu hrapitorii turci sumanul si cea din urma camasa a taranului, nesabuita risipa a fostului domn Bogdan, care-si plimba desertaciunea in trasuri cu sine de argint suflate cu aur, si lipsa de orice indurare pentru prostimea tacuta care munceste si rabda si duce-n spinare nevoile tarii, si toate ticalosiile celor de sus, fac viata asa de grea si de amarnica pe pamantul Moldovei, incat multi de pe la sate isi parasesc bustinele lor si se duc de traiesc prin codri ca salbaticii.
Ioan Voda, care se aseamana prin multe insusiri cu marele-i stramos, se arata de la inceput si ramane pana la sfarsit prieten poporului. El usureaza darile supusilor, pune randuiala-n biserica si-n trebile tarii, strasnicind pe cei lacomi si asupritori, si curatind Sfatul de "hicleni". Pe Ionascu Sbierea, unul din cei mai cu vaza boieri ai Moldovei, ii ucide chiar in ziua de Paste. Pe Vladica Gheorghe ii arde de viu in fata norodului. Hotararile acestea repezi descarcate in fulgerarea unei clipe,
il fac temut. insemnatorii vremii ii tic: "Ioan Voda cel Cumplit". Boierii il asculta tremurand. Norodul, insetat de dreptate, se uita la el ca la un mantuitor. imprejurarile pun dintr-odata la incercare si vitejia domnului si cinstea boierilor si dragostea poporului.
Chiajna, vestita Chiajna, targuieste la Constantinopol tronul Moldovei pentru fiul ei Petru schiopul: Ea se leaga a indoi peschesul. Un sol imparatesc vine si spune domnului ca, daca nu plateste 80.000 de galbeni, e mazilit. Ioan Voda cheama sfatul tarii si-i graieste astfel:
"Dragii mei boieri si voi iubitele mele slugi! Greul de azi intrece toate cumpenele de mai inainte. Lacomia turcilor cere un haraciu indoit. De-l vom da, ea nu va zabovi a ne stoarce si mai mult, pana ce ne va strange cu totul, caci asta o vrea paganul. De nu vom da, ne asteapta razboiul, stricarea tarii - foc si sabie. Cugetati si alegeti.
Voi stiti ca haraciul nu-l platesc eu, ci voi si ai vostri. Putin dar mi-ar pasa, de nu m-ar durea inima pentru tara.
Mi-e mila insa de voi, si pentru voi imi voi pune capul meu, dragilor mei tovarasi.
Sa chemam pe Dumnezeu intr-ajutor ca sa plece pe vrajmas sub picioarele noastre.
Sa traim slobozi, or sa ne piara pana si urma noastra. Fiti cu mine si izbanda va fi cu noi!"
Duhul marelui stefan pluteste deasupra Moldovei. si iata ca incep iar buciumele sa rasune prelung, sa umple vaile cu chemarile lor adanci, rugatoare, si iarasi izvorasc din codri cete de tarani, ce roiesc spre tabara cantand: Hai frati, hai frati, la navala dati; La navala dati - tara v-aparati!...
Iar se-ntalnesc plaiesii sfatosi ai Vrancii cu voinicii-nalti si mandri ai Orheiului s-ai Constantinopolului; in fruntea lor pasesc batranii voiosi ce-nvart ghioaga si trag cu arcul ca-n vremea tineretii, - multi din ei se cunosc de la Feldioara. De pretutindeni vin; ca puhoaiele umflate de ploi se lasa spre Iasi, unde sporesc mereu tabara intinsa pe largul netezis de la Copou. Aici isi vad stapanul. il vad aievea, calare, imbratisandu-si oastea, cu ochii de parinte, - si-i vad chipul si pe banii cei noi ce li se-mpart, stralucitori si rosii ca focul, cei dintai bani de arama ai Moldovei.
Iscoadele aduc vesti ca oastea vrajmasa a pornit din Nicopoli, si vine cu Petru cel schiop sa-l aseze-n scaun. Domnul avea-n tabara lui o mie de cazaci tocmiti cu leafa. in mana-nainte cu vornicul Dumbrava sa tie pe oaspeti de vorba, pana ce-o sosi si el cu grosul ostii.
si pleaca. E o luminoasa dimineata de primavara. - Toate parca renasc. Batranii intineresc la auzul vechiului cantec ce din mii de guri izbucneste: Hai frati, hai frati, la navala dati La navala dati - Steagul v-aparati!...
De la stefan nu s-au mai vazut ostasi mergand cu-atata drag la lupta.
in valea Siretului pe-aproape de Roman, Ioan Voda isi lasa gloatele sa vie mai incet, iar el alearga inainte cu calaretii. Petru poposise cu oastea in pragul Moldovei, langa satul Jilistei, pe apa Ramnei. De-aici trimisese cinci sute de inaintasi sa-i curete calea. Dumbrava i-a intalnit si i-a curatit pe toti. Nebanuind nimic, feciorul Chiajnei il astepta, facandu-si socotelile izbanzii - s-ale domniei mai ales - cand deodata se pomeni cu tabara invalmasita ca de-o vijelie naprasnica... Ioan Voda dintr-o parte, Dumbrava din alta isi purtau calaretii cu-atata iuteala, incat oastea de sase ori mai mare a lui Petru se simti cuprinsa de invaluirea mortii ce nu mai ingaduie lupta. Strigate de groaza si de durere se ridicau din toate partile, sporind neoranduiala. Peste cateva ceasuri mii de lesuri acopereau campul de la Vadul Ramnei. si pe cand Petru si frate-sau Alexandru, domnul Munteniei, fugeau spre Dunare c-o frantura de oaste, Ioan Voda - intr-adevar cumplit de asta data, trecea ca un vant de pustiire peste biata tara lasata fara straja. El intra in Bucuresti ca biruitor si ca stapan, facu domn pe Vintila-Voda, si, lasand intamplarii grija ispravilor lui, porni spre Braila cu inversunarea salbateca a unei fiare flamande ce-si adulmeca prada. Acolo fugise Petru cel schiop, Ioan Voda isi napusti gloatele nerabdatoare asupra bogatului oras dunarean, pe ale carui ziduri flutura, de mai bine de-o suta de ani, steagul turcesc. Lozinca era: "Nici o crutare si nici o mila". si n-a fost nici o crutare. Multimea s-a imbatat de vederea sangelui, si mai vartos a bogatiilor risipite pe uliti. Ce-a scapat de salbatacia ei, au mistuit flacarile. Petru fugise la Constantinopol. Osti proaspete de turci si de tatari veneau dinspre gurile Nistrului in ajutorul Brailei. Aprigul voievod, cu voinicii lui din ce in ce mai intaratati se arunca inaintea lor si le scurta din drum. Loviti pe neasteptate, in preajma Lapusnei, tatarii, cati mai scapara cu zile, o rupsera de fuga-ndarat, iar turcii se bulucira in cetatea lor Tighina, sau Benderul, cum ii ziceau ei. Ioan Voda ii urmari de-aproape, ii vazu cum se strivesc la porti, innebuniti de spaima, imbulzindu-se sa intre mai iute in cuibul acela pagan pe pamant moldovenesc; scarsnind, se arunca asupra lor cu toata ostirea, vazduhul se umplu de vaiete, si zidurile cetatii, ca de-un cutremur mare, se prabusira peste lesurile aparatorilor ei.
Dar pe cand biruitorii isi imparteau pleanul si bucuriile atator ispravi, un calaret aduce vestea ca vine prapad greimea cea de temei a imparatului, Ioan Voda incredintand o frunte de oaste parcalabului Golia, viteaz cercat si vechi tovaras de pribegie si de planuri mari, ii trimise grabnic sa-si arate vrednicia la Vadul Oblucitii, pe unde aveau sa dea navala turcii, iar el se trase-nspre Cahul, unde lacul si magurile ii puteau fi de mare ajutor in cumpana unei lupte. si-ntr-adevar acolo s-a dat lupta cea grozava. - Golia insa isi vanduse prietenul, domnul, tara, pe treizeci de mii de galbeni. si turcii trecura Dunarea fara nici o piedica. Ioan Voda astepta vesti - ii credea departe, tinuti in loc de viteazul Golia, cand deodata se pomeni cu duiumul lor intreg, iesit ca din pamant. si lupta incepu. Moldovenii, insufletiti de izbanzile de pana atunci, si increzatori, ca-ntr-o putere facatoare de minuni in vitejia domnului lor, pusera-n uimire pe turci cu indarjirea si cu nepasarea lor de viata. imbatati de norocul atator biruinti, isi faceau o fata sa infrunte moartea, unii strigau in gura mare ca ei sunt solomoniti, si nu-i atinge glontul... "Iara moldovenii, zice cronicarul, stau asa cum ar hi gatiti de moarte, iara nu sa izbandeasca; si multa moarte s-au facut de ambe partile, ca nu era o calcare pe pamant ce tot pre trupuri de om, si mai apoi asa aproape se bateau, ca si mainile li obosise, si armele isi scapau".
Pe la namezi incepuse a se mai risipi din desele randuri mereu improspatate ale dusmanului. Strigate de indemn: Nu va lasati baieti! Strigatele din ce in ce mai intetite insufleteau pe ai nostri, - cand iata ca dinspre Nistru sosi, adus ca de-o furtuna, Adel-Ghirai, c-o suta de mii de tatari. Prins intre doua puteri uriase, mandrul voievod vazu ca nici o minune nu-l mai poate scapa. Dar nu se gandi o clipa la mantuirea pe care-o poate da fuga. Ci, strangandu-si in jurul steagului ciuruit de gloante putinii tovarasi ce-i mai ramasese pentru ceasul cel greu al sfarsitului se sui cu ei pe magura de langa Roscani, si, ingradindu-se cu santuri, se mai apara de acolo,
ca de dupa zidul unei cetati, inca trei zile. in cele din urma, vazand Ioan Voda zadarnicia oricarei impotriviri, si impresurat cum era din toate partile, ca nici merinde, nici apa nu mai aveau ai lui, se inchina biruitorului. Ahmet-Pasa ii jurase pe Coran ca nici lui, nici vitejilor lui nu li se va face vreun rau. Ura insa birui cinstea, si gati o moarte cumplita cumplitului domn. El fu legat zdravan de cozile a doua camile, care, puse pe fuga, il rupsera-n doua. Tovarasii lui fura ucisi pana la unul; si toata hemesita multime a tatarilor se varsa asupra nenorocitei tari, pe care o jefui sub ochii noului domn, Petru cel schiop.
Aceasta a fost cea din urma raza de nadejde, cea din urma sclipire de palos pentru mantuirea Moldovei.
Petru cel schiop a fost de trei ori rasturnat si pus pe drumuri si pe cheltuiala. Trei domni s-au perindat in zilele pribegiei lui: Ion Potcoava si Alexandru, frati lui Ioan Voda cel Cumplit, s-un fiu din flori al lui Rares, Iancu Sasu, cel care a pus pe tara birul vacaritului: din zece vite, una.
Un nou domn - insemna un nou spor de haraciu. si numai atat domnia, cat putea plati, si cat nu venea altul sa dea mai mult. Cel care nu mai era in stare sa plateasca, daca nu fugea la timp, se pogora de pe tron in temnita, sau de-a dreptul in mormant. Toate datoriile mazilitului cadeau in sarcina urmasului. Petru cel schiop isi rascumpara domnia in anul 1582, ridicand haraciul la o suta de mii de galbeni.
Ca si trupul celui din urma erou, Moldova, se rupse-n doua: de o parte domnul, boierii, si calugarii, - de alta, poporul. intre aceste doua lumi, din ce in ce mai departate si mai straine una de alta, sta biciul dabilarilor si hangerul ienicerilor, -teascul de stoarcere, ingrozitoarea implinire-a darilor ce nu mai aveau nici o socoteala. Mai bantuia, in rastimpuri cate-o raita de cazaci ori de tatari, mai zvanta cate-o seceta, -atunci birurile apasau cu-atata strasnicie incat multi dintre tarani, uneori toti gospodarii unui sat, se vindeau cu ocinile si feciorii lor, se vindeau serbi, ca sa-si poata plati darile. - La Constantinopol, inaintea portilor Marelui Vizir, ienicerii faceau rascoale, unii pentru a-si aduce, altii pentru a-si pastra voievodul lor, datornicul lor - comoara lor - pe tronul Moldovei.
in toamna anului 1591, Petru, infricosat de urmarile atator asupriri pe bietul norod, paraseste de voia lui domnia si fuge-n tara Nemteasca. Tronul e pus la mezat. Aron, un fiu din flori al lui Alexandru Lapusneanu, da un milion de galbeni s-ajunge domn. El pune cea mai grea dare ce a incercat vreodata indurarea unui popor: un bou de fiecare locuitor al tarii.
Bogdania cea vestita, mandra tara al lui stefan, prinsa-n valtoarea pieirii, se ducea tot mai afund, cand iata ca din mijlocul Olteniei se-nalta un suflet mare, un voievod fara seaman al neamului romanesc - un arhanghel, care cu sabia-i fulgeratoare, despica-n noaptea cea infricosata drumul mantuirii.
Moldova sub urmasii lui Stefan cel Mare
Aceasta pagina a fost accesata de 3465 ori.
