M. Eminescu - Poezii postume

M. Eminescu - Poezii postume

de Alexandru Vlahuta

Ce impresie de reinviere ne dua poeziile acestea necunoscute inca, ramase atita timp ingropate in manuscrisele vrafuite ale poetului! Maestrul pare ca trece din nou printre noi, cu pasu-i domol, cu furntea-i larga, cu ochii tristi, inchisi pe jumatate, pururea ginditor " invaluit in manta" visurilor lui profund melancolice, cu toul dintr-o alta lume.

"Dintre sute de catarge
Cari lasa malurile,
Cite oare le vor sparge
Vinturile, valurile!"

Citim, si sufletul nostru tresare ca la un glas cunoscut, pe care de mult nu-l mai auzisem, pe care nu credeam sa-l mai putem auzi vrodata - glas iubit, glas sfint, ce ne vorbeste de dincolo de moarte.
Intotdeauna poeziile lui Eminescu au produs o impresie extraordinara asupra sufletului nostru. Gindurile lui veneau ca din cine stie ce adincimi misterioase, imbracate intr-o forma asa de neobisnuit de frumoasa, cuvintele sub condeiul lui capatau parca un inteles asa de solemn s-o muzica asa de nemaiauzita, ca noi simteam ca su cum ar fi strabatut prin versurile lui cev adin sufletul tragic al bibliei, ceva din batrineasca-ntelepciune a cronicilor.
Acum, cind stim cum s-a sfirsit viata cea paminteasca a poetului, poeziile acestea, neasteptate, ne impresioneaza si mai adinc. Ele vin de departe incarcate si de durerile vietii si de misterul mortii aceluia care-a dat cea mai puternica si mai inalta expresie gindirii romanesti. In bucatile neispravite, in nehotarirea "variantelor", in crimpeiele de striofe izolate, imprastiate ca sfarimaturile unei statui, se simte aceeasi neliniste profunda a omului care are lucruri mari si multe de spus, si aceeasi cautare pasionata a "cuvintului predestinat", a formeid esavirsite. O insemnata si folositoare opera va fi aceea in care se va studia firea aleasa, sfuletul complicat al acestui artist, cu felul lui de a gindi si de a face versurile.
In Eminescu literatura noastra si-a atins cel mai glroios moment al dezvoltarii ei, si multa vreme va trece pina sa apara demnul urmas al acestui maestru.
O perfecta cunoastere a limbii, a credintilor si a datinilor stramosesti, o nemarginita iubire de neam, iata ce se rasfringe mai cu deosebire si din aceste pagini sfinte, prin cari ne mai vorbeste inca, din linistea-i eterna, sufletul marelui nostru rapsod.




M. Eminescu - Poezii postume


Aceasta pagina a fost accesata de 1306 ori.
{literal} {/literal}